Pentru că aşa o numeşte Biblia, este cel mai simplu răspuns. Şi tot ce numeşte Biblia păcat, indiferent cum se schimbă societatea, ceea ce spune Dumnezeu aşa rămâne. Sexul ne-a fost dăruit să îl folosim în cadrul familiei pentru scopul cu care a fost aşezat în noi şi trebuie să includă în mod obligatoriu două persoane, un bărbat şi o femeie, care sunt în legământul sfânt al căsătoriei. Masturbarea este păcat deoarece este un act care ne face să folosim un dar divin cu alt scop decât cel pentru care ne-a creat Dumnezeu. Darul sexualităţii este un dar divin şi nu a fost creat pentru autosatisfacereDacă vrem să găsim şi alte răspunsuri logice, aş spune că masturbarea este un act împotriva naturii noastre, pe care Dumnezeu a lăsat-o. Şi vrea s-o binecuvînteze, mă refer la natura fizică. Masturbarea merge pe principiul trăirii pentru plăcere şi dacă acceptăm acest principiu de trăire atunci viaţa noastră va fi totdeauna cu probleme. În acelaşi timp, masturbarea loveşte întodeauna în viaţa de familie, pentru că un tănăr şi o tănără care intră în jurul acestui păcat, constată că nu scapă de acest păcat, nici când se căsătoreşte. Masturbarea, înseamnă să faci sex cu tine însuţi Ea distruge personalitatea omului, distruge trupul, distruge relaţia cu Dumnezeu, distruge relaţia ta de familie. În general toate efectele ei sunt distrugătoare.
Care sunt factorii ce conduc spre înfăptuirea acestui păcat?
În acelaşi timp cred că unii sunt influienţaţi de prieteni, de cei din jur. Şi dacă merg pe principiul "aşa fac toţi", "aşa fac şi eu", atunci au foarte mult de suferit. Şi din nefericire trebuie să spunem că şi în lumea creştină părerile sunt împărţite cu privire la acest subiect, unii o promovează sau o acceptă, pentru că noi trăim în natura aceasta egoistă şi suntem greu dispuşi să practicăm înfrânarea poftelor. Imediat ce aud o idee undeva că aş putea avea cât de cât o îngăduinţă biblică în privinţa aceasta, mă ataşez acelei grupări şi nu mă mai interesează neapărat sfinţenia şi a plăti jertfa pentru a trăi o viaţă curată. Şi la această categorie problema începe de la lipsa dragostei pentru Cuvântul adevărului.
Care sunt consecinţele acestui păcat pentru persoana care practică masturbarea, şi pentru cei care îl inconjoară?
Pentru persoana respectivă sunt consecinţe spirituale, fizice, sunt consecinţe în relaţii cu persoanele apropiate. Consecinţele sunt multe, dar nu le putem defini pentru că nu ştim exact cît de departe se poate ajunge. Nu putem defini nici numărul consecinţelor, nici durata consecinţelor. De obicei oamenii se gândesc că sunt consecinţe puţine şi că ele se limitează la noi, dar pentru că noi intrăm pe mâna diavolului consecinţele pot merge dincolo de imaginaţia noastră. Adică ne putem gândi la cineva care are consecinţe în viaţa privată, apoi va avea consecinţe în viaţa de familie. Consecinţele acestea se pot răsfrînge asupra copiilor, asupra soţilor, asupra prietenilor. Nimeni nu poate şti unde şi cât de departe vor ajunge aceste consecinţe şi dacă nu se ajunge la o pocăinţă sinceră şi o oprire, explozia aceasta poate merge în lanţ, poate continua la nesfârşit.
Mhn24
Spune-mi si de ce crezi asta. Daca eu cred in totalitate Cuvantul lui Dumnezeu, inseamna ca ma incred pe deplin in El!
De ce-am accepta sfaturi de la una care are la avatar o tipa ce seamana cu o curva?
Asta e propaganda ieftina, mai ramine sa pui poza unuia bolnav de tbc si sa spui ca arata asa din cauza masturbarii, ca in urma cu 100 ani.
Voi intelege eu si altii toate aceste randuri ale tale daca ne impartasesti si patimiile tale, greselile majore ale vietii, asa vom intelege ca nu aceste randuri ale tale nu sunt veninoase ci ne vor lasa sa cantarim si in final sa alegem.
Vom intelege poate tot ce ai spus daca vom vedea si barna ta din ochi, daca intri ind iscutii cu argumente nu doar copy paste de pe internet din Biblie stiind ca sigur nu sti macar unul pe dinafara ori care este a-VI-a porunca.
Nu le respecti, dar din plictiseala cu mana patata le arati userilor TPU ca ei gresesc punandu-te dejucatori peste ei, o sa cazi singura curand si greu te vei ridica, o sa te doare foarte mult, o sa plangi singura.
Patima aceasta a masturbariieste o patima grea. Se scapa de ea prin multa vointa si prin deasa spovedanie: http://paginadefolos.blogspot.ro/......losim.html
Alinutza draga, ma masturbez, recunosc, nu imi e rusine, si nu cred ca vreo entitate se supara de sus de acolo de unde ma vede in toata splendoarea mea.
DeProfundis99 întreabă: