Voi baieti, care va credeti intelepti, ar trebui sa aplicati putin regula de trei simpla sau din aproape in aproape ar fi mai bine pentru a intelege ce doriti sa aflati.
Sa intelegem ca accepti ideia unei fiinte Supreme pe care noi l-am numit Dumnezeu (datorita limitarilor noastre intelectuale). Pai daca exista Dumnezeu, si acesta S_A INTRUPAT ca om in fiinta lui ISUS HRISTOS atunci mergand putin mai departe (inca un pas), ADEPTII acestuia au primit denumirea (porecla) dupa NUMELE mentorului lor Hristos, Cristos, cristu, etc pana la Crestini, derivanta din Cristos. Concluzie, daca eu urmez in invataturi si fapte pe mentorul meu Cristos atunci "capat" si denumirea de christian(etc.) sau crestin in romana. De aici si RECIPROCA, Mentorul meu mi-a lasat "drumul sau calea" pe care sa le urmez, invataturile Lui, IAR invataturile Lui sunt caracteristice (in limita intelegeri noastre) caracterului Sau. In final rezulta ca pentru mine Dumnezeu este (atat cat pricep eu si PENTRU mine) CRESTIN.
Tot rationamentul tau pleaca de la o premisa discutabila si controversata. Nu poti sa dovedeti ca Iisus a existat, dar sa dovedesti ca a avut legatura cu adevarata divnitate.
Si Horus are o viata identica, de ce nu ar fi Horus cel ce a cunoscut divinul? De ce Iisus si nu Horus?
Premisa mea pleca de la faptul si dovezile (pentru necredinciosi) ca Isus Hristos a existat datorita nenumaratilor martori si urme istorice (scrise). Fi sigur ca nimeni nu se gandea acum 2000 de ani la vreo teorie a conspiratiei peste 2000 de ani. Tu crezi ca Arhimede a existat? Nu exista nici o dovada DIRECTA privind existenta sa fata de Isus Hristos unde sunt 26000 de dovezi directe. Horus nu face parte din istoria Biblica ci este doar un zeu (creat de om) de tinichea. Nimeni nu a sustinut ca l-ar fi vazut pe Horus umbland printre oameni si avand si dovezi istorice, el este o fiinta imaginara.
Logic ca Arhimede a existat, ma indoiesc ca problemele hidrostaticii se rezolva singure iar inventii inedite se creaza singure.
Poate ca Hristos a existat, dar nu poti sa dovedesti ca viata lui a fost cea descrisa de acei martori. Exista sute de versiuni si scrieri de atunci contradictorii, unii spun ca era casatorit si avea copii, altii alte lucruri, desigur ca cei ce spun aceste lucruri nu erau apropiati de el si nu stiau multe lucruri.
Cum explici faptul ca Horus este identic 100% cu Iisus, mai putin denumirea?
Toata viata lui Iisus, ziua in care s-a nascut, apostolii, faptul ca era un invatat si predica de la 17 ani, tot se regaseste si la Horus. Este imposibil ca toate datele sa coincida in mod intamplator.
26000 de dovezi? prezinta macar una singura.
"Toata viata lui Iisus, ziua in care s-a nascut, apostolii, faptul ca era un invatat si predica de la 17 ani, tot se regaseste si la Horus. Este imposibil ca toate datele sa coincida in mod intamplator"
De fapt, din tot ce am gasit pana acum, aceasta biografie a lui Horus nu are sustinere istorica. Am gasit-o, ca sursa initiala, in cartile unui autor de senzational, un Pavel Corut de factura internationala. Daca ai auzit de vreo referinta cu greutate, din antichitate, m-as bucura sa imi spui si mie unde as putea sa o gasesc. In lipsa ei, toata povestea cu Horus=Iisus e... o poveste.
Rationamentul e slabut, caci se poate spune si asa: Dumnezeu exista, Isus a existat in mod real, a fost crucificat iar pe urma l-au mancat cainii. Din existenta lui Dumnezeu nu decurge faptul ca Isus ar fi Dumnezeu.
Isus e copia fidela a lui Horus si a altor 17 zei pagani.
Tu spui cam asa: din existenta si faptele lui "danut" nu putem dovedi ca acesta a existat. Tare logica. Multam, am inteles. P.S. Isus ESTE Dumnezeu. Numai bine.
Tare prost mai stai cu logica: din existenta lui Dumnezeu nu rezulta si nu poate rezulta ca Isus e Dumnezeu, rezulta doar ca Dumnezeu exista, nu ca ar avea un fiu care ar fi la randul lui Dumnezeu. Musulmanii cred asta cu tarie, desi cred in acelasi Dumnezeu cu evreii si crestinii.
"doctorandus a răspuns:Tare prost mai stai cu logica: din existenta lui Dumnezeu nu rezulta si nu poate rezulta ca Isus e Dumnezeu"
Adica matale accepti existenta Dumnezeiri dar excluzi actiunile acestuia? Pentru tine Dumnezeu este un obiect?
Isus nu e o actiune a lui Dumnezeu, cel putin nu in mod obiectiv. Pune mana pe un manual de logica, ca vorbesti numai si numai aberatii. Din existenta lui Dumnezeu nu rezulta ca Dumnezeu vorbeste cu oamenii si nici ca Biblia ar fi cuvantul lui Dumnezeu.
Vorbesti de "LOGICA" aberanta a unora ce gandesc ca tine?
Numai prosti ai debitat pana acum dar am evitat "contractile" pentru a nu produce un conflict. Care sunt DOVEZILE tale ca Isus NU ESTE DUMNEZEU si ca Biblia nu ar fi cuvantul Sau? Logica unor handicapati intelectuali, fugi cu ursu neamule. Iesi cu dovezi ca altfel...
1. Musulmanii cred in Dumnezeu, dar cred ca Isus nu este Dumnezeu. Asa ca afirmatia ca Isus este Dumnezeu e cat se poate de subiectiva (adica depinde de ce religie ai).
2. Nu e sarcina mea sa demonstrez ca Isus nu e Dumnezeu, dupa cum nu e sa demonstrez ca Monstrul Zburator din Spaghetii nu e Dumnezeu. Tot ce am afirmat pana acum este ca Isus e Dumnezeu nu este un adevar obiectiv, si ca atare din punct de vedere logic exista si alte posibilitati.
3. Dumnezeu inseamna lucruri diferite pentru oameni diferiti. De exemplu Dumnezeul deist nu e acelasi cu Dumnezeul iudeo-crestin, diferind prin amestecul sau in treburile omenesti, prin a transmite sau nu mesaje revelate oamenilor (deistii cred in Dumnezeu, dar nu in religie revelata), in faptul de a avea sau nu un fiu prin moartea caruia oamenii sunt mantuiti, etc.
4. Parerea mea e ca daca ai sapte ani gandesti destul de bine, dar daca esti major trebuie sa consulti un psihiatru. Probabil pana acum ai auzit cuvantul Dumnezeu folosit doar de crestini, altfel nu se explica de ce crezi ca Dumnezeu poate fi doar cel descris de crestinism, si nu Allah sau Dumnezeul deist (Deus).
Daca vrei contradictii, iata o contradictie evidenta: in Vechiul Testament e scris negru pe alb ca Dumnezeu are (si avea) mai multi fii, dar crestinii au nerusinarea sa pretinda ca Isus e singurul fiu al lui Dumnezeu.
"1 Corinteni 8, 6. totusi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatãl, de la care vin toate lucrurile si pentru care trãim si noi, si un singur domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile si prin El si noi.
Efeseni 4, 5. Este un singur Domn, o singurã credintã, un singur botez. "
In lume sunt nenumarate credinte DAR una singura este cea ADEVARATA. Restul sunt "variante" modificate de oameni pentru ratiuni "personale", asta in domeniul crestinismului. Celelalte nu au valoare caci nu sunt de inspiratie Divina. Parerea ta este "doar" a ta dar are valoare subiectiva, probabilitatea ca un om sa fie obiectiv este zero asa ca...singura fiinta din univers obiectiva este doar Dumnezeu (in trinitatea Sa). Tu nu trebuie sa demonstrezi ca Isus este Dumnezeu, acest lucru tine de credinta, cunostinte, studiu, realitati ale vietii, etc.
Aducerea altor filozofii si credinte din afara crestinismului in discutile noastre arata dorinta ta de a gasi un sprijin pentru aberatile care sunt "expuse" in acest "spatiu" virtual. Parerea ta este doar o parere si atat, ea nu are nici o legatura cu realitatea ci doar dorinta de "a avea dreptate".
Tu spui: "dar daca esti major trebuie sa consulti un psihiatru.", dar uite ce spune Dumnezeu: 1 Corinteni 2, 14. "Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, cãci, pentru el, sunt o nebunie, si nici nu le poate întelege, pentru cã trebuiesc judecate duhovniceste.". Aici te regasesti, nu te condamn cum o faci tu, mila este singurul sentiment pe care-l pot arata. Numai bine.
Chestie de "intelegere" si studiu. Dumnezeu Tatal are un singur Fiu, Domnul Isus Hristos. Noi ceilalti suntem CREATIA lui Isus Hristos, El a facut tot ce este pe pamant iar prin faptul ca suntem Fii Lui suntem si Fii lui Dumnezeu Tatal. Chestie de "Doxa", nu poti cere cuiva niste informatii pe care nu le-a capatat (prin studiu) sau implicare directa in evenimente si nici intelegerea acestora. Asta este "zona" pe unde "bantui" tu, necunoasterea. De-a lungul vieti am invatat ceva (din nefericire prea tarziu) mai important este sa stii sa pui o intrebare decat sa dai un raspuns, daca stii sa pui intrebarea, poti afla raspunsul, dar daca stii un raspuns NU-L intelegi deoarece nu sti care a fost intrebarea. Ideea este nu poti pune o intrebare decat daca CUNOSTI subiectul, un paradox, nu? Din nefericire nu este cazul tau.
Las-o jos ca macane: dogma dumnezeirii lui Isus si dogma Sfintei Treimi sunt asertiuni subiective, nu obiective. Ca dovada evreii, musulmanii, agnosticii, ateii, budistii, hindusii, jainistii, shintoistii, etc. (adica majoritatea populatiei lumii) nu cred in ele. In schimb asertiunea ca apa fierbe in conditii normale la 100 grade Celsius nu depinde de ce religie ai.
Practic afirmi ca credinta ta e adevarata pentru ca... tu crezi ca e adevarata, ceea ce e un argument pentru scoala ajutatoare.
Dumnezeu ar putea fi invocat ca autoritate in chestiunea asta daca fiecare ar putea pune mana pe telefon si sa-l intrebe cum stau lucrurile, nu sa se bazeze pe indivizi dubiosi care au vedenii si aud voci vorbindu-le-n cap si care sustin ca astea-s revelatii de la Dumnezeu. Parerea mea e ca Dumnezeu nu vorbeste cu oamenii si n-a vorbit niciodata cu oameni, ca dovada cate prostii s-au spus in numele lui si cate atrocitati au fost comise in numele lui, inclusiv de cei care au avut credinta pe care o consideri adevarata.
Ai tulburari de gandire, deoarece modul in care vezi subiectivitatea si obiectivitatea este lumea-ntoarsa pe dos, de-asta ti-am recomandat un psihiatru. Orice psihiatru care constata ca nu poti face diferenta intre o afirmatie subiectiva si una obiectiva iti va prescrie tratament.
Daca absolut toti oamenii ar accepta ca Biblia este cuvantul lui Dumnezeu, atunci da, ai avea dreptate. Dar cum majoritatea populatiei lumii nu prea da doi bani pe Biblia ta, argumentele tale sunt ridicole. Ele conving doar pe cei care vor sa fie convinsi, adica pe oameni la fel de fanatici ca tine. Un crestin care gandeste cat de cat normal va fi de acord ca ai tulburari de gandire, deoarece a fi crestin nu obliga la a fi si prost s.a.u. batut in cap.
Practic argumentul tau e: "Biblia e adevarata pentru ca asa zice Isus, Isus e Dumnezeu pentru ca asa scrie-n Biblie, Dumnezeu nu poate fi decat obiectiv, prin urmare Isus este obiectiv si zice adevarul, deci Isus=Dumnezeu este un adevar obiectiv."
Ca sa fiu mai explicit:
"Isus e Dumnezeu" este o asertiune subiectiva care tine de o credinta pe care o poti avea sau nu. Asertiunea poate fi crezuta fara a fi bolnav mental din acest motiv.
"Musulmanii stiu ca Isus e Dumnezeu dar neaga acest lucru din rea-credinta" este rodul unei tulburari mentale. Deoarece pornesti de la ideea ca cei sapte miliarde de pamanteni trebuie sa judece ceea ce este obiectiv si subiectiv doar bazandu-se pe Biblie (adica pe credinta ta subiectiva si personala) e clar ca ai tulburari mentale.
Vezi tu, crestinismul are un cod de legi care impune si o etica corespunzatoare, SECTA din care faci tu parte a inlaturat (sau incearca sa inlature) din gruparea din care faci parte acest echilibri al bunului simt avand drept rezultat mitocanismul de care dai dovada. Tu nu ai tulburari de gandire, asa esti tu, tulburat in existenta ta de astazi pana maine, caci maine te mananca viermi. Cat despre ce da "majoritatea" lumii pe Biblie ramane de vazut si analizat. Fanatismul este premergator violentei in comportare, gandire, fapte dar si vorbe iar pana acum mitocania, injurile si insultele apar DOAR in limbajul tau. Care dintre noi o fi cel tulburat la gandire dar si fanatic? Ce-ti spuneam mai inainte, faci parte dintr-o SECTA ce-si cauta dreptatea prin violenta si impunere. P.S. Nu am spus care ar fi credinta adevarata ci am spus ca Biblia INDICA CLAR care este aceasta. Numai bine si multa sanatate, in special cea mintala.
Ce pana mea imi povestesti mie de etica impusa de crestinism? Eu nu sunt crestin. Eu nu cred in Biblie. Nu am nicio religie, asa ca nu pot face parte dintr-o secta (nu cred in religie revelata). Eu ti-am demonstrat ca ai tulburari de gandire, deoarece numesti adevar obiectiv asertiunea ca Isus e Dumnezeu, asertiune care orice om normal isi poate da seama ca e subiectiva (adica depinde de ce credinta religioasa ai in mod personal). Fondatorii statului laic au cazut de acord ca asupra religiei nu se poate cadea de acord, se pare ca tu ai lipsit la faza asta.
Problema ta e ca te crezi intr-o mare biserica, in care exista doar crestini adevarati si crestini sectanti. Si pe urma imi predici mie cu citate din Biblie ca si cum as fi obligat de Inchizitie sa accept Biblia ca adevarata.
Te incurci in citate si afirmatii, iar pe urma ii acuzi pe altii de necunoastere. Fiii lui Dumnezeu din Geneza cap. 6 nu sunt oamenii. Nu vad ce ar fi extraordinar in faptul ca oamenii au facut copii, asa ca Geneza afirma ca fiii lui Dumnezeu sunt altii decat oamenii, in mod clar nu s-ar fi referit la faptul ca oamenii au facut copii, deoarece oameni existau de mult si facusera copii si mai-nainte (altfel n-ar fi existat fiicele oamenilor).
Biblia nu spune cine sunt fiii lui Dumnezeu, dar e clar ca nu sunt oameni.
Ai inceput sa-i incurci pe cei ce-ti raspund DAR voi raspunde si la aceasta intrebare. Iar fiindca mi-ai pus o intrebare care se refera la scrierile Biblice trebuie sa-ti raspund tot din ea.
Psalm 29, 1. Fiii lui Dumnezeu, dati Domnului, dati Domnului slavã si cinste. 2. Dati Domnului slava cuvenitã Numelui Lui! Închinati-vã înaintea Domnului îmbrãcati cu podoabe sfinte! 11. Domnul dã tãrie poporului Sãu. Domnul binecuvinteazã pe poporul Sãu cu pace.
Uite ca Biblia SPUNE cine sunt fii lui Dumnezeu dar trebuie cercetata nu "inventata". Cat despre faptul ca nu esti crestin este problema ta iar daca nu vrei sa ai de a face cu acestia NU TE MAI LEGA DE EI, poti sa-i ignori dar in adancul tau TU sti ca dreptatea este de partea lor insa mandria nu te lasa sa accepti, de aici si suferinta ta, razboiul tau nedeclarat. Nu poti invinge deoarece Dumnezeu a pus in fiecare om cunoasterea de EL. Duci un razboi nu cu mine sau altii ca mine ci cu TINE si cu ceea ce a pus Dumnezeu in tine sarmane om.
Imparatia cerurilor va fi cu siguranta a ta, caci tare esti sarac cu duhul, prea iei dogmele crestine asa pe nemestecate.
Dar tot n-ai raspuns de ce cand fiii lui Dumnezeu s-au corcit cu fiicele oamenilor au dat nastere la uriasi. De aici rezulta ca fiii lui Dumnezeu nu erau Homo sapiens, or fi fost oameni de Neanderthal. Dar nu-mi veni cu povesti vanatoresti, explica ce a fost neobisnuit in corcirea fiilor lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor, de a meritat a fi mentionata in Biblie si de ce aceasta corcire a dat nastere la uriasi. Asta nu se poate explica prin ideea ca fiii lui Dumnezeu erau Homo sapiens.
Toti oamenii au fost la inceput uriasi dpdv al nostru, noi am degenerat fizic dar si intelectual fata de antideluvieni. In acceptiunea Biblica fii lui Dumnezeu sunt TOTI cei credinciosii Nu ceva extraterestri (cu toate ca si acestia exista).
Daca citeai cu atentie ai fi descoperit ca "asemanarea" dintre noi si Dumnezeu este posibilitatea de a "face" fiinte vii. Ingerii nu o pot face (consemnat Biblic) si nici celelalte fiinte din univers DEOARECE NU SE ASEAMANA CU DUMNEZEU. Aceasta calitate de a ne reproduce v-a disparea atunci cand soarta Terrei va fi hotarata (tot un citat Biblic).
Diferentierea dintre fii lui Dumnezeu si a fiilor oamenilor se face SPIRITUAL (unii au facut ce spunea Dumnezeu, ex.:Adam, Enoh, Noe, etc. si altii nu, ex: Cain. Biblia este o carte spirituala si nu una pentru documentare istorico-fizico-biologico-etc. Ideile subliniate si nuantele aparute in Biblie sunt spirituale si nu anatomice (acestea sunt enumerate doar pentru a face distinctie intre diversele aspecte si actorii respectivi) de aici si confuzia mare pentru cei mai multi. Deci fiii lui Dumnezeu erau cei credinciosi iar ceilalti erau cei ce isi facusera o credinta personala (exemplu esti tu).
Vorbind de a-ti face o credinta personala, "Toti oamenii au fost la inceput uriasi dpdv al nostru" ai scos-o din burta, nu din Biblie.
Unde scrie-n Biblie ca Adam si Eva erau uriasi?
Unde scrie-n Biblie ca oamenii din Geneza 6 erau identici cu uriasii?
Unde scrie-n Biblie ca ingerii nu se aseamana cu Dumnezeu?
Unde scrie-n Biblie ca asemanarea cu Dumnezeu este de a face fiinte vii?
Unde scrie-n Biblie ca ingerii nu pot face fiinte vii?
La intrebarile de mai sus astept raspunsuri precise (cartea capitolul:versetul), nu vrajeala.
De ce este descris in Biblie ca eveniment iesit din comun faptul ca niste femei au ramas bortoase si au nascut fii?
De ce se face-n Biblie distinctie intre fiii lui Dumnezeu si fiicele oamenilor? Nu ar fi fost si ele, conform teoriei tale, fiice ale lui Dumnezeu? Si nu erau ei fii ai oamenilor?
"Unde scrie-n Biblie ca Adam si Eva erau uriasi?"
Unde scrie ca NU erau normali (uriasi cum ii vezi tu), vezi mai jos raspunsul.
"Unde scrie-n Biblie ca oamenii din Geneza 6 erau identici cu uriasii?"
Scrie undeva ca Dumnezeu a facut oamenii de dimensiuni diferite?
Geneza 6, 4. Uriasii erau pe pãmânt în vremurile acelea, si chiar si dupã ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, si le-au nãscut ele copii: acestia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
Scrie: "Uriasii erau pe pãmânt în vremurile acelea," nu scrie: SI uriasii erau...sau, PRINTRE ei erau si uriasi..sau CU ei erau si uriasi, rezulta ca TOTI erau uriasi.
"Unde scrie-n Biblie ca ingerii nu se aseamana cu Dumnezeu?"
Evrei 1, 6. Si, când duce iarãsi în lume pe Cel întâi nãscut, zice: "Toti îngerii lui Dumnezeu sã I se închine!" 7. Si despre îngeri zice: "Din vânturi face îngeri ai Lui; si dintr-o flacãrã de foc, slujitori ai Lui";
Evrei 1, 3. El, care este oglindirea slavei Lui si întipãrirea Fiintei Lui, si care tine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a fãcut curãtirea pãcatelor si a sezut la dreapta Mãririi în locurile prea înalte, 4. ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a mostenit un Nume mult mai minunat decât al lor. 5. Cãci, cãruia dintre îngeri a zis El vreodatã: "Tu esti Fiul Meu, astãzi Te-am nãscut?" Si iarãsi: "Eu Îi voi fi Tatã, si El Îmi va fi Fiu?" 5. Cãci, cãruia dintre îngeri a zis El vreodatã: "Tu esti Fiul Meu, astãzi Te-am nãscut?" Si iarãsi: "Eu Îi voi fi Tatã, si El Îmi va fi Fiu?" 14. Nu sunt oare toti duhuri slujitoare trimise sã îndeplineascã o slujbã pentru cei ce vor mosteni mântuirea?
"Unde scrie-n Biblie ca ingerii nu pot face fiinte vii?"
Matei22, 28. La înviere nevasta cãruia din cei sapte va fi ea? Fiindcã toti au avut-o de nevastã. 29. Drept rãspuns, Isus le-a zis: "Vã rãtãciti! Pentru cã nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30. Cãci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mãrita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
Raspuns: Ingerii sunt creatii a lui Dumnezeu chiar si din VANT sau Flacari, ingerii sunt DUHURI slujitoare, deci, NU POT FACE COPIII, nu sunt ca oamenii, (sau tu te poti imperechia cu vantul sau focul si rezulta si ceva progenituri?), Nu au aceiasi NATURA cu a noastra.
Daca citeai raspusnsul anterior descopereai raspunsul pentru intrebarea urmatoare: "De ce se face-n Biblie distinctie intre fiii lui Dumnezeu si fiicele oamenilor? Nu ar fi fost si ele, conform teoriei tale, fiice ale lui Dumnezeu? Si nu erau ei fii ai oamenilor? "
SIMPLU, Biblia este o carte SPIRITUALA si nu una BIOLOGICA, distinctia se face in PLAN SPIRITUAL si nu biologic. Oameni care-L respecta pe Dumnezeu (fiii lui Dumnezeu) si oameni care nu-l respecta pe Dumnezeu (fiii oamenilor) (sau care asculta de oameni si nu de Dumnezeu.)
"Scrie undeva ca Dumnezeu a facut oamenii de dimensiuni diferite?"
Nu scrie nici ca da, nici ca ba, asa ca daca pretinzi ca ar fi "ba" nu ai o dovada biblica pentru asta.
La fel, in Gen. 6 de uriasi si despre oameni nu scrie nici ca erau identici, nici ca erau diferiti, asa ca n-ai temei biblic sa pretinzi nici una, nici alta.
Mai departe in Biblie vorbeste de neamul uriasilor, asa e clar ca nu toti oamenii erau uriasi.
Restul interpretarilor sunt trase de par, ti-am cerut dovezi biblice clare, nu vrajeala.
Dovezi clare nu sunt nici ca tu esti copilul tatalui tau si cum ai vrea tu dovezi mai clare ca aceasta a unor evenimente ce s-au intamplat acu cateva mii de ani. Pana nu aduci DOVADA clara ca tu esti "produsul" alor tai nu avem ce sa mai discutam datorita absurdului in care te afli. Vreau si eu dovada CLARA ca a existat DECEBAL, STEFAN CEL MARE si MIHAI VITEAZUL. Nu ceva scrieri a unor indivizi ci ADN-ul lor si confirmarea ca Ei au fost cei declarati. Esti pe "langa" fratioare, de tine nu este decat mentalitatea unui "Gica Contra". Ce dovezi mai CLARE decat faptul ca INGERII SUNT DUHURI mai vrei? Cum se pot IMPERECHIA niste duhuri cu fiinte materiale? De aici se poate deduce tot ridicolul intrebarilor puse de tine. Nu depasesti gandirea unui copil de scoala primara. Deja o discutie cu tine frizeaza ridicolul. Numai bine si la mai multa minte.
Nu scrie nicaieri ca duhurile nu pot produce alte duhuri. Nu scrie nicaieri ca duhurile nu pot produce fiinte din carne si oase. Israel (Iacob) s-a luptat cu un duh? Niste citate biblice din care sa rezulte clar ce afirmai anterior ar fi fost suficiente. Nu pentru ca eu as crede in Biblie, ci ca sa-ti demonstrez ca nici teologia ta nu e 100% biblica, ci si ea contine speculatii si premize care nu se regasesc in Biblie. La urma urmelor, dat fiind contradictiile Bibliei, orice teologie coerenta care cauta sa explice Biblia este gresita din punct de vedere biblic, deoarece Biblia nu e coerenta.
Biblia nu e o carte de stiinta, si nici nu are pretentia, crestinismul nu ofera "dovezi" stiintifice!
crestinismul crede ca o divinitate a creat actualul univers
crestinismul nu accepta variante atee, sau care exclud creationismul, pentru ca momentan, nu sunt argumente solide ca sa explice motamo de la aparitie, pana la complexitatea din zilele noastre! Ar insemna sa dea ceva nedemonstrat pe altceva tot nedemonstrat care e in contradictoriu cu prima parte!
Iar in ce priveste dovezile, le are fiecare pentru el, si pe care nu si le poate justifica prin rationamente stiintifice!
"...u sunt argumente solide ca sa explice motamo de la aparitie, pana la complexitatea din zilele noastre!"
Exista modele cosmologice ce fac exact lucrul acesta ce nu intampina probleme in a explica intreaga evolutie a universului intr-un mod probabil. Aceste modele cosmologice sunt posibiledin toate punctele de vedere, dar pentru ca sunt posibile asta nu inseamna ca sunt si adevarate.
Daca eu arunc un pahar pe sol, este posibil sa se sparg, chiar pot ddemonstra ca aceasta varianta este posibila, dar mai este posibil si sa nu se sparga.
De unde ai dedus asta? Este gresit.
Sunt multe lucruri pe care le putem explica,dar nu le putem reproduce. Nu avem tehnologia necesara sa reproducem fenomenul, nu avem conditiile necesare.
Cum vrei sa reproduci fenomenul initial cand ai timp si spatiu? Ca sa-l reproduci trebuie sa scapi de timp,sa scapi de spatiu, sa unesti cele patru forte intr-una singura si sa vezi ce se intampla, dar cum faci asta? Nu poti sa elimini timpul din ecuatie, nu poti sa elimini spatiul din ecuatie.
Mediul in care traiesti nu-ti permite sa reproduci experimentul.
Nu avem tehnologia necesara pentru a descompune electronul si a-l studia, nu avem tehnologia necesara pentru a studia electronul.
Evolutia tehnologica este cu mult inferioara celei psihice.
Este ca atunci cand un salbatic constientizeaza ce este fulgerul si poate sa explice cum se produce, dar nu are tehnologia necesara pentru a il reproduce.
Un salbatic nu constientizeaza stiintific ce e fulgerul, vede doar ceva stralucitor intr-e nori!
Ce mi-ai spus tu in prima parte, nu a raspuns la ce am intrebat eu, in materie de aparitie si de evolutia vietii care considera specialistii ca e un fenomen ulterior aparitiei universului!
In ce priveste teoria aparitiei universului,, desi recunosc, sunt ignorant la faza asta, mi se pare un pic ironic sa nu ai "materia prima"...dar sa stii ce da cobinatia! Ca si cum as spune : daca pun 2 molecule de hidrogen, o molecula de sulf, si 4 de oxigen da acid sulfuric, fara sa am sulf, oxigen, si hidrogen
"Ca si cum as spune : daca pun 2 molecule de hidrogen, o molecula de sulf, si 4 de oxigen da acid sulfuric, fara sa am sulf, oxigen, si hidrogen "
Sa-ti dau alt exemplu de lucru care este probabil dar care nu poate fi reprodus caci vad ca varianta cu fulgerul nu te-a multumit.
DImensiunile.
Exista 3 dimensiuni si probabil mult mai multe.
Existenta celei de a 4-a dimensiune este posibila, demonstratii matematica nu intampina nicio problema. Dar nu poti sa creezi cea de a 4-a dimensiune,cu toate ca poti sa dovedesti matematic existenta ei.
Exemplul tau cu hidorgenul si sulful este unul cat se poate de trivial si absurd pentru ca se bazeaza pe empiric,noi aici nu mai lucram cu empiricul,de la empiric a plecat tot, dar acum am trecut pe teritoriul matematicii, demonstratiile privind Big Bang-ul se fac mateamtic, nu empiric.
Poti sa dovedesti matematic ca un lucru este posibil, dar nu poti sa-l si reproduci.
Singurul lucru care ne leaga de realitate este matematica, ea este singrua care ne spune daca un lucru este sau nu asa cum il vedem.
Dar de ce trebuie sa am dovezi? Eu trebuie sa dovedesc ca afirmatiile tale sunt gresite sau tu trebuie sa dovedesti ca ele sunt adevarate.
Daca eu te acuz ca esti un criminal, tu trebuie sa-mi dovedesti ca nu ai comis crima, sau eu trebuie sa dovedesc cai comis-o?
Cel ce face afirmatia trebuie sa aduca dovezi in sprijinul ei. In acest caz dumneavoastra sunteti cei ce ati facut afirmatia, eu doar astept sa o dovediti ca fiind adevarata.
Dar ce "dovezi" ai ca zeul spagheti nu exista? cum naiba poti dovedi ceva ce nu exista tu ai minte in capul ala sau doar aer?
Nu am...da' nici tu n-ai ca exista
Desigur ca nu am, de aia sunt lipsit de credinta