Tu depui efort constient adica manevrezi moleculele cand ti se vindeca vreo rana? Pui tu mana pe molecule?
Eu pot spune cu umilinta ca stiu aproape tot ce scrie in Biblie dar de "Maslu" nu am citit, cu ce se mananca ala?
Maslul este un ritual ortodox care nu are nici un efect practic. Dar daca cel care se duce la maslu CREDE FOARTE TARE ca el se va vindeca, credinta aceasta a lui il va vindeca. Deci credinta lui il vindeca nu ritualul. Daca se duce sa faca baie in "sfanta" Dunare crezand cu toata taria ca astfel se va vindeca, el se va vindeca, si se va vindeca prin credinta lui.
"Iar Iisus, intorcandu-Se si vazand-o, i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Si s-a tamaduit femeia din ceasul acela. "(Mat.9:22)
As mai adauga un verset cu privire la unul din motivele pentru care oamenii se imbolnavesc, iar acest motiv este NESOCOTIREA ADEVARATEI IMPARTASIRI :
"Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine."
(Epistola catre Corinteni a Sf. Apostol Pavel – 10/16, 17)
Unele religii au un ritual numit corect "Cina Domnului" la care credinciosii manancau si beau, adica se impartaseau cu trupul si sangele mantuitorului. Exista totusi un citat unde scrie clar ca nu e bine ca la biserica se ia Cina Domnului, ci acasa, de fiecare data cand manaci si bei, si anume :
"Când vă adunaţi deci laolaltă, nu se poate mânca Cina Domnului; Căci, şezând la masă, fiecare se grăbeşte să ia mâncarea sa, încât unuia îi este foame, iar altul se îmbată. N-aveţi, oare, case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi ruşinaţi pe cei ce nu au? Ce să vă zic? Să vă laud? În aceasta nu vă laud. Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, Şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci CEL CE MANANCA SI BEA CU NEVREDNICIE, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit."
( Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – 11/20-30)
Eu sunt ateu.
Cunosc un caz al unei persoane bolnave de cancer care s-a vindecat după ce a fost unsă cu Sf. Maslu de către un pastor protestant la capela de la spitalul Oncologic. După ce acesta s-a vindecat, când slujea la capelă acel pastor veneau toți bolnavii să îi ungă, dar minunea nu s-a mai repetat.
Mai știu cazuri de vindecare cu apă sfințită.
La templul Desanca din Arad, se distribuie apă sfințită de ei. Sunt cazuri de vindecare cu această apă.
La fel vindecă apa din Peștera de la Lourdes din Franța. Altfel, este apă obișnuită de izvor.
Doar Hristos vindeca, cere-i in rugaciune ajutorul.
Devino copilul Lui Dumnezeu si fii mantuit si primeste darul de viata vesnica. Urmareste aceste articole care vorbesc despre mantuire si dragostea Lui Dumnezeu.
https://alfaomega.tv/......a/mantuire
https://alfaomega.tv/......rea-omului
https://alfaomega.tv/......u-mantuire
Cica nu vrei de la atei care stiu biblia ca tu sigur nu ai habar de biblie de intrebi asa ceva
De ce crezi ca aceasta taina se numeste ''ungerea de pe urma''? Pentru ca aceasta slujba se face pentru mantuirea sufletului bolnavului care trage sa moara. Se spune ca efectul poate fi si vindecarea fizica. Dar daca asta era efectul scontat, se facea LA INCEPUTUL bolii, nu LA SFARSIT; daca s-ar spune clar ca singurul scop e mantuirea sufletului, maslul ar demoraliza bolnavul si l-ar aduce la disperare; asa se gandeste ca poate se vindeca, caci bolnavii in stadiul terminal isi pierd, adesea, simtul proportiilor.
"Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului." - Iacov 5, 14
Daca ratacitii sectanti adventisti nu au deschis inca Biblia la acest verset ar fi indicat sa nu mai faca in necunostinta de cauza... gargara...
Credinta poate face minuni.
Daca mai asteptam cateva sute de ani o sa primim si demonstratiile stiintifice.
Si nu dau doi bani pe Biblie.
Iacov 5,14. Este vreunul printre voi bolnav? Sã cheme pe prezbiterii Bisericii, si sã se roage pentru el, dupã ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
Prezbiter NU este identic cu POPI si nu te mai da lovit ca s-a vazut BINE cum mai marii ortodocsiei i-au pupat toate alea Papei (s-a vazut la TV, astazi) deci dragii mei SECTANTI ortodocsi, vedeti-va de ale voastre si mai CAUTATI BINE unde scrie in Biblie de maslu sau cum s-o numi si-mi ziceti si mie (sectant adventist) unde sa citesc.
Textul original in Latina: 5:14 Infirmatur quis in vobis? inducat presbyteros ecclesiæ, et orent super eum, ungentes eum oleo in nomine Domini.
Presbyteros =BATANII bisericii, nu popi.
Danut Cuvântul prezbiteros este în legătură cu lucrarea de sfinţire pe care o îndeplinesc slujitorii bisericeşti. În epoca apostolică cuvântul avea două înțelesuri: prezbiterul este folosit în general, pentru a indica pe toţi slujitorii hirotoniţi, indiferent de treapta din ierarhia pe care aceştia o ocupă, îndeosebi pe episcopi şi preoţi, termen ce va intra definitiv în vocabularul terminologiei bisericeşti şi teologice: episcop, preot, diacon și prezbiter în sensul de bătrân înțelept.
ce frumos va certati voi, sa intervin si eu
Treaba se complica in alta traducere apare altceva
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR) https://www.biblegateway.com/passage/?search=Iacov+5%3A14-16&version=NTLR
14 Este vreunul dintre voi bolnav? Să-i cheme pe bătrânii[a] bisericii, ei să se roage pentru el şi să-l ungă cu untdelemn în Numele Domnului. 15 Rugăciunea făcută cu credinţă îl va face bine pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi, iar dacă a săvârşit păcat, va fi iertat. 16 Aşadar, mărturisiţi-vă păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Rugăciunea fierbinte a celui drept este foarte puternică.
Data la care a fost scrisă: Cartea Iacov este probabil cea mai veche carte a Noului Testament, scrisă probabil încă din anul 45 d.Cr,
https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-iacov.html
http://www.greeknewtestament.com/B59C005.htm#V14
trebuie spus faptul ca primi crestini traiau in mici comunitati asa ca ideea de biserica, preoti nu este valabila, ei intre ei se rugau, iar
http://www.greeknewtestament.com/B59C005.htm#V14
clar nu putea sa fie pentru ca
Inițial, creștinismul a început să se dezvolte în Ierusalim și mai apoi în întregul Orient Mijlociu, devenind, ulterior, religie de stat în Armenia (301 sau 314), Etiopia (325), Georgia (337) și, în final, religia de stat a Imperiului Roman (380).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_cre%C8%99tinismului
Nu, dar vindecări prin credință se întâmplă și sunt certificate.
Dar scrie in Biblie ca Sfintii Apostoli ungeau cu undelemn pe bolnavi si ii vindecau!
Marcu 6:13 "Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau."
Biblia confirma ca Dumnezeu lucreaza in Biserica Sa prin iconomii sai hirotoniti cele 7 mari Sfinte Taine: Botezul, Spovedania, Impartasania, Maslu, Mirungerea, Preotia si Cununia.
Singurul cuvânt care în istoria românilor timp de 1900 de ani s-a referit la acel "intermediar" dintre om şi Dumnezeu este cuvântul "preot". Dacă nu-ţi place istoria limbii române şi Biserica lui Hristos, mergi domnule în altă ţară în care sectele se simt la ele acasă…
"Prezbiter" este o altă versiune de traducere a gr. Πρεσβύτερος, una de dată recentă. Dacă strămoşii noştri (de acum 2000 de ani) au tradus "preot", îi poţi acuza cel mult de lenea de a scurta cuvântul, dar nicidecum de vreo rea intenţie, pentru că acum 2000 nu exista microbul fragmentării sectante ca să se ferească cineva de similitudini de nume. Tot ce au sectele au împrumutat din Biserică, păcat că au luat doar după ureche, ce le-a convenit…
Până unde poate duce snobismul (pentru adepţii traducerilor, sau pronunţiilor copiate exact, genul de oameni cu "furculision")? Nu are şi limba aceasta demnitatea ei? Cel puţin aşa cum vedem în alte limbi:
* germană: preot - Priester, Geistliche, Vikar, Reverend, Pfarrer (seamănă nu? dar cam puţine litere din lat. presbiterum, fiecare limbă nu a făcut altceva decât să adapteze cuvintele în funcţie de o multitudine de factori...)
* franceză: preot - pretre, ecclésiastique, pretre, vicaire, révérend, pretre, curé, sacerdoce
* engleză: preot - priest, reverend, pastor, clergyman, divine
vicar, priesthood, clergy. Şi lista poate continua cu câte limbi ale popoarelor există!
"Singurul cuvânt care în istoria românilor timp de 1900 de ani s-a referit la acel "intermediar" dintre om şi Dumnezeu este cuvântul "preot".
Unu, se vede ca habar nu ai de istorie dragule milan, romanii nu au fost crestinati acum 1900 de ani ci cu aproximativ 200 de ani mai tarziu. Sa nu spui de Andrei caci acesta niciodata nu a fost pe pamant romanesc care la acea vreme NU avea Dobrogea si litoralul marii Negre in posesiune. Pogorul Roman a fost crestinat de goti, asta asa ca pentru tine.
"Dacă nu-ţi place istoria limbii române şi Biserica lui Hristos,:
CE legatura are un popor LATIN cu o biserica PANSLAVA? P:ana la 1800 si poate dupa (nu stiu data fixa ca nu m-a interesat) Patriarhia Romana era la SARBI asa ca nu lipi una de alta ca nu tine.
Domnul Isus Hristos spune in Biblie:
Matei 27 9. Si "Tata"(Parinte) sã nu numiti pe nimeni pe pãmânt, pentru cã Unul singur este Tatãl vostru: Acela care este în ceruri.
10. Sã nu vã numiti "Dascãli", cãci Unul singur este Dascãlul vostru: Hristosul.
Evrei 43, 14. Astfel, fiindcã avem un Mare Preot însemnat, care a strãbãtut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - sã rãmânem tari în mãrturisirea noastrã.
Voi chiar vreti sa-i luati locul char si lui Dumnezeu (Hristos).
Cuvantul maslu NU apare in Biblie iar textul se refera la BATRANII bisericii, nu la popi.
Satana poate face și el minuni pentru a întări convingerea oamenilor în lucrurile care îi țin departe de Dumnezeu.
"care nu avut cum sa nege evidenta vechimii crestinismului in acest teritoriu (Dobrogea)"
Cand a devenit Dobrogea pamant romanesc mai milan? Ai ceva scrieri istorice? P.S. Patriarhia a fost la sarbi de unde si BOLBOROSEALA la preotii romani care NU STIAU sa spuna slujba in sarba. Mai intereseaza-te si citeste ceva istorie. In rest comentariul biblic la ortodocsi care nu citesc Biblia devine o gluma. Nu exista in Biblie cuvantul MASLU.
Am mai facut istorie cu voi dar chiar nu vreti sa intelegeti ca unii (adventisti) au in posesiune si ceva carti de Isorie, chiar romanesti in c are scrrie alktceva decat spui tu, de exemplu: In Compediu de Istoria Generale, anul de editie 1873 (una mie OPT SUTE saptezeci si trei) tiparita la BUCURESCI (inainte de existenta statului Roman dupa cum vezi) avem urmatoarele texte:
1) Antoninu, Marcu Aureliu a domnit intre anii 138-161 (pag.239)
2)(Constantin 332) ..trecandu cu armata in Dacia lui Traianu, batu pe Goti si allunga peste Dunastru...Religiunea crestina care se seminase in Dacia pe timpul Antoniniloru se recunoscu acum ca religiune a t(z)errei. (pag273).
3)Gotii din Dacia au unu episcopu arianu, pre Ulfiva (Vulfila) care tradusse Biblia in limba loru... (pag289).
Reproducere literara.
Cred ca pentru tine istoria este o enigma din care te scot doar niste popi ortodocsi dar vezi ca le cam "bolborosesc".
La biserica spitalului din campina vei gasi un preot care s-a vindecat dupa sfantul Maslu. Telas pe tine sa descoperi povestea cu o simpla cautare pe internet
14. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.
15. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. uite taina maslului.
16. Te duci in spanac la medic cand esti bolnav ca nu suntem in evul mediu sa te dai cu ulei si sa te vindeci de cancer...
DeProfundis99 întreabă: