Cat timp au fost poporul lui Dumnezeu, El I-a ocrotit.Dar odata cu omorarea fiului sau Isus, de catre evrei, Dumnezeu I-a respins ca popor. Fapte15:14
Si tiganii si-au pastrat etnia, traditiile, obiceiurile de-a lungul istoriei, si n-au avut nici o treaba cu religia iudaica.
Au mai fost popoare care au supravietuit atat, cum ar fi grecii de exemplu. La evrei, religia a avut intr-adevar rolul de a-i tine uniti in fata strainilor. Au format tot timpul comunitati stranse, si se casatoreau doar intre ei, si astfel reuseau sa pastreze intacta identitatea lor. Si alte obiceiuri religioase au avut acest rol, desi e clar ca au fost si alti factori diversi care au contribuit la supravietuirea poporului evreu pana azi.
Da. Poporul evreu a supravietuit, dar nu ca si popor de legamant a lui Dumnezeu. Referindu-ne la alte popoare, sau contopit unele cu altele si au luat numele celor mai viteji. De exemplu, putem sa spunem ca la noi nu mai exista,, dacii ", dar de unde venim se vede dupa straie, dar romanii, exista la noi? Iata. Credinta poporului iudeu a fost in Iehova, singurul Dumnezeu adevarat. Desigur unii dintre ei purtati de Satan s-au indepartat de Iehova Dumnezeu, si s-au inchinat la alte zeitati facute de ei. Insa, atata timp cat au ascultat si au infaptuit vointa lui Iehova, poporul evreu a fost un popor bine educat, bogat, invatat sa faca ceea ce este bine, ordonat, curat. (Si azi se vede mostenirea care le-a ramas : curati, ordonati, bogati, dar razvratiti unii impotriva lui Iehova Dumnezeul Adevarat ) Insa cu timpul accelerat de lumea lui Satan, s-a indepartat de Iehova, l-au respins pe unicul salvator Isus Cristos, si astfel Iehova i-a respins pe ei si i-a risipit printre toate natiunile.Nu mai fac parte din poporul ales, azi, decat cei care infaptuiesc vointa lui Dumnezeu.El a restabilit inchinarea adevarata, si-a ales un popor pentru Numele Sau, care-l accepta pe fiul Sau si manifesta credinta in jertfa de rascumparare a lui Isus.
Au ramas si alte neamuri de atunci: greci, chinezi etc.
Desigur, dar noi priveam israelul ca natiune aleasa de Dumnezeu. Ceilalti erau straini nu aveau nevoie de Dumnezeu, au mers dupa diferite zeitati pagane, ce i-au amagit mereu sustinatorii, la fel ca si azi, urmasii lor sunt.
Ce legatura are cu intrebarea mea?
De asta ce zici https://www.youtube.com/watch?v=uE_xCrfrFlc?
Ti-am pus in fata o realitate, nu un basm, si ai raspuns cat te-ai priceput.
Nu Hristos a zis ca templul va fi distrus de nici o caramida nu va ramane, si nu stiu cum dar au ramas cateva caramizi.
Deci probabil dumnezeul evreilor era mai competent decat cel al lui Hristos, nu de alta, dar evreii nu-l accepta pe Hristos.
Si tu cunosti religiile. Baba si mitraliera.
Aura143127 întreabă: