Pentru cunoscatorii Bibliei.
Am terminat de citit Geneza,dar am o nedumerire in legatura cu ce ar trebui sa intelegem din episodul in care Iacov primeste binecuvantarea tatalui sau Isaac,prin inselaciune,dandu-se drept Esau,la sfaturile mamei sale,Rebeca.
Este vorba despre momentul in care Isaac,batran si cu vederea incetosata,il trimite pe Esau sa vaneze pentru a-i prepara mancare, o misiune care, odata indeplinita, ii va aduce binecuvantarea tatalui. Rebeca,mama celor doi frati Esau si Iacov,il sfatuieste pe cel din urma sa aduca si el vanat pentru mancarea ce va fi servita lui Isaac si sa se dea drept Esau prin purtarea uneia din hainele lui,in asa fel incat Isaac,pipaindu-l, sa nu-si dea seama de inselaciune si sa-i acorde lui Iacov binecuvantarea.
In cele din urma, Esau apare si el cu preparatul, in urma fratelui sau (care primise deja binecuvantarea), iar Isaac descopera ca a fost inselat, zicand:"Fratele tau a venit cu viclesug si ti-a luat binecuvantarea" Geneza 27:35
Moment in care Esau, suparat din cale afara, plange si, fara succes, descopera ca tatal sau nu mai are ce binecuvantare sa-i ofere.Acest episod il determina pe Iacov sa fuga in Mesopotamia de frica lui Esau,care devenise animat de ura si de dorinta de a-si ucide fratele.

Intr-adevar,mai tarziu se vor impaca, dar intrebarea survine automat:
Acest pasaj biblic propune drept "virtute"(sau admisibil in vederea indeplinirii anumitor scopuri), viclesugul? Cel putin in ACEL context, nu in toata teologia iudaica sau crestina, caci cunosc ca nu e asa.Deoarece Dumnezeu nu a comentat cu privire la depunerea acestei marturii mincinoase, din cale afara de imorala, dupa parerea mea.

Nu dragule, exemplificarea ta arata ce se intampla cand OMUL (la fel ca Avraam cu Sara privin copilul promis), adica mama lui Esau si Iacov incearca sa o ia inaintea promisiunii facute de Dumnezeu. Toate relele facute de asazisa "initiativa" de pacalire a lui Issac au dus la evenimentele descrise in Biblie. Fiecare si-a luat pedeapsa cuvenita dealungul vremii.

Biblia -Dumnezeu- nu scuză furtul lui Iacov. Pentru aceasta va plăti și el ani mai târziu, unde a fost înșelat de Laban; și dacă Iacov nu s-ar fi luptat cu Dumnezeu după aceea, dacă nu ar fi implorat ajutorul divin -iertare și ocrotire-, ar fi fost omorât de fratele său. Este adevărat că în multe locuri găsim scris despre unele fapte rele că "lucrul acesta nu a plăcut deloc lui Dumnezeu". Dar dacă acest lucru nu este menționat și în cazul de față, asta nu înseamnă că încălcarea legii lui Dumnezeu ar fi plăcută lui Dumnezeu. Dumnezeu iubește pe păcătoși, dar nu iubește păcatele lor. Și pentru că îi iubește, îi va pedepsi pe copii Lui. Apoi și mama lui Iacov a plătit și ea pentru că ea a fost autoarea înșelăciunii: s-a lipsit singură de copii pentru totdeauna din momentul acela. Iacov chiar dacă și-a "cumpărat" dreptul de întâi născut (drept care nu avea voie nici să fie vândut și nici cumpărat -copii fără minte), el nu trebuia să profite de pe urma unui om flămând. Apoi mama lui l-a instigat să meargă mai departe și să-i i-a și binecuvântarea.
Este adevărat că Dumnezeu a spus mai dinainte că "cel mai mare va sluji celui mai mic" în cazul celor doi frați. Dar niciodată nu trebuie să intervină omul ca să "ajute" pe Dumnezeu în îndeplinirea planului Său. Oamenii trebuie să trăiască frumos întotdeauna; altfel ar fi arătat istoria acestei familii și a tuturor familiilor noastre dacă am fi trăit frumos unii cu alții.
Mai vedem că înșelăciunea și minciuna s-a propagat din tată în fiu. Avraam a mințit cu privire la nevastă-sa, Isaac la fel, și acum a fost pus la probă și Iacov, descendentul acestora, și a picat și el testul. Noi moștenim calitățile, dar și degradările părinților noștri. Și dacă nu luptăm cu aceste defecte de caracter, le vom transmite copiilor noștri care se vor chinui și cu ale noastre, și cu ale lor, ale naturii în care s-au născut.
În toată istoria aceasta este pus accentul pe rugăciunea lui Iacov, pe insistența lui, pe încrederea în Dumnezeu, pe promisiunea Lui, care i-a promis în timpul fugii lui că Dumnezeu va fi cu El. Vrăjmașul nostru și al lui Dumnezeu ne face să păcătuim, și când vedem cât de departe am mers ne spune că nu putem să mai dăm înapoi, că Dumnezeu nu ne mai poate ierta. Dar aici vedem lupta lui Iacov (înșelătorul) care nu L-a lăsat pe Dumnezeu până când nu a fost binecuvântat. Așa trebuie să facem și noi. Niciun om nu are vreun merit ca să fie iertat, acceptat, primit de Dumnezeu. Dar dacă ne prindem de făgăduința Lui, care ne-a promis iertarea oridecâte ori greșim, atunci aceasta înseamnă a lupta cu Dumnezeu.
"Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta."" (Romani.4:18)
Chiar dacă acest verset vorbește despre Avraam, el se aplică și lui Iacov; dar și nouă astăzi, ca o încurajare ca să ne încredem în Dumnezeu în ciuda oricăror împrejurări. Iacov merita moartea; tâlharul de pe cruce și el. Dar când omul se prinde de Dumnezeu, poate să fie iertat și se poate bucura de mila divină. Dacă există vreun spirit de invidie, trebuie să renunțăm la el pentru că nu este de la Dumnezeu. Pentru că în privința aceasta toți oamenii sunt în aceeași oală: adică toți sunt vinovați, dar în același timp toți se pot bucura de mântuirea lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să ne lăsăm stăpâniți de spirit de invidie, ci să căutăm și noi iertarea lui Dumnezeu împreună cu toți cei care fac asta; pentru că este gratuită. Dumnezeu ne-a oferit dreptul acesta tuturor și trebuie să dăm cu năvală să îl luăm.

Nu, ai citit decat ce iti place.Citeste toata Geneza.

Citeste toata Biblia si abia atunci mai vorbim. Nu fii lenes.

Atunci nu erau ceva greșit faptele lui Iacov, deoarece încă nu se dăduseră cele zece porunci. Acestea au fost date pe vremea lui Moise, iar Moise s-a născut mai târziu decât Iacov.

In cap 25, Esau da lui Iacov dreptul de intai nascut pentru o fiertura, caci ii era foame. De asemenea, inainte de nastere, Dumnezeu ii spune lui Rebeca ca fiul cel mare va sluji fiului celui mic.

De aici putem trage doua concluzii:
1. Esau nu era asa de dornic de binecuvantarea lui Isaac, in defnitiv de binecuvantarea lui Dumnezeu, cum a fost Iacov. De aceea Dumnezeu i-a dat acestuia binecuvantarea.
2. Rebeca a implinit si vointa dumnezeiasca - caci cel mare trebuia sa slujeasca celui mic.

Poate este de mentionat si faptul ca mai inainte Esau se casatoreste cu femei cananeence, ceea ce contravenea traditie de pana atunci. De asemenea, se mentioneaza ca aceste sotii ii amarau pe Isaac si Rebeca. Cu ocazia fugii sale in Mesopotamia, Iacov isi ia sotie de acolo care va naste cele 12 semintii ale lui Israel. Deci in toate acestea vedem voia dumnezeiasca.

Oare Isaac chiar sa nu-si fi dat seama ca binecuvinteaza pe Iacov? Eu cred ca el a dorit sa-l binecuvinteze pe Iacov, iar "viclesugul" l-a mentionat doar pentru a se disculpa inaintea lui Esau. Caci Isaac ar fi putut sa-l blesteme ulterior pe Iacov, dar nu a facut-o.

Woow, tu chiar o iei în serios? Pentru mine a însemnat din ce ai spus tu ca se refera da viclenie și la înșelăciune... Poate dacă citești din nou vei înțelege