Pot cei care au murit sa traiasca din nou? ati spune...da?, nu?, probabil?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Dupa Sfanta Scriptura se pare ca da:
"Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." Luca 23, 43;
"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7
„Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."- Ecc. 3, 11
"Şi a murit săracul (Lazar) şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam." - Luca16, 22;
"Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu cu Hristos, deoarece asta ar fi cu mult mai bine. Dar pentru voi este mai necesar să rămân în trup" (Filipeni 1, 23-24)., etc...
Toate sufletele sunt veşnice.
In acel context dat de @Iuri, sensul cuvantului "a muri" NU este acela de disparitie vesnica...
Mântuitorul se referă doar la "pierderea", COMPROMITEREA SUFLETULUI, nefericirea lui veşnică, pierderea mântuirii.
Pierderea sau starea de "moarte" a sufletului semnifică ÎNVINOVĂŢIREA, PEDEPSIREA sau COMPROMITEREA din cauza păcatelor sale! Folosirea unui cuvânt dur ("moarte") pentru a arăta "dezastrul", "pierderea", "compromiterea" sufletului, avea ROL STILISTIC.
În contextul "cel care va crede in Mine, nu va muri niciodata" cuvintele NU EXCLUD PE NIMENI DE LA EXSTENŢA VEŞNICĂ.
Dovada coerentă pentru acel context e faptul că apostolii au crezut în El dar au "murit".
Sensul pentru "nu vor muri niciodata" e acela de "nu se vor compromite", "nu vor pierde mantuirea", "nu vor pierde veşnicia fericită", pentru că şi o altă "veşnicie" ca mod de existenţă, "mai putin fericită"...
In basme de genul celor prezentate de milan9 mai sus, da, in realitate evident ca NU.
Nu avem cum sa spunem "da", pentru ca de cand exista viata pe aceasta planeta, indiferent de specia despre care vorbim, nu au existat organisme care sa moara, iar apoi sa traiasca din nou. Daca astfel de lucruri ar fi posibile, banuiesc ca am vedea dovezi in acest sens in jurul nostru.
Ai vazut vreodata cum este semanat un bob de grau in putrezire? Dar tu cum ai putea definii credinta?
Răspunde
Sunt de apreciat cei ce,, aprecieaza Cuvantul lui Dumnezeu, si-l respecta ". Pot sa traiasca cu speranta care nu moare niciodata.
Adevărul e că nu ştim. "Probabil" este răspunsul RELATIV corect pentru orice astfel de întrebare. Însă zic "relativ" pentru că "probabil" nu e suficient. Sunt lucruri puţin probabile şi lucruri cu un grad ridicat de probabilitate. Cele cu un grad infim/redus ce tinde spre zero de probabilitate sunt asimilate cu "nu", însa în realitate e doar extrem de puţin probabil.
Ca să mă înţelegi, dacă mă întrebi "Există Dumnezeu", răspund cu Nu, nu există. Însă dacă încerci să îmi răstălmăceşti vorbele, să mă pui într-o poziţie ridicolă de a încerca sa demonstrez o negaţie, atunci revin şi îţi spun că am zis nu din simplitate, în realitate nu pot exclude absolut existenţă divinului pentru că nu pot demonstra că ceva nu există, doar ceea ce e mai mult sau mai puţin probabil, însă pentru că şansele sunt aşa de reduse pentru ca o divinitate să existe, am preferat să zic nu din simplitate.
Cam asta e şi cu înterbarea ta, fie că eşti religios fie că eşti ateu, singurul răspuns corect e ăla în care nu oferi niciun răspuns concret ci doar o probabilitate. E mai probabil să nu existe viaţă după moarte şi reîncarnare decât să existe.
Dacă vrei însa o pură speculaţie, atunci este un NU categoric.
Oricum, este raspunsul tau, apreciez efortul pe care l-ai facut, si faptul ca ti-ai exprimat punctul de vedere intr-un mod civilizat.
Nu doar al meu, este răspunsul oricui. Nimeni nu poate demonstra nimic, tot ce avem sunt fie gânduri raţionale şi probabilităţi matematice fie convingeri persoanle spirituale (chiar dacă larg acceptate).
Din moment ce demonstraţia lipseşte oricărei persoane, afirmaţia ar trebui să lipsească la fel oricărei persoane, doar că în realitate nu se întâmplă aşa, religiosul afirmă că există, deşi n-ar trebui.
La nivel uman, pot accepta credinţa, pot accepta că o bună parte din oameni preferă să creadă într-o divinitate, ce nu pot accepta e modul agresiv prin care această credinţă e scoasă din sfera subiectivului şi adusă în cea a obiectivlui, a raţionalului.
Şi ca să fiu simplu de tot în exprimare pot accepta credinţa oricui despre orice, atâta timp cât o menţine la acel nivel personal de gândire, în momentul în care respectivul crez este impus altei persoane şi desconsiderat pentru că n-are aceleaşi valori spirituale, atunci am o mare problemă şi mă simt îndreptăţit să folosesc toate mijloacele pentru a ridiculiza acea persoană în cel mai odios mod posibil.
Şi altă problemă ce e tot repetată în media, dar văd că pe nimeni din conducere nu interesează, e nesimţirea prin care îţi sunt luaţi bani din impozite pentru a întreţine o chestie în care tu nu crezi şi pe lângă că nu crezi nici nu poate fi demonstrată.
Apoi, altă problemă e cea legată de imprimarea în armată a jurămintelor divine, orice jurământ conţine şi dispoziţii divine.
Deasemnea nici jurământul pentru investirea într-o funcţie publică nu e lipsită de un astfel de jurământ cu trimiteri divine.
Pentru o persoană care nu crede, astfel de practici sunt abuzive, nu vreau să dau bani către biserică, vreau să pot opta unde anume doresc să se ducă părticica din impozit, vreau ca aleşii să jure pe onoare şi conştiinţă atunci când sunt investiţi în funcţii în loc de dumnezeu.
Şi ar fi o întreagă dezbatere pe tema asta, dar poate altă dată.
Consideri ca ridiculizarea unei persoane care manifesta interes pentru tine si-ti vrea binele si viata, este ceva sanatos? Ce fel de persoane crezi tu ca ar trebui sa fim pentru a fi aprobati de catre Dumnezeu, si cum am putea avea un mod de viata potrivit si aprobat de catre el?
Daca o persoana pretinde ca-mi vrea binele ii dau codul meu din banca, si e libera sa-mi arate cat de mult imi vrea binele. În rest, nu e treaba nimănui să-şi arunce ideea de "bine" asupra mea, sunt destul de matur şi raţional încât să ştiu singur ceea ce e bine. Şi de aici şi ridiculizarea la care sunt îndreptăţit când cineva încearcă să-mi impună astfel de gânduri. Şi apoi, repet pentru a nu ştiu câta oara, ridiculizez o idee, nu o persoană. O persoană doar prin excepţie dacă persoana aia e lipsită de bun simţ în abordare, in rest ridicolul e legat de idee.
Din moment ce nu cred în existenţa oricărui zeu nu îţi pot răspunde la întrebare, însă dacă ar fi ca zeul tău să aiba pic de gândire, ar prefera tot timpul un ateu care atunci când face o faptă alturistă, o face pentru că aşa consideră că e bine, nu pentru că aşa scrie într-o carte, şi nici nu aşteaptă răsplată divină.
Da. Intotdeauna ai gandit la fel_? Din moment ce continui cu,, insa daca ' iata o ipoteza pentru o posibila demonstratie a unei cauze. Desigur multi oameni fac lucruri bune din fire, pentru ca asa am fost conceputi, chiar daca nu cunoastem de cine depinde viata noastra. Maturitatea in gandire se vede dupa umilinta si flexibilitate, dupa dialog si simtamintele pe care le ai fata de aproapele. Intelepciune nu este decat la Dumnezeu, intelepciunea umana este limitata, si fara scop, fata de cel ce este sursa intelepciunii. Consider ca din moment ce ai intrat pe acest site ai de spus ceva referitor la religie. Sau?
Desigur ai dreptate, numai ca, asta e rumania, mai mult ca oriunde se practica exploatarea omului de catre om, mereu unii ar trai pe spinarea altora. Si in cazul juramintelor pe Biblie. este doar o metoda de intimidare pentru unii, ca doar nici ei nu cred ceea ce fac, doar ca sa fie vazut cel ales ca poate face si asa ceva, si dupa ce este ales, a uitat si cum il cheama pe taicasu, nu sa mai tina cont de ceea ce a jurat. E multa ipocrizie in lume. Cinste nu mai este, lumea isi cauta doar favoarea ei. Cei lipsiti de pietate se cred intelepti si profita de timp si evenimente, dar nu au nici un viitor.
Pe rând pentru claritate:
- întotdeauna am gândit la fel, de când pot reţine că am început să gândesc, undeva în jurul vârstei de 13-14 ani, ştiu că începeam să-mi pun probleme legate de prostituţie, - o să fac o paranteză cam lungă -, aveam multe prietene fete ceva mai măricele 17-18(aşa a fost contextul nu eram eu vreun adonis), şi se zvonea că una era prostituată. Şi nu îmi dădeam seama ce poate avea cineva cu o persoană ce dispune de corpul ei cum doreşte şi nu face rău nimănui. N-am fost niciodată credincios, părinţii mei nu erau nici ei cine ştie ce, tata avea credinţa mai mult spirituală şi mai puţin religioasă, dar nu a avut niciun impact asupra mea, astfel nu aveam niciun pic de preconcepţii faţă de oricine, luam persoanele aşa cum sunt şi nu mă deranjau ce erau, ţigani, prostituate, hoţi, atâta timp cât nu-mi făceau nimic ce m-ar putea deranja. Şi prin modul meu de a trata lumea, am avut parte de o viaţă liniştită, fără probleme şi am fost ajutat de oameni ce n-ai crede că ar ajuta vreodată pe cineva, mă refer "ajutat" în treburile adolescenţei, tinereţii. Şi asta, pentru că n-am impus nimănui un "adevăr" niciodată, am discutat şi puneam sub semnul întrebării de la 13-14 ani validitatea unor "concepţii", şi mă raportam la respectivul zvon prin care una era prostituată, s-a adeverit că intr-adevăr era, a trebuit să ma conving personal, însă chiar şi aşa i-am luat apărarea în faţa bârfelor, că tot nu-i puteam găsi vreo greşeală, şi singurele argumente erau cele de ordin "divin" sau de o moralitate ciudată, ce la vremea aia, nu pot spune că eram foarte citit, însă intuiam răspunsurile. Astfel, gândirea mea a fost dintotdeauna neviciată de doctrină, a fost liberă, şi pe baza acestei libertăţi am putut în timp să mi-o perfecţionez. Nu-i de ajuns să intuieşti un răspuns, mai trebuie să depui şi efort să iei toţi morţii din antichitate să le asculti părerea, şi tare drag mi-a fost de ei când avea aceleaşi gânduri ca mine, că trebuie să pui totul sub semnul întrebării, că binele şi răul sunt noţiuni relative şi trebuie interpetate subiectiv, şi aşa mi-am găsit noi prieteni de discuţie, chiar dacă erau morţi de secole bune. Astfel, NU, nu am avut niciodată o altă gândire, nu am crezut niciodată intr-un zeu anume, cel mult am acceptat posibilitatea, aşa cum o accept şi acum însă cu un grad mult mai redus de probabilitate, un grad ce tinde spre zero.
- Eu te aprob când zici că am fost concepuţi "să facem lucruri bune din fire", însă tu fără să vrei intrii în conflict cu credinţa ta, ce este singura născătoare de bine, fără de care, n-ai putea distinge binele de rău.
- Nu-s nici pe departe de-acord că înţelepciunea e la dumnezeu şi sincer nu înţeleg de ce tot aduci vorba de dumnezeu, din moment ce eşti conştientă că eu nu consider valide astfel de argumente, doar dacă le zici pentru tine, să te simţi bine, dar aici discutăm nişte idei, de ce aduci vorba de un argument ce ştii că ţi-l resping.
- Înţelepciunea umană este limitată doar de imaginaţia şi dorinţa omului de a gândi sau nu, puteam foarte bine la 13-14 ani să iau o biblie şi să-mi susţin argumentele foarte uşor, aia e curvă deci e rău, trebuie sa o hulim. Atunci da, înţelepciunea mea ar fi fost limitată la o carte. Însă când laşi loc gândirii, si nu iei nimic "de bun", treci prin filtrul raţiunii, individualizezi, atunci înţelepciunea nu mai are limite, că nu ti le mai impune nimeni. Limitele sunt cele pe care tu singur ţi le impui, dacă consideri că nu poţi şţii mai mult decât ştii, atunci nici nu vei avea dorinţa de a ştii, te vei mulţumi cu ceea ce este, şi astfel vei crede că înţelepciunea îţi este limitată, când în fapt, nimeni nu ţi-o limitează cu nimic dacă nu vrei.
- Am intrat pe acest sait de plictiseală, nu prea am nimic de spus anume, găsesc însă în funcţie de întrebări, în realitate nu mă pasionează religia pentru mine e doar o modalitate de a mă relaxa, astfel de conversaţii îmi fac plăcere. Astfel, scopul meu pe acest sait e pur individual, pentru plăcerea mea, dacă cineva mai şi înţelege şi se întâmplă sa mai afle una alta, foarte bine, dacă nu, nu. n-am nimic anume de transmis, doar ma relaxez.
Desigur, ca fiecare suntem diferiti. Chiar daca este asa, este sanatos sa nu avem prejudecati. Asa cum ai spus tu, nu ai devenit judecatorul acelei prostituate, si poate te-ai gandit la o posibilitate de-a o ajuta sa nu mai fie ceea ce este negativ. Deci aceasta vointa de bine, sau o analiza pozitiva a lucrurilor nu inseamna ca-ti aduce o credinta in ceva pe langa care treci cu urechea, dar daca totusi auzind din greseala despre un lucru pozitiv, poti sa meditezi si sa cauti sa intelegi de unde si de ce am pozitivul sau care este scopul si originea vointei de bine. Multi oameni spun ca nu sunt interesati de adevarul divin, nu sunt interesati de originea vietii, sau scopul ei, se cred intelepti in felul lor si de ne inlocuit, in ochii lor nu au egal, insa nu-si pun intrebarea in ceea ce priveste scopul vietii lor. Stau ca frunza pe apa, le este foarte bine asa cum sunt. Desigur imi spui sa nu-ti plasez idei cu divinul ca nu te intereseaza deloc. Ei bine, scopul meu este acesta de-a gasi oameni interesati de viata de-a cunoaste adevarul despre Dumnezeu, si scopul sau cu omul si cu pamantul, de-a putea conversa pe aceasta tema. Pentru ca stiu ca viata noastra apartine de Dumnezeu nu de noi insine. Noi nu ne putem adauga o zi la viata noastra, nici nu putem face sa rasara Soarele sau sa ciripeasca o pasare. Nu avem puterea sa facem noapte sau zi, sau lungimealor. Dar oare nu te-ai intrebat de ce? de ce resping divinul? Realitatea? Mi-e bine cum sunt? Pentru cat timp, pentru cine? iata noastra incotro? De unde venim si unde mergem? Daca tot te plictisesti, macar, sa purtam un dialog sanatos, nu vreau eu sa-ti impun nimic, doar daca ai timp sa meditezi la ceea ce-ti zic.
- M-ai înţeles puţin greşit, n-am considerat niciodată că acea persoană făcea ceva "negativ", dar pentru că era criticată m-am gândit pentru mine dacă "e bine sau e rău" şi nu i-am putut găsi o vină, si nu le pot găsi în continuare o vină celor ce practică această meserie, afară de cazul în care sunt silite de diverse persoane, dar deja vorbim alt conext, şi n-are rost sa mai continui pe subiect.
- De ce resping divinul? Pentru că pur şi simplu, nu poate fi perceput, examinat, demonstrat, pentru că existenţa divinului nu e diferită cu nimic de exitenţa unui prieten imaginar, singura diferenţă e că un grup de persoane pot avea acelaşi prieten imaginar in care cred. Iar eu, n-am nevoie de astfel de credinţe în nimic, nu mă ajută cu absolut nimic şi mi-ar putea şi pune frâne în gândire, aşa cum m-ai interpretat greşit, presupunând că am considerat un singur moment că persoana făcea ceva "negativ", nu, eram doar în dubiu, indecis.
- Ce anume e realitatea? Ce formează realitatea? Nu e formată din ceea ce există şi după ce tu nu mai crezi in acel lucru? Dacă eu cred că gravitaţia există, dar într-un anumit punct, decid să nu mai cred că există, faptul că eu nu mai cred că există, face ca gravitaţia să nu existe? Nu, ea va exista indiferent dacă eu cred sau nu în ea. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre dumnezeu, el există atâta timp cât vrei să existe pentru tine, în realitatea ta subiectivă.
- Depinde la ce fel de "bine" te referi, când zici "mi-e bine". Dacă mi-e bine cu mine, în sens "spiritual", psihic, da mi-e foarte bine cu mine, dacă te referi în sens material, ştii cum e. tot timpul e loc de mai bine.
- "Pentru cât timp, pentru cine?" nu prea înţeleg la ce te referi, pentru cât timp mi-e bine? Psihic, atâta timp cât raţiunea nu îmi e afectată de eu ştiu, senilitate, sau alte cauze fizice ce îţi afectează gândirea. Material. naiba ştie. Pentru cine? pentru mine, oricum nu îţi înţeleg întrebarea, astfel nici răspunsul meu nu poate fi unul satisfăcător.
- Viaţa "noastră", nu există viaţa "noastră", decât dacă vorbeşti la nivel de specie, şi poate şi de naţie. În rest e viaţa mea, a ta, a altuia. Viaţa noastra la nivel de specie, o să evolueze, în destul timp o să devenim o alta specie distinctă de oameni, pentru care noi o să fim aşa de inferiori încât noi o să fim pentru ei cum e strămoşul nostru îndepărtat din care au evoluat şi maimuţele pentru noi. Dar fiind mai evoluaţi ca noi, probabil n-au să se dezică de noi, pentru că nu le stă bine să se tragă dintr-o astfel de specie agresivă, or sa ne accepte aşa cum am fost, cred eu. Dacă vorbeşti de naţie, din simţ patriotic sper să se îndrepte treburile, nu ştiu în cât timp, dar eu sper.
- De unde venim şi incotro mergem? Venim de nicăieri şi ne îndreptăm spre infinit. Suntem produsul evoluţiei, ca specie, evoluţie ce nu s-a terminat cu noi, doar că nu o percepem timpul la scară largă, astfel avem impresia că "s-a oprit", dar evoluţia îşi vede în continuare de treabă.
- Deşi n-ai intrebat în mod direct, dar aş putea presupune "scopul vieţii", e viaţa in sine, nu exista un scop anume pentru fiecare individ in parte, scopul vieţii fiecărei persoane depinde de fiecare persoană în parte, în funcţie de abilitătile/înclinatiile lui. Pentru mine, scopul este familie, copii, şi cam asta, poate cândva să public o carte, dar nu prea mă încântă tare mult ideea, însă poate cândva dacă decid că vreau neapărat.
Cam asta e 
Nu exista viata dupa moarte. Daca Dumnezeu nu exista atunci nu exista nici suflet si nici viata dupa moarte.
Sigur. In interiorul corpului, exista o entitate numita suflet. Acea entitate este eterna si nu poate sa moara. Chiar insusi Hristos zice, ca cel care va crede in Mine, nu va muri niciodata.
"sufletul" nu e in corp ci in minte, iar creierul nu supravituieste mortii, deci raspusul corect e nu.
Asta crezi tu. Nu te-ai intrebat niciodata de ce este procesul de expiratie-inspiratie? Nu te-ai intrebat niciodata de ce un om isi da ultima suflare pe pat (lasand partea stiintifica)? Nu te-ai intrebat niciodata de ce ajungi tot tarana dupa descompunere?Totul este dictat de Dumnezeu, asa cum a decis sa-ti lase si tie sufletul si liberul arbitru sa crezi in orice. A nega pe Dumnezeu inseamna sa-ti negi parintii, iar parintii intotdeauna iti vor vrea binele.
"Chiar insusi Hristos zice, ca cel care va crede in Mine, nu va muri niciodata."
Nu e singurul care vinde gogosi din astea...n-au descoperit crestinii roata, povestile astea cu scop de manipulare exista dinaintea lor.
"Chiar insusi Hristos zice, ca cel care va crede in Mine, nu va muri niciodata"
Deci cei care nu cred - vor muri, deci sufletul nu este "nemuritor", altfel cuvintele lui Isus n-au sens. Trebuia sa zica atunci ca ceice nu cred vor trai in iad, sau instrainati de Dumnezeu sau altfel [depinde de ce crezi].
" Nu te-ai intrebat niciodata de ce este procesul de expiratie-inspiratie? "
In caz ca nu ai facut biologie, respiratia este sistemul prin care omul face schimb de substante cu mediul, inspirand oxigen si expirand dioxid de carbon.
"Nu te-ai intrebat niciodata de ce un om isi da ultima suflare pe pat?"
Ba, da din cauza ca oxigenul numai ajunge la creier si neuroni numai functioneaza, iar creierul moare, iar cand creierul moare chiar daca corpul e functional, omul e mort.
" Nu te-ai intrebat niciodata de ce ajungi tot tarana dupa descompunere?"
Nu ajungi tarana, ci corpul se descompune in substantele care aparent l-au format.
" nega pe Dumnezeu inseamna sa-ti negi parintii"
Deja aberezi.
E strict parerea ta. Tu poti sa crezi ce vrei. A crede ca nu exista nimic dupa viata aceasta este o prostie mare. In fine, nu prea ma intereseaza parerea ta. Ciao
.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
