Ce a întrebat omul și ce răspundeți voi? Nu se fac slujbe pentru că acolo este șantier.
Mai bine du-te la biserici creștine penticostale, baptiste, sau oricare care sunt creștine, dar nu se închină la icoane.De ce te închini la cineva care a avut păcate,n-are rost, ce aștepți, crezi că așa vei fi mântuit? Preoții fac ce vor cu creștinismul, nu cum vrea Dumnezeu.De aceea,nu merge acolo,îți zic de pe acum că dacă faci asta, faci idolatrie.Că preoții au inventat sărbătorile maicii Domnului, a sfinților i treaba lor. Tu trebuie să faci ce-ți zice Dumnezeu, nu ce zic preoții.Nu te du la liturghii,așa zice Biblia? Unde zice de liturghie? Eu mai mult am citit în Biblie de botez,post, trăire, îndrăzneală etc. Doar fiindcă crezi că ceva e corect asta nu înseamnă că e cu adevărat așa.Tu trebuie să cercetezi duhurile să vezi de la cine sunt, Duhul Sfânt se lasă cercetat.În rest, Domnul să te binecuvinteze!
Nu stiu cine te-a virusat cu minciuna si dezinformare, dar, te inseli in toate privintele...
Deşi cinstirea sfinţilor sau a obiectelor de cult mai este numită uneori "închinare", aceasta nu e decât o confuzie cauzată lingvistic de polisemia termenului. Confuzie explicată probabil prin faptul că acest termen provine din latinescul lat."inclinare" – înclinare.
Ori, ştim foarte bine că NE ÎNCLINĂM în sute de moduri diferite, spre a arăta în general politeţea sau respectul, dar nu în toate aceste sute de cazuri divinizăm pe cei din faţa noastră. Astfel, nu ne divinizăm nici părinţii, nici bunicii, nici profesorii, etc…
Evreii nu se "temeau" de sutele de feluri de obiecte de cult adoptate la cererea lui Dumnezeu...
Malitiozitate sau ineptie? Ce sa fie oare acest gen de exprimare
de copil de 4 ani: "preotii fac ce vor"? Poate cu presurile din Biserica, cu asezarea scaunelor, cu fixarea programului de rugaciune, de cateheza. DAR NU CU INVATATURA! Te rog nu mai fa concurenta gurilor de Iad care hulesc ceea ce NU cunosc. Altfel, mai departe de ei nu vei ajunge.
Care este ratiunea pentru care inclini arbitrar spre una din cele 30000 de secte crestine in loc sa respecti acea unica Biserica lasata de Fiul?
"Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi EPISCOPI, ca să păstraţi BISERICA(sg.) LUI DUMNEZEU, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său." - Fapte 20, 28
- "Ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, NEAVÂND PATĂ sau GRESEALĂ, ORI ALTCEVA DE ACEST FEL, ci ca să fie sfântă şi FĂRĂ DE PRIHANĂ."- Efeseni 5, 25-27
Frate,ce e neregulă cu tine? Mă refeream la majoritatea preoților, sunt foarte mulți care pot da răspunsuri greșite, în general 90%. Crezi în ce vrei tu, dar și preoții, și sfinții au avut păcate
Se vede clar ca esti ratacit de Biserica lui Hristos,daca indrumi lumea spre secte. Daca intr-adevar crezi in Dumnezeu si nu stii invatatura carei biserici sa urmezi, eu zic sa te rogi sa iti descopere El adevarata Biserica pe care Mantuitorul a lasat-o mostenire.
Si ca sa stii, toti oamenii nascuti au pacate, chiar si cei care au ajuns sfinti. Singurii care nu au avut pacate sunt Mantuitorul Iisus Hristos si Fecioara Maria. Sfintii au ajuns sfinti pentru ca s-au pocait de toate pacatele lor si au avut atata iubire pentru Dumnezeu incat si-au schimbat complet viata si si-au sfintit-o, de asta au primit darul facerii de minuni.
Dar pana la urma imi raspunde si mie cineva la intrebarea pe care am pus-o la inceput, cu Catedrala Mantuirii Neamului?
"Care este ratiunea pentru care inclini arbitrar spre una din cele 30000 de secte crestine in loc sa respecti acea unica Biserica lasata de Fiul? "
De fapt toate sunt doar niste afaceri, mai mici sau mai mari, care vand iluzii fraierilor. Iar asta a ta, e a doua ca numar de clienti dintre cele 30.000. Ceea ce e intr-adevar o realizare. Nu e usor sa prostesti cateva sute de milioane de oameni sa cotizeze ca blegii in schimbul unor promisiuni desarte...
"Deşi cinstirea sfinţilor sau a obiectelor de cult mai este numită uneori "închinare", aceasta nu e decât o confuzie..."
Las-o naiba de treaba, linsul moastelor, de exemplu, numai "inclinare" nu e. Iar la voi chestia asta cu scheletele e una din strategiile de marketing care va aduc o gramada de bani.
Ce prostie, închină-te mai lui Isus.Mai bine părăsește biserica decât să crezi prostii.Di unde ai auzit că Maria nu a avut păcate?! Cine ți-a băgat prostia asta în cap? Toți am păcătuit,până și Maria a avut păcate.Cei drept,există sfinți,dar asta nu înseamn că TREBUIE SĂ TE ÎNCHINI LOR. Nici la îngeri,nici la statui,nici la diavol, nici la stele, doar la Dumnezeu.Așa ziși sfinți de care ai auzit sunt eretici, ferește-te de ei, ca să nu ajungi ca ei.
Din fericire, spre deosebire de tine, Dumnezeu spune: "...ca să păstraţi BISERICA(sg.) LUI DUMNEZEU, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său." - Fapte 20, 28"
Când cineva vrea să lovească BISERICA, nu face altceva decât să arate că vrea să "lovească" pe Dumnezeu. El a întemeiat Biserica, şi, în tot Noul Testament a conferit şi a suprapus prestigiul, sfinţenia şi puterea Sa peste aceea a Bisericii (prezentată la singular în toată Scriptura). El s-a identificat cu ea şi s-a numit pe Sine în repetate rânduri,, Cap al Bisericii".
,, Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană."- Efeseni 5, 25-27
Mă refeream la biserici care predau învățătura lui Isus greșită
Nu stiu ce credit imi oferi tu dat, marea majoritate a preotilor pe care îi cunosc () si cunosc foarte multi) sunt oameni foarte deschişi la minte, binevoitori şi oneşti. Şi nu puţini sunt cei dintre ei care aşază pe primul loc comunitatea înaintea propriei familii...
. Cand cineva spune ca si preotul e pacatos, eu l-as invita sa mediteze laurmatoarea situatie: daca s-ar lua un grup de 10000 de preoti (cam cati avem noi) si un grup de 10000 de oameni obisnuiti (ai unui orasel), unde se vor intalni mai multe patimi, pacate, betii, nelegiuiri, procese, furturi, divorturi, adultere, sinucideri, calomnieri, injurii, certuri, etc…? De 100 sau de 1000 de ori mai putine in randul preotilor decat al oamenilor din acel orasel de 10000 de locuitori! Nu este usor, dar se poate verifica…
Din nou, mă refeream la alții.Nu știu ce tradiții aveți voi (nu sunt ortodox),dar dacă predați și trăiți învățătura lui Isus,trăiți bine,nu am ce să zic în asta.Dar,dacă vă închinați la icoane (nu contează cum),asta e idolatrie,fie că vrei,fie că nu. Dumnezeu a spus clar să nu ne facem chip cioplit.În orice caz, dacă preoții tăi trăiesc după placul lui Dumnezeu, atunci este ok.Dar, dacă sunt sfinți de ochii lumii, sunt niște farisei îngrozitori.
Esti victima unei manipulari grosiere in privinta temerii de icoane. nu te invinovatesc, e destul de greu sa distingi adevarul atat timp cat manipularea ascunde si truncheaza lucuri. Dar nu imposibil. Intrebarea ar fi daca esti dispus sa afli de ce.
Sunt zeci de motive, dar iata doar cateva dintre ele:
- porunca a doua viza conurenta falsilor zei. Aceia erau niste realitati ale timpului. constituiau un pericol pe bune (si nu o obsesie "de traditite", de manual, neoprotestanta). Cat de penibil ar fi, cat de fanatic si incuiat un um care isi scoate in mijlocul drumului albumele foto ale familiei de teama "fenomenului folosirii imaginilor"? Cam asa vede un ortodox obsesia neoprotestanta legata de icoane. Incet incet incep si baptistii din Statele Unite ba sa se intaorca la folosirea semnului crucii, ba sa foloseasca si ei vesminte de cult, ba sa se foloseasca de intelepciunea Parintilor si teologilor - sfinti si mucenici din primele secole ale crestinismului (doar ei au cunoscut DIRECT Biserica APOSTOLICA si acei episcopi au preluat DIRECT INVTATURILE apostolilor. ). O sa te surprinda, dar, intr-adevar este destul de tampita folosirea cuvantului "inchinare" cand de fapt ortodocsii nu acorda decat o cinstire. E de fapt o folosire a semantemului "cinstire" prin sinonimul "inchinare" (caz in care )
De ce cinstești pe cineva mort? Și ca să știi, tu ești cel manipulat
Cinstesti un un om mort pentru ca acela e Sfant,nu e un simplu om. Daca nu crezi ca e nimic sfant la ei, atunci ei cum fac toate minunile? Cum vindeca ei oameni de cancer in metastaza, cum se arata ei in trup unor oameni ca sa le rezolve unele probleme?
Nu stiu de ce religie esti, dar esti total pe langa Dumnezeu.
Esti atat de manipulat incat respingi invataturile lui Hristos si faci doar ceea ce ti se pare tie mai comod de facut, poate si de asta ii vezi pe ortodocsi ca pe niste prosti care pupa lemne si cadavre.
Ok,se vede clar ești un eretic, ai fost prostit de învățăturile tale și amu crezi în Maria și sfinți.Și ce dacă sunt sfinți? Și Ioan voia să se închine la un înger, dar îngerul a refuzat.Cum crezi că se simt sfinți când te rogi lor? Ei nu mai pot face nimic.Și ca să știi, nu resping învățăturile lui Hristot, tu le respingi fiindcă crezi în aiurelile preoților.Crezi ce vrei,eu nu mă închin la nici o Maria, la nici un sfânt, la nimeni, doar la Dumnezeu cel Neprihănit.Degeaba îți vorbesc,tu tot vei vorbi prostii pe care le-ai auzit.Îți recomand să-ți vezi de ale tale.Ești așa orb spiritual în cât orice auzi,crezi,dar nu ce spune Hristos.Dumnezeu a zis să NU NE FACEM CHIP CIOPLIT,să cercetăm duhurile (ceea ce tu nu faci),să vedem de la cine sunt și dacă sunt mincinoase. Există preoți mincinoși,nu zic că așa sunt toți,nu cred că ortodocșii sunt proști,tradițiile lor sunt prostești (mă refer la acelea în care sărbătoresc sfinții,dar nu pe Isus). Trăim vremurile din urmă,Domnul să te lumineze,deschide-ți ochii! Citește Biblia,nu mai cinstii pe cineva care nu te aude,o vorbă bună e de ajuns,dar nu nu știu ce rugăciuni,n-are rost. Dacă încă crezi asta e treaba ta,fă ce vrei, nu voi răspunde de tine, eu doar te-am avertizat de prostia pe care vrei s-o faci, e decizia ta. Oricum Dumnezeu ne va judeca pe toți, până și sfinții
MorcovMorcovescu întreabă: