Pariul lui Pascal (Dumnezeu e un pariu sigur)?
"Daca crezi in Dumnezeu si ajungi sa vezi ca te-ai inselat nu ai pierdut nimic -- dar daca nu crezi in Dumnezeu si ajungi sa vezi ca te-ai inselat, o sa ajungi in iad. Asadar, este o prostie sa fi ateu."
Acest argument, cunoscut ca argumentul Pascal Wargner, are cateva defecte:
In primul rand nu indica care religie sa o urmezi. Intr-adevar, exista multe religii contradictorii si care se exclud reciproc. Acesta se mai cheama "problema evitarii iadului gresit". Daca o persoana este adeptul unei religii, ar putea sfarsi in versiunea altuia a iadului.
Chiar si daca presupunem ca exista Dumnezeu, acesta nu inseamna ca exista un singur Dumnezeu. In care ar trebui sa credem? Daca crezi in toti, cum poti decide care porunci sa le urmezi?
In al doinea rand, afirmatia ca "daca crezi in Dumnezeu si se dovedeste ca ai dreptate, nu ai pierdut nimic" este falsa. Presupunem ca ajungi sa crezi Zeul gresit --adevaratul Dumnezeu ar putea sa te pedepseasca pentru acesta. Tine cont si de mortile rezultate ca urmare a refuzarii asistentei medicale pe motive religioase.
Un alt defect al argumentului este ca se bazeaza pe presupunerea ca cele doua posibilitati au acceasi probabilitate --sau cel putin au probabilitati apropiate una fata de cealalta. Daca, totusi posibilitatea ca Dumnezeu sa existe se apropie de zero, argumentul devine cu mult mai putin convingator. Este trist ca argumentul probabil mai convingator doar printre cei care sunt deja credinciosi.
De asemenea, multi sunt de parere ca pentru oamenii intelectual-corecti, credinta se baseaza pe dovezi si o cantitate de intuitie. Nu este o chestiune de vointa sau o analiza consturi-beneficii.
Formal, argumentul consista din patru afirmatii:
1) Nu stim daca Dumnezeu exista
2) Necredinta in Dumnezeu este rau pentru sufletul etern, daca Dumnezeu exista
3) Credinta in Dumnezeu nu are nici o consecinta daca Dumnezeu nu exista.
4) Deci este in interesul nostru sa credem in Dumnezeu
Sunt doua modalitati de abordare a acestui argument. Prima ar fi sa vedem afirmatia de la linia 1) ca o prezumtie, iar afirmatia de la linia 2) ca o consecinta a acesteia. Problema este ca nu exista o deductie logica de la afirmatia 1) la afirmatia 2). Afirmatiile pur si simplu nu se leaga.
Abordarea alternativa este sa sustinem ca afirmatiile 1) si 2) sunt prezumtiile. Problema apare ca afirmatia 2) este o prezumtie ce se identifica cu pozitia crestina, si numai un crestin va fi de acord cu acesta. Astfel, argumentul devine: "Daca esti crestin, este in interesul tau sa crezi in Dumnezeu" --o tautologie mai degraba stupida, si care nu are sensul pe care Pascal a vrut sa-l aiba afirmatia sa.
Deasemenea, daca nici macar nu stim daca Dumnezeu exista, de ce am lua in considerare afirmatia 2) sau vreo alta afirmatie asemanatoare? Nu este la fel de probabil ca Dumnezeu sa fie suparat pe oamenii care aleg sa creada pentru a avea anumite castiguri personale? Daca Dumnezeu este atotstiutor va sti cine crede cu adevarat si cine crede ca un parior. Pe cel din urma il va dispretui...asta presupunand ca ii pasa daca oamenii cred cu adevarat in el.
Cineva a sugerat ca persoanele care aleg sa creada bazandu-se pe Pariul lui Pascal, poate apoi sa faca tranzitia catre un credincios adevarat. Din pacate, cei mai multi atei nu cred ca acesta tranzitie este posibila.
Si mai mult, acest Dumnezeu ipotetic s-ar putea sa ceara mai mult decat simpla credinta in el; aproape toti crestinii cred ca Dumnezeul crestin cere o parte de incredere si supunere din partea adeptilor sai. Acesta distruge declaratia ca daca crezi si te inseli nu pierzi nimic.
Si in sfarsit, daca Dumnezeu este corect, el va judeca oamenii dupa actiunile lor in viata, nu dupa faptul ca s-a intamplat sa creada sau nu in el. Un Dumnezeu care trimite oamenii buni in iad nu este ceva ce multi atei ar dispusi sa venereze.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook