Salut.
Am citit deunăzi o teorie conform căreia Adam nu a fost primul om al planetei.
Conform teoriei evolutiei după homo sapiens, à apărut subspecia homo sapiens sapiens(da de 2 ori sapiens).

Aceasta este ultima specie homo rămasă în vita și aceasta suntem noi. Aceasta specie a noastră de om om, a apărut acum aproximativ 80 000 de ani.Primul homosapiens sapiens a fost om ca și noi anatomic și moral.

Acum.
Conform bibliei primul om a fost Adam. Adam ar fi apărut acum 6000 și ceva de ani.

Primul Homosapiens sapiens a fost ca și noi, doar ca el era îmbrăcat cu piele de animal și umbla desculț, vanator, culegător.

La fel și Adam a fost ca și noi, îmbrăcat în piele de animal și desculț, vanator, culegător.

Rezulta Primul Homosapiens sapiens =Adam. (Daaar... )

Primul homosapiens sapiens a apărut acum 80 000 de ani, pe când Adam acum 6000.

Pai dacă biblia zice ca Adam a fost primul om, și nu e asa inseamănă ca biblia nu e reala.
Voi ce credeți?!

Discuție civilizata, va rog frumos!

"Am citit deunăzi o teorie conform căreia Adam nu a fost primul om al planetei"

dacă ce ai citit e un articol științific, bravo, ai dreptate!

Pai acele teorii sunt false. Biblia are dreptate ptc Biblia e adevărul (Ioan 17:17). Dacă Biblia spune ca Adam a fost primul om, el a fost. Dumnezeu a creat omul direct, după chipul și asemănarea Sa (Geneza). Scrie clar ca Dumnezeu a creat omul separat, nu ca a creat animalele și ele atât de mult s au dezvoltat pana s au transformat în om. Omul este cea mai importanta creație a lui Dumnezeu și e special, nu se trage din maimuțe, orice ar spune oamenii de știință. Dacă crezi în Dumnezeu și în Biblie, trebuie sa crezi si ca nu ne tragem din maimuțe.

EROAREA DARWINISTĂ
În 1859 Charles DARWIN, cercetător britanic de origine evreiască, lansa o teorie care încerca să explice originea speciilor de plante şi animale altfel decât prin Creaţie. Conform acestei teorii speciile ar evolua în mod natural unele din altele, de la forme mai simple la forme mai complexe, şi astfel ar fi luat naştere toate vieţuitoarele existente astăzi, inclusiv omul, despre care se afirmă că ar proveni dintr-o specie de maimuţă.
Această teorie nu a fost demonstrată niciodată, dar mulţi, interesaţi mai ales de aspectul moral al problemei (dacă omul se trage din maimuţă suntem liberi să ne comportăm ca animalele şi să fim preocupaţi doar de propria persoană şi de grija zilei de azi), au preluat ideea şi au reuşit să o impună ca teorie oficială. În special duşmanii seculari ai creştinismului au contribuit la propagarea acestei false teorii. Astfel s-a ajuns ca în multe şcoli să se înveţe că omul se trage din maimuţă şi, din păcate, există astăzi foarte mulţi tributari acestei gogomănii poleite şi subtil răspândite prin mass media (inclusiv la ”Teleenciclopedia”, ”Naţional Geographic” şi ”Discovery”).
Cititorul neavizat va fi surprins să afle că nu există nici o dovadă a evoluţiei speciilor, în ciuda tonelor de hârtie consumate şi a noianului de vorbe; şi că ştiinţa actuală respinge ipoteza evoluţiei. Prof. Nicolae Paulescu spunea simplu: ”Doctrina lui Darwin nu este altceva decât o ţesătură de erori de logică.” - ceea ce vă va demonstra serialul de faţă. Iată şi lista acestor erori: confuzia între trecerea de la anorganic la organic şi trecerea de la neviu la viu; falsa implicaţie diversitate >= evoluţie; falsa implicaţie unitate chimică >= evoluţie; falsa implicaţie asemănare morfologică >= descendenţă; falsa implicaţie asemănare genetică >= descendenţă; confuzia între selecţie şi evoluţie; confuzia între adaptare şi evoluţie; confuzia între mutaţie genetică şi evoluţie; confuzia între dispariţie şi evoluţie; confuzia între variabilitate şi evoluţie; absurditatea conform căreia ”funcţia creează organul”; cercul vicios: teoria evoluţiei permite trasarea unui arbore filogenetic, iar arborele filogenetic este adus ca dovadă pentru teoria evoluţiei.
INTRODUCERE
Înainte de a discuta despre teoria evoluţiei speciilor să definim câteva din noţiunile cu care ne vom întâlni în continuare.
Specia este o comunitate de vieţuitoare care se pot încrucişa între ele şi care sunt izolate reproductiv de alte comunităţi similare. Indivizii care alcătuiesc o specie se pot încrucişa sexuat nelimitat între ei, în timp ce indivizii aparţinând unor specii diferite nu se pot încrucişa sexuat sau, în rarele cazuri în care se încrucişează, hibrizii sunt sterili (cum este de exemplu catârul, care este un hibrid între cal şi măgar). Speciile se diferenţiază între ele prin anumite caracteristici anatomo-morfologice, fiziologice, comportamentale şi biochimice, precum şi prin particularităţi ecologice. (...)
Indivizii aparţinând aceleiaşi specii dar de rase sau populaţii diferite se pot încrucişa sexuat între ei, dând naştere la urmaşi fertili. Prin astfel de încrucişări sau prin mutaţii genetice este posibil ca, pornind de la populaţii şi rase existente, să apară populaţii şi rase noi de plante şi animale. Vedem, deci, că la nivelul raselor şi al populaţiilor are loc un proces evolutiv, numit microevoluţie.
Unii biologi s-au gândit că, prin extensie, un fenomen evolutiv similar ar putea avea loc şi la nivelul speciilor. Acest fenomen ipotetic a fost numit macroevoluţie şi, cu ajutorul lui, s-a încercat să se explice originea speciilor de plante şi animale. Primul care a reuşit să formuleze o teorie cât de cât închegată privind evoluţia speciilor a fost Ch. Darwin, ideile sale fiind ulterior continuate şi dezvoltate de alţi cercetători. Această teorie a fost numită teoria evoluţiei speciilor sau, mai scurt, evoluţionism. Acesta vine în contradicţie cu creaţionismul, care afirmă că speciile de plante şi animale au fost create de Dumnezeu.
ORIGINEA VIEŢII
Unul din primele puncte ale disputei dintre evoluţionism şi creaţionism este cel referitor la originea vieţii. Creaţioniştii susţin că viaţa a fost creată de Dumnezeu, în timp ce evoluţioniştii susţin că materia ne-vie s-ar fi organizat în mod spontan şi ar fi dat naştere vieţii (teorie care a primit numele de generaţie spontanee). (...)
În mod evident, în condiţiile actuale, materia ne-vie nu se organizează spontan pentru a da naştere la organisme vii. Evoluţioniştii susţin, însă, că atmosfera primitivă şi oceanul primordial ar fi avut o altă compoziţie chimică, mai favorabilă apariţiei vieţii. Aceasta este o simplă ipoteză care nu poate fi demonstrată, dar să presupunem că ar fi adevărată. Ca urmare a acestui fapt s-ar fi format prin sinteză chimică, mai întâi o "supă organică" în ocean, după care, substanţele din această "supă" s-ar fi autoorganizat treptat pentru a da naştere vieţii, mai întâi în forme acelulare (virusuri), iar apoi în formele celulare.
În unele experienţe de laborator, în condiţii total diferite de cele pe care le întâlnim astăzi în natură, dar despre care se afirmă că ar fi identice cu cele din atmosfera primară, cercetătorii au reuşit să sintetizeze unele substanţe organice, printre care cel mai cunoscut exemplu îl constituie aminoacizii. Evoluţioniştii consideră acest fapt ca pe o dovadă a posibilităţii generaţiei spontanee. Ei "uită" însă să precizeze câteva "mici detalii". Le vom preciza noi: aminoacizii sunt totuşi molecule relativ simple, care reprezintă doar cărămizi de construcţie pentru alte molecule mai complexe (proteinele), iar într-un mediu acvatic (cum se presupune că era şi oceanul primordial), reacţia de polimerizare a aminoacizilor este defavorizată, astfel încât nu numai că aceştia nu au tendinţa de a se autoasambla ci, dimpotrivă, proteinele au tendinţa naturală de a se descompune. Rezultă că nu putem explica astfel originea moleculelor proteice complexe şi nici apariţia ipoteticei "supe organice". (...)
În ceea ce priveşte virusurile, denumirea de "forme de viaţă acelulare" este improprie întrucât acestea nu posedă metabolism propriu şi nu se autoreproduc. În plus, ele nu puteau să apară înaintea celorlalte vieţuitoare, deoarece multiplicarea lor nu poate avea loc decât într-o celulă-gazdă, nu şi într-un mediu abiotic.
Chiar şi cele mai simple organisme vii (bacteriile) sunt totuşi extrem de complexe, posedând, printre altele, un genom complex şi un set de cel puţin câteva mii de enzime, fiecare dintre ele fiind implicată într-o anumită reacţie biochimică, iar aceste reacţii sunt dependente unele de altele, astfel încât lipsa uneia din ele poate afecta grav organismul, putând provoca chiar moartea acestuia. Rezultă, deci, că aceste sisteme nu puteau să apară pe rând, ci trebuia să apară direct o celulă gata formată. (...)
Întrucât calculele de fizică statistică sunt complexe şi, dacă le-aş expune în detaliu, aş risca să nu pot fi înţeles, voi recurge la o analogie: un ceas are o structură cu mult mai simplă decât o celulă vie şi, totuşi, nimeni nu a văzut vreodată o bucată de metal care să se transforme de la sine într-un ceas, indiferent cât de mult timp ar trece, deci nici materia ne-vie nu poate de la sine să dea naştere vieţii.
Din exemplul cu ceasul mai vedem un lucru: metalul nu se transformă singur în ceas dar, dacă intervine un ceasornicar, acest lucru devine posibil. Deci, şi în cazul apariţiei vieţii avem nevoie de un "Ceasornicar" numai că, dată fiind complexitatea organismelor vii, Acesta trebuie să fie cu mult mai inteligent decât omul şi, în acelaşi timp, să fie capabil să intervină la nivel molecular pentru a organiza sistemele biochimice celulare. (...)
Alţii, văzând că nu reuşesc să explice apariţia vieţii pe pământ prin teoria expusă mai sus, caută să rezolve problema afirmând că viaţa a fost adusă pe Pământ (într-un fel sau altul) de pe o altă planetă. Acest lucru nu a fost, însă, demonstrat şi, în plus, nu rezolvă problema deoarece, ori aici, ori pe altă planetă, tot nu pot explica în ce mod materia ne-vie ar fi putut da naştere vieţii. (...)
UNIVERSALITATEA CODULUI GENETIC
Toate organismele vii posedă un genom, iar informaţia cuprinsă în acesta este descifrată cu ajutorul unui cod genetic. Acest cod genetic este universal, adică la toate vieţuitoarele, de la cele mai simple până la cele mai complexe (cu câteva mici excepţii nesemnificative), aceeaşi secvenţă de trei baze azotate codifică acelaşi aminoacid.
Atât evoluţioniştii cât şi creaţioniştii consideră acest fapt ca pe o dovadă a originii comune a tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ. Numai că, atunci când ajung să precizeze care ar fi această origine comună, nu mai sunt de acord: evoluţioniştii susţin că toate vieţuitoarele au evoluat dintr-un singur organism iniţial, în timp ce creaţioniştii susţin că toate vieţuitoarele au fost create de un Dumnezeu unic.
Să analizăm pe rând cele două poziţii.
Să presupunem că vieţuitoarele ar fi evoluat toate din acelaşi organism iniţial. În acest caz se pun câteva probleme legate de universalitatea codului genetic.
Prima dintre ele se referă la originea acestui cod. Teoria oficială susţine că însuşi codul actual ar fi apărut prin evoluţie dintr-o variantă mai simplă (cu două baze azotate la un aminoacid). Lăsând la o parte faptul că nu există nici un vieţuitor cu un astfel de cod şi nu avem nici o dovadă că ar fi existat vreodată, se pune o altă întrebare: dacă într-adevăr codul ar fi evoluat, cum se explică faptul că astăzi toate vieţuitoarele au acelaşi cod, ţinând cont de faptul că orice modificare a lui s-ar fi transmis numai la urmaşii organismului la care ar fi apărut modificarea, iar la celelalte vieţuitoare nu?
Să presupunem acum că într-un fel sau altul s-a ajuns totuşi la un organism care posedă codul genetic actual. Dacă toate vieţuitoarele ar fi evoluat din acesta, ar fi inexplicabil faptul că toate celelalte gene s-au modificat în timp, dând naştere la întreaga diversitate a lumii vii pe care o cunoaştem astăzi, numai genele care conţin informaţia referitoare la codul genetic au rămas nemodificate.
Vedem, deci, că universalitatea codului genetic nu poate fi invocată ca o probă în favoarea evoluţionismului.
În schimb, acceptând poziţia creaţionistă, toate aceste probleme sunt rezolvate: Dumnezeu a folosit acelaşi cod genetic tocmai pentru ca noi să ne putem da seama că toate vieţuitoarele au acelaşi Creator.
EVOLUŢIA LA MICROORGANISME
In faţa constatării că în zilele noastre nu vedem specii de plante sau de animale care să se transforme din unele în altele, evoluţioniştii aduc argumentul că evoluţia are loc treptat, într-un număr mare de generaţii şi de aceea nu poate fi percepută în mod normal. Numai că acest argument nu poate fi invocat în cazul microorganismelor, deoarece acestea au o durată foarte mică a ciclului de reproducţie (în unele cazuri chiar 20 de minute) şi, de aceea, un număr mare de generaţii poate fi obţinut într-un timp relativ scurt. Astfel, într-o zi putem obţine 72 de generaţii, într-o lună 2160 de generaţii, într-un an 26 000 de generaţii, iar în 100 de ani 2, 6 milioane de generaţii.
In cei peste 100 de ani de când se fac studii sistematice în domeniul microbiologiei, deşi numărul generaţiilor care s-au succedat este astronomic, speciile s-au "încăpăţânat" să rămână aceleaşi şi chiar s-a observat că tulpinile cu caractere mai deosebite (cum ar fi tulpinile înalt producătoare ale unui anumit metabolit), obţinute prin selecţie artificială, după un număr de generaţii "se sălbăticesc", adică revin la tipul iniţial.
Mai mult, tratatele de medicină scrise cu mii de ani în urmă descriu aceleaşi boli infecţioase ca şi în zilele noastre, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că şi atunci existau aceleaşi specii de microbi.
În ciuda teoriilor evoluţioniste, speciile de microorganisme sunt deosebit de stabile. (...)
FINALITATEA
Un argument puternic împotriva evoluţionismului îl constituie cel al finalităţii.
La toate organismele vii se observă că fiecare parte a organismului (de la formaţiunile subcelulare, la ţesuturi şi organe) a fost astfel concepută încât să poată îndeplini o funcţie bine definită în cadrul ansamblului organismului şi, mai mult, are exact structura care îi permite să îşi îndeplinească funcţia cât mai bine.
La un nivel mai mare se poate observa că inclusiv între speciile diferite de plante şi animale care ocupă un anumit teritoriu există un echilibru, o armonie, fiecare din specii contribuind direct sau indirect Ia menţinerea vieţii celorlalte.
Observaţiile menţionate ne conduc la ideea că aceste sisteme au fost proiectate special pentru a îndeplini funcţia pe care o are fiecare în parte, ceea ce exclude apariţia lor sub acţiunea unor forţe întâmplătoare. Acest argument a fost scos în evidenţă mai ales de savantul român Nicolae Paulescu (descoperitorul insulinei).
Împotriva acestui argument, evoluţioniştii au ripostat cu două contra-argumente: organele rudimentare şi organele atavice. Să le analizăm pe rând.
a) Organele rudimentare. Acestea sunt organe care apar în faza embrionară sau în faza de creştere a organismului, iar la maturitate dispar sau degenerează (cum ar fi timusul şi epifiza). De aici evoluţioniştii au tras concluzia că aceste organe ar fi nefolositoare şi existenţa lor nu ar putea fi explicată decât dacă presupunem că acestea ar fi nişte rămăşiţe din stadiile anterioare ale evoluţiei speciei respective. La o analiză mai atentă se constată totuşi că aceste organe sunt nefolositoare numai în faza adultă, pe când în timpul creşterii au un rol important în organism, iar faptul că apar numai atunci când este nevoie de ele iar apoi dispar, nu face decât să confirme existenţa finalităţii şi să contrazică teoria evoluţionistă, deoarece, dacă aceste organe ar fi rămase de la specii anterioare atunci nu ar dispărea la maturitate.
b) Organele atavice. Spre deosebire de organele rudimentare care există la toţi indivizii, organele atavice apar numai uneori, constituind nişte anomalii sau monstruozităţi. Din faptul că unele din aceste malformaţii existente la om, de exemplu, prezintă asemănări cu structuri sau organe existente la unele animale, evoluţioniştii trag concluzia că omul descinde din animalele respective şi că, dată fiind inutilitatea acestor organe la om, ele ar fi şi o probă împotriva finalităţii. Ei "uită" însă să precizeze că între malformaţii există şi foarte multe care nu prezintă nici o asemănare cu vreo structură existentă la animale. În plus, dintr-o asemănare exterioară a unor organe sau ţesuturi, nu rezultă în mod logic faptul că omul ar descinde din animalul respectiv (cu atât mai mult cu cât unele malformaţii se aseamănă cu animale pe care nici evoluţioniştii nu le consideră strămoşi ai omului). In ceea ce priveşte finalitatea, organele atavice nu dovedesc nimic, deoarece reprezintă stări patologice.
Unii evoluţionişti, dată fiind evidenţa faptului că toate vieţuitoarele posedă exact acele organe care le sunt necesare în mediul în care trăiesc, acceptă într-o oarecare măsură ideea de finalitate, numai că "pun carul înaintea boilor" afirmând că "funcţia creează organul". Dar această afirmaţie nu este nici logică (cum ar putea exista de exemplu, funcţia vederii înainte de apariţia ochilor?) şi vine în contradicţie cu observaţiile experimentale care arată că în timpul dezvoltării unui organism, organele încep să se formeze cu mult înainte de a îndeplini vreo funcţie (de exemplu, copilul nou născut are deja picioare, dar abia mai târziu învaţă să meargă). Aşadar nu funcţia creează organul, ci organul a fost proiectat pentru a îndeplini o anumită funcţie, proiectul anticipând funcţia care urmează să fie îndeplinită. ---

###" Primul homosapiens sapiens a apărut acum 80 000 de ani, pe când Adam acum 6000.
Pai dacă biblia zice ca Adam a fost primul om, și nu e asa inseamănă ca biblia nu e reala.
Voi ce credeți?! ###"
#####Rãspuns: 80000 de ani?! Pãi prin ce metode? Cã Știința modernã afirmã cã nicio metodã de datare nu e infailibilã, ba din contrã,cu cât durata de timp aproximatã este mai mare, cu atât apar mai multe erori de datare a relicvelor. Tocmai oameni de Științã au demonstrat cã "dovezile" și argumentele Darvinismului /Materialismului sunt cu preponderențã doar ipoteze,presupuneri, erori și falsuri arheologice grosolane, mai ales cele cu homosapiens și transformarea unei specii în altã specie.
Știința nu a demonstrat niciodatã cã Biblia este falsã, sau cã nu existã o Putere/Inteligențã Supranaturalã, activã.
Tocmai cã oamenii de Științã studiazã și interfereazã cu Fenomene supranaturale/paranormale(aceste fenomene nefiind posibile sau reale conform Darvinismului/Materialismului ).

Biblia nu a fost niciodată o carte de știință, sau dată pentru a înțelege Universul pe care l-am stricat.
Biblia ne-a dat-o Dumnezeu pentru a ne salva din starea de păcat, să putem fi ai Lui din nou și nu ai satanei. Nu este o carte de istorie să știm noi ce a fost înainte de căderea lui Adam(că nu ne trebuie) și nici o carte de astronomie.
Biblia ne arată ce a făcut Dumnezeu ca să avem acees la El(prin rugăciune) și să ne putem împăca cu El(prin Duhul Sfânt și datorită jertfei Sale, că tot a fost paștele).

De la Adam la Hristos sunt 5508 ani. Deci de la Adam până în zilele noastre sunt 7531 ani. Teoria evoluţiei este o mare înşelare. Maimuţa este din om nu invers. La turnul Babel, când a amestecat Dumnezeu limbile, pe cei mai răi dintre oameni i-a transformat Dumnezeu în jivine (maimuţe, centauri). Biblia este 100% adevărată. S-au descoperit prin anii 1950 manuscrisele de la Qumran (datează din perioada 250 î.Hr. - 70 d.Hr.) care erau identice cu scrierile din Vechiul Testament.

Vechiul Testament este o culegere de povesti adunate de evrei de pe unde au umblat modificate pe ici pe colo in punctele esentiale.Atat stiinta oficiala
Spiridusul biblic a fost preluat din mitologia sumeriana unde este explicata mai pe larg Creatia.

Evreii au imprumutat povestea creatiei de la alte popoare pe unde au umblat. Cele 10 porunci sunt luate din codul lui Hammurabi, si asa mai departe furt dupa furt.
Vechiul Testament este interesant deoarece are ca ceva adevar istoric, putin dar are.
Noul este praf, totul este inventat.