Isus aduce rascumparare si restaurare pentru toti oamenii care accepta Jerfa Lui. Isus ca Miel injunghiat inainte de fondarea lumii, si-a stiut sarcina si rolul inainte de a veni pe pamant.Trimis de Dumnezeu pentru a-l impaca pe om cu Dumnezeu, El a fost exemplul perfect. El a indeplinit Legea si a devenit chezasia Noului Testament.,, Ioan 3:17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.,, Evrei 7:24-27,, Dar El, fiindcă rămâne „în veac", are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul.
25 De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.
Rom 8.34; 1Tim 2.5; Evr 9.24; 1Ioan 2.1;
26 Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,
Evr 4.15; Efes 1.20; Efes 4.10; Evr 8.1;
27 care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.,,
Iaca scutul tau de intalepciune, intalnit-a sabia cu doua taisuri a cuvantului ce merge cu puterea pana la despartirea sufletului de trup.ema ti l-a adus la cunostinta.tu smereste-te si ia aminte.ca nu e rau sa te smeresti.maritorule de tine insuti.
Ema este un caz pierdut pentru societate!
La nivelui ei de inteligenta ea nu este in stare sa inteleaga ca un Dumnezeu Unic si Creator este vesnic si nemuritor, asa ca Isus cel care chipurile era chiar Dumnezeul lui Ema, nu putea muri pe cruce, ci juca o piesa de teatru de prost gust pentru a-i prosti pe cei ca Ema, si ca tine!
In plus de asta se pare ca nu puteti intelege ca un om se sacrifica pentru cei care-l iubesc daruindu-si in sensul de dedicare a vietii pentru oameni, asa cum a facut de ex Fleming, inventatorul Penicilinei, Pasteur sau Marie Curie, Graham Bell si alti multi adevarati mantuitori ai omenirii, si nu se lasa sacrificat ca o vita proasta cum aveti voi cei fara minte impresia!
Daca asa spui tu, cred ca asa ai la cunostinta.noi altfel credem, si multumim Domnului ca ne stim rolul si locul in aceasta lume.cat despre societate, ce sa vorbim? nu tin sa ma dau mare cu, cine sant, ce sant, si cu cunostintele mele vaste despre cei ce au descerit chestii folositoare omenirii.sant un om printre oameni si probabil mai am inca ani de trait dupa varsta.deci as mai avea timp.si ema la fel. daca nu,,, cum o vrea Domnul.de ne-o chema la el, asa sa fie.
Mda, tocmai faptul ca credeti si nu STITI va face sa va ocupati exact locul vostru in aceasta lume adica cel de ultimii oameni ai Europei
Nici nu ti-ar sta frumos sa te lauzi pentru ca si daca ai fi in cele mai inalte functii in societatea romaneasca, tot nu ai fi decat un instrument din angrenajul unui mecanism diabolic care isi bate joc de viata a milioane de oameni, si de pe pozitia asta "inalta", zau ca nu ai avea motive sa te lauzi!
3 Din partea mea si tu si Ema puteti traii multi ani fericiti pentru ca nu o faceti pe socoteala mea, doar ca nu prea stiu care "domn" va va chema la el, din moment ce crestinii sunt certati cu Dumnezeul Creatiei si il au ca "dumnezeu" pe unul care se lauda ca este Lucifer (vezi Apoc 22.16) si se da grozav ca este seful cheilor iadului si ale mortii!
Ori esti paralel ori debil mintal...crestinismul a fost religia oficiala romei cu mult dupa rastignirea lui Iisus. cum puteau romanii(de fapt evreii mituindu-i pe romani) sa fie crestini si sa il sacrifice pe Iisus... gandesti ce vorbesti? iar ai scapat din sinagoga evreule?
Ma ordoxu calului!
Cine cucu meu vorbea de religia oficiala a Romei, incultule?
Tu nu stii ca Isus era un adevarat Dumnezeu care avea puterea premonitiei, (vezi treaba cu cantatul cocosului de 3 ori, si ca stia dinainte absolut tot ce i sa va intampla,) fii sigur ca el stia si ce va urma dupa rastignirea sa!
Si in aceste conditii se pune intrebarea pentru cine s=a sacrificat el? Pentru poporul sau sau pentru CRIMINALII care l-au rastignit si au inventat o religie noua diabolica in contul sau!
Ce dracul ai de nu pricepi nimic?
Eu ma refeream la rastignirea lui Isus de catre soldatii romani a falsul apostol Pavel care a inventat crestinismul si care era cetatean Roman aflat in slujba ucigasilor lui Isus
Isus s-a sacrificat pentru fiecare om din lume care vrea sa accepte acest sacrificiu, indiferent daca acel om sunt eu, tu, sau oricine altcineva.
Da cum s-a sacrificar? A studiat si cercetata pina a gasit tratamentul cancerului, sau a fost sacrificat de alti asa cum se sacrifica o vita?
Ca sa nu ma acuzi ca vorbesc prostii iata versetul biblic pe care imi bazez afirmatiile:
"Evrei 9.13. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa
junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea
trupului, 14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos,"
Nu de alta dar e bine sa ne fie clar in ce a constat valoarea sacrificiului sau pentru omenire? A fost unul benific pentru intreaga omenire pentru ca a descoperit metoda de vindecare a ciumei bubonice, sau a murit ca oricare bou/vita care este sacrificat?
Isus s-a sacrificat pentru toti. S-a sacrificat ca sa se implineasca Sfanta Treime
Pentru care Treime s-a sacrificat Isus?
Pentru treimea formata din Apa Aer si Fraier?
Ca sa se implineasca scripturile scuze
Cum se pot implinii niste scripturi furate de la o alta religie?
Tu crezi ca este suficient sa preiei niste prorociri facute de profetii altei religii, sa le interpretezi in mod mincinos astfel incat sa slujeasca minciuna lansata de un UCIGAS ca fiind crestinism, si gata vine Dumnezeu sa ne implineasca tocmai acele scripturi care invata lumea ca Legea lui Dumnezeu este un GUNOI?
Eu cred ca ai glumit, si ca trebuie sa te documentezi enorm de mult pina iti randuiesti viata asa cum trebuie, pentru ca pe minciunile preotilor nu ti-o poti baza, pentru ca acele timpuri au apus de mult!
DeProfundis99 întreabă: