Cei care iti vor spune cum trebuie sa faci sunt oameni, deci va trebui sa ai incredere in ei. Cei care te-au botezat sunt oameni, cei care te vor reboteza sunt tot oameni si va trebui sa ai incredere in ei. Un raspuns cu adevarat sigur iti poate da doar Dumnezeu. Oamenii iti vor spune multe si va trebui sa ai incredere in ei daca Dumnezeu nu-ti vorbeste direct. Chiar si cartile "sfinte" au fost scrise de oameni si nu stii daca sunt sau nu cuvantul lui Dumnezeu, deci daca Dumnezeu nu-ti vorbeste direct va trebui sa ai incredere in oameni, in cei care au scris cartile, in cei care te boteaza, in cei care iti dau sfaturi, deci trebuie sa ii crezi pe cuvant, chiar daca exista posibilitatea ca acel cuvant pe care-l vei auzi de la ei sa fie minciuna.
Da, chiar și Sf Petru s-a lepădat de Isus de 3 ori. Apoi a mers la Roma, unde a suferit o moarte de martir pe cruce pentru Isus.
Așa că poți, Isus te primește sigur. Dar el a spus. Ceilalți v-au botezat cu apă, eu vă botez cu Duhul Sfânt, așa că fii atent.
Ai spus că ai trecut prin mai multe religii. Ai pomenit și de budism. Să îmi dai voie să te corectez, așa cum te observ eu din această prezentare a ta. Părerea mea. Prin budism nu ai trecut. Ai trecut pe lângă el. Așa că acum vrei să treci la ortodoxie, sau la creștinism. Cum o să treci? Prin, sau pe lângă?
Cum ai reusit sa ramai ateu?
Detaliat ca vad ca ti place sa detaliezi.
Salut,
În primul rând vreau să te felicit pentru ce ai spus: "Ma pot boteza in Duhul sfant[...]?"
Așa este, botezul se face ÎN Duhul Sfânt, nu CU Duhul Sfânt pentru că El nu se botează cu noi ci noi ne botezăm în El. Ca un pahar pe care-l scufunzi în apă. Apa va fi și peste el dar mai ales în el, ceea ce este diferit de ce se întâmpla în VT când Duhul Sfânt doar se așeza deasupra oamenilor.
În al doilea rând vreau să-ți atrag atenția la contextul în care apare menționat hula împotriva Duhului Sfânt. Fariseii nu au înjurat, iar necredință, da, au avut, însă nu asta a numit-o Domnul Isus hulă ci ceea ce au spus ei. Hula împotriva Duhului Sfânt este atunci când spui că lucrarea Duhului Sfânt este de fapt a celui rău și/sau lucrarea celui rău este de fapt a Duhului Sfânt.
Necredința nu poate fi hulă împotriva Duhului Sfânt pentru că El, Dumnezeu, este Cel care ne dă credință. Și nici înjurăturile pentru că dacă ne pune pe noi între noi să ne iertăm astfel de comportamente... El nu poate să ierte dacă ne pocăim? "Iartă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri"
În al treilea rând, și în sfârșit referitor la întrebarea ta, răspunsul este da, DACĂ îți sfârșești cu bine alergarea menționată de Pavel în Filipeni 3 premiul fiind mântuirea ta. Nu te-ai botezat și ai scăpat, ci de acolo începe viața ta de sfințire cu ajutorul lui Dumnezeu și a Bisericii(prin Biserică mă refer la oameni pocăiți, cu adevărat creștini).
Ateu raman pentru ca asa vad eu realitatea, am facut si scoala destula si toate imi confirma 100% inexistenta zeilor.
Cateva idei:
zeul e nemuritor, poate face orice, deci nu are nevoie de inteligenta, vointa, sentimente, deci pentru un zeu omul are valoarea zero. Zeul neavand nici vointa, ratiune, inteligenta, iubire, nu vrea nimic de la om, nu l-a facut pe om si atunci nici omul nu are sens sa execute niste ritualuri primitive si puerile de tipul botezului, rugaciunilor, incantatiilor, jertfelor, pentru ca le face degeaba. Zeul nu e interesat de asa ceva, nu ajuta, nu pedepseste si nu face nimic pentru om. Nu are de ce.
Creatorul omului e natura, iar omul daca vrea sa traiasca mai bine unica viata pe care o are, trebuie sa foloseasca ce i-a dat natura prin evolutie si selectia naturala: inteligenta, vointa, sentimente,... Prin stiinta care inseamna intelegerea naturii, intelegerea realitatii omul isi poate face viata mai buna. Si aici e vorba de unica viata pe care o are, nu de fanteziile cu viata de dupa viata care nu exista.
Cu ritualuri primitive, omul pierde timp din viata pe care o are in speranta falsa ca face ceva bun pentru o viata viitoare pe care nu o va avea niciodata.
Ca să intri în Împărăția Lui Dumnezeu trebuie să te naști din Dumnezeu (nașterea de sus/ nașterea din nou) din apă (care este simbol al Cuvântului) și din Duhul Sfânt, conform Ioan 3.
În Luca 11 Domnul Isus spune că dacă noi, care suntem răi, știm să dăm daruri bune copiilor noștri, cu atât mai mult Tatăl nostru care este în ceruri va da Duhul Sfânt celor ce Îl cer? De aceea te îndemn să ceri Duhul Sfânt, care este un lucru biblic.
Botezul prezintă o deosebit de frumoasă încărcătură simbolică și o importanță covârșitoare, întrucât exprimă, conform Bibliei, îngroparea împreună cu Hristos și învierea (tot împreună cu El) pentru o viață nouă, precum mărturia unui cuget curat.
Dacă mai ai întrebări la care îți pot răspunde, o fac cu drag. Se poate și în privat, întrucât aici se cam iau în râs lucruri despre nu se cade să râzi.
Fii veșnic binecuvântat!
Bla,bla,bla.
Teologi din toate timpurile au incercat sa dea sens tampeniilor scrise de anonimul care a scris Evanghelia dupa Ioan cu nasterea de sus si nu s-au pus de acord.Tu ai nascocit ca apa este simbol al Cuvantului.
In Biblie apa este simbol al nimicirii asa cum in marea sa iubire de oameni Dumnezeu a ucis de-a valma in timpul Potopului orice fiinta vie pentru ca statea prost cu nervii.A salvat doar pe Noe deoarece era fiul lui nu al lui Lamech.In Cartea lui Enoh din care s-au gasit fragmente la Marea Moarta scrie ca Noe cand s-a nascut nu semana deloc cu ai lui. Avea pielea si parul de un alb strlucitor si s-a luminat camera. Lamech s-a speriat si a alergat la Matusalem si i-a zis ca i s-a nascut un fiu ciudat care seamana cu fiii lui Dumnezeu din ceruri si ca acestia nu au respectat conventia sa nu se mai atinga de femeile lor.
Nu intamplator textul nu se regaseste in Biblie.
Hristos a fost botezat cu apa de Sfantul Inaintemergator si Botezator Ioan, ca o aratare a Lui sau epifanie catre poporul iudeu ca sa creada in El si sa se pocaiasca si sa primeasca iertarea pacatelor pe care o va aduce in mod obiectiv Hristos prin jertfa Sa de pe Sfanta Cruce.
De ce nu citesti Biblia sa vezi ca asa e?! Din ce secta faci parte?
Ioan 1:31
"Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă."
Te ratacesti, nestiind Scripturile! Botezul lui Ioan era doar un rit, botezul crestin este in numele Preasfintei Treimi si este o lucrare vazuta a lui Dumnezeu Cel nevazut, si care iarta pacatele!
"Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor" (Crezul Ortodox 325-381 d.H.).
Numai mintea obtuza a sectantilor poate sa creada ca Hristos a exclus pe copii de la mantuire! El, care spunea: "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu." -Marcu 10:14; si la Matei 19:14
Si cum intra copiii in Imparatia lui Dumnezeu fara botez, ca tot Hristos spune:
Ioan 3:5
"Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu."
Botezul sectant nu este valid la nicio varsta, fiindca n-aveti cine sa va boteze la secta! N-aveti preoti, n-aveti Taine, n-aveti har si nici Adevarul credintei! Sectantii sunt intr-o permanenta stare de hula fata de Duhul Sfant, care este Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede (Ioan 15:26). Prin razvratire si neascultare de Biserica, "stalpul si temelia adevarului" (1 Timotei 3, 15) si prin rastalmacirea Cuvantului dumnezeiesc revelat in Biblie si in Traditie, sunteti intr-o stare de hula permanenta, sectantilor!
Sectele neoprotestante sunt straine de Neamul Romanesc! Sfantul Stefan cel Mare n-a fost sectant, ci ortodox! La fel, Mircea cel batran, Mihai Viteazu, Martirul Constantin Brancoveanu. Toti voievozii nostri au fost drept-credinciosi, nu sectanti!
Anatema ereziilor neoprotestante si sectelor neoprotestante, care sunt capiste idolesti si dracesti!
Stai calm nu s sectant ci ortodox, adica am spus clar ca am fost botezat bebelus, deci ce as putea fi altceva decat ortodox.
In primul rand eu doar am amintit de ce spunea Pavel.
Im al doilea rand hula impotriva duhului sfant din ce am aflat nu inseamna decat atribuirea lucrarii duhului sfant satanei si viceversa.
Imi spui mie ca am hulit ca vreau sa fac bitez sectant?
1.)sectantul va fi de 1000 de ori mai credincios decat tine si nu i mai spune sectant uratule, se numeste protestant sau neoprotestant.
2.)spunandu mi ca am hulit din pricina unei intrebari inseamna ca tu in locul lui Dumnezeu imi pui viza catre iad, tine iti da acest drept paganule.
Eu doar am vrut sa zic ca botezul la bebelus nu orea pare valid dar daca stau sa ma gandesc Dumnezeu lasa duhul sfant in tine, pana cand voi fi suficient de matur sa l primesc, ca o garantie.
Ai spus ca "acest tip de botez este nul", deci cum poti sa te pretinzi ortodox, daca tu ti-ai negat singur botezul din pruncie? Asta te invata la secta, sa minti?! Sf. Pavel nu spunea ce ai scris tu, nu l-ai citat corect, in orice caz nu din Biblia Ortodoxa, care pastreaza Cuvantul lui Dumnezeu autentic si nefalsificat. Hula impotriva Sfantului Duh inseamna si sa negi lucrarea Sa prin Sfantul Botez savarsit oricarui om viu, indiferent de varsta, fiindca orice om este chemat de Dumnezeu sa se mantuiasca. Hristos nu a impus exceptii de varsta la Sfantul botez.
Sectantii or fi credinciosi, nu neg, dar sunt rau-credinciosi, daca adera la ereziile neoprotestante sau papistase. Nu eu te osandesc, ci tu singur, prin erezie. Biblia asa spune: "10.De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, 11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit." Tit, 3
Eu nu sunt pagan, fiindca eu stiu sa-mi fac semnul Sfintei Cruci in fata icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Pruncului Iisus Hristos.
Pagani sunt cei care nici semnul Sfintei Cruci nu stiu sau nu vor sa si-l faca.
Pocaieste-te de ereziile tale!
Salut Andrei. Botezul tau de cand ai fost mic este cât se poate de valid deoarece Iisus spune ca nimeni nu se poate mantui fara botez. Acum gandeste-te la copiii care mor inainte de varsta maturitatii. Ei nici macar n-au ocazia sa creada. Iar daca ai nevoie de botez sa fii mantuit nu sta in iubirea creștina sa-i botezi?
Ba mai mult, Sf. Pavel face asemanarea dintre circumcizie și botez. Circumcizia se facea la 8 zile. Asta inseamna ca acei bebeluși nici macar nu erau constienti ca intră în legământ cu Dumnezeu. Daca consideri ca botezul bebelusilor e o problema deoarece nu sunt inca maturi atunci ar trebui sa consideri si circumcizia o problema deoarece la 8 zile nu poti sa fii matur.
"Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit."
Imi spui si mie cum va crede un bebe pentru a fi botezat?
In alta ordine de idei, daca am merge pe logica ta cum ca copilul moare nemantuit daca nu are botezul, am reduce mantuirea doar la botez, ceea ce nu e biblic.
Botezul intotdeauna vine dupa o pocainta sincera, si anume metanoia.
„Pocaiti-va„, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos"
Iti mai aduci aminte cand Ioan Botezatorul i-a mustrat pe cei care veneau sa ia botezul la el?
De ce nu i-a lasat Ioan sa se boteze?
Pentru ca ei erau niste pacatosi din nastere si credeau ca isi pot asigura mantuirea doar prin botez.
Nu, nu botezul te mantuieste, ci cugetul tau pe care il vei avea curat cand te vei apropia sa faci legamant prin botez.
Ce vreau sa zic cu asta, botezul copilului e egal cu 0 daca copilul nu cunoaste intructiunile acestuia.
Nu iti fa griji de mantuirea copilui intrucat acesta trece nevinovat in fata lui Dumnezeu din lipsa pacatelor.
Apoi, tu faci o asocire intre botez si circumcizie, destul de timida as zice, deoarece circumcizia e un semn, nu un legamant cu Dumnezeu, un semn prin care evreii se identificau ca descendenţii lui Avraam.
„Să vă circumcideţi în carnea prepuţului, iar lucrul acesta să servească drept semn al legământului dintre mine şi voi".
Si aici nu face copilul evreu un legamant cu Dumnezeu, Dumnezeu face un legamant cu
intreg poporul evreu prin acest semn.
Iar legamantul e acesta: "Iti pun Israele in fata ta binele si raul, blestemele si binecuvantarile care vor veni peste acest popor daca..."
"Eu nu sunt pagan, fiindca eu stiu sa-mi fac semnul Sfintei Cruci in fata icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Pruncului Iisus Hristos."
Tocmai asta inseamna sa fii pagan, sa te închini idolilor, adica idolatru.
Esti un mincinos si hulitor! Nicaieri in Biblie nu scrie ca Hristos este idol, ci scrie ca El este "Dumnezeu peste toate, binecuvantat in veci" (Romani 9, 5) si in numele Caruia "tot genunchiul trebuie sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt". Filipeni 2, 10
Maica Domnului este Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, fiindca Iisus Hristos, Fiul ei pe care ea L-a nascut dupa trup, este Dumnezeu, Unul din Treimea ce de-o fiinta si de viata facatoare. Nimeni altcineva nu s-a invrednicit sa-L nasca pe Dumnezeu dupa trup: nici inger, nici alta femeie; de aceea, Maica Domnului este "mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii", asa cum ne invata Axionul. Ei i se cuvine supracinstire sau supravenerare, fiindca este mai sfanta decat toti sfintii.
Idoli sunt "dumnezeii neamurilor" (Psalmul 95, 5), de exemplu vitelul de aur. Iti dai seama cat de mult hulesti cand Il compari pe Cel prin care toate s-au facut si pe Maica Sa cu acel idol nemernic, mut, orb, surd? Rusine sa-ti fie, anxiosule!
De ce te-ai enervat atât de tare?
Vezi, de aceea mă numesc anxios, pentru că oamenii mă fac să mă neliniștesc.
Dacă nu știu, nu înseamnă că sunt un mincinos, înseamnă că nu știu și ar trebui să mă înveți dacă vrei să ai noi adepți.
Nu am spus că Hristos este un idol, am spus că icoana este un idol, si pe buna dreptate, ca asta inseamna.
ÍDOL ~i m. 1) Reprezentare antropomorfă a unei divinități, fiinte (în formă de statuie, imagine etc.)
În prima poruncă, Domnul prezintă foarte clar tema idolatriei atunci când spune: "Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine" (v.3). Aici, Dumnezeu ne vorbeşte despre idolatrie şi iconolatrie în sensul că noi nu avem voie să ne punem ceva în faţă ca fiind Dumnezeu, să ne închinăm lui şi să-l cinstim
Maria, Isus nu sunt Dumnezeu, deci nu ne inchinam lor.
Deci tu asta intelegi din Romani 9, 3, sa te inchini lui Hristos fiindca El e deasupra ta, a tuturor in afara de Dumnezeu?
Daca ingerii, care sunt cu putin mai presus decat oamenii, nu au voie sa primeasca inchinarea oamenilor, cu atat mai putin Hristosul. Citeşte Apoc. 22, 8.9.
Cat despre faptul ca Maica Domnului e mai presus decat orice inger asa cum invata Axionul tau, e o minciuna, deorece scrie clar in biblie ca ingerii sunt mai presus decat oamenii, atat in putere, cat si in implinirea poruncilor lui.
Iar in Filipeni 2, 10 se va pleca orice genunchi in numele Lui dar continua, spre slava Tatalui.
Daca nici asta nu iti spune ceva, atunci ce zici de relatarea din Apocalipsa 5:12-14, cand ingerii i s-au inchinat Tatalui si nu si Fiului?
Ca doar spune ca Isus a primit stapanire peste tot si toate, de ce s-ar inchina ingerii, care sunt mai presus decat noi, doar si numai Tatalui?
Idolii sunt idoli, nu doar ai neamurilor.
Iar acel idol nemernic, mut, orb, surd pe care il numesti tu este acel idol nemernic, mut, orb, surd la care te inchini tu, pentru ca inchinarea adevarata e in duh si adevar, nu in duh si minciuna.
Astept un raspuns pe masura.
Nu m-am enervat, sunt calm, dar in acelasi timp trebuie sa mustru foarte aspru pe cel care imi jigneste Mama si Tatal. Fiindca Maica Domnului este si Mama mea ("Femeie, iata fiul tau!"-Ioan 19:26), iar Hristos este si Tatal meu, ca Dumnezeu facatorul meu ce este, si frate, ca Om, nascut din Preasfanta Fecioara Maria, care este si Mama mea.
Daca eu iti jignesc parintii si fratele, anxiosule, tu stai impasibil, nu replici? Daca oamenii te nelinistesc, exista medici buni si tratamente adecvate, dar asta nu inseamna sa imi jignesti credinta si rudele mele duhovnicesti! Priceput-ai?! Eu nu sunt idolatru, tu esti idolatru, fiindca ai alt dumnezeu decat Cel adevarat, care a facut cerul si pamantul si care S-a intrupat din Preasfanta Fecioara Maria, a carei fericita nastere o sarbatorim astazi, 8 septembrie. Sa-i uram "La multi ani!", ca prin ea a venit mantuirea noastra, acceptand sa-L nasca pe Mantuitorul iisus Hristos!
Nu vreau sa am "noi adepti", asa cum bati tu campii, eu sunt membru al Bisericii Ortodoxe Romane si ma supun preotilor ortodocsi, dupa cuvantul Sfantului Apostol Petru: "Fiilor duhovnicesti, supuneti-va preotilor!" - 1 Petru 5:5
Si nu e treaba mea sa te invat nimic, nu sunt angajatul tau sau al saitului ca sa dau lectii. E strict treaba ta sa te educi: sa te catehizezi, sa cauti un preot ortodox, care sa te aduca pe calea cea buna si dreapta a credintei ortodoxe. Daca vrei, eu nu te oblig!
Icoana nu este idol, este o reprezentare a unei persoane sfinte, fie ca este Hristos, Dumnezeul intrupat, fie ca sunt sfintii si Maica Sa, sau a unor evenimente biblice. Esti analfabet religios si nu ma intereseaza pe mine definitia din Dex, pe care tu ai copiat-o ciuntit, ca un sectant parsiv si mincinos ce esti! Ca scrie acolo ca idolul este "obiect de adoratie la pagani"! Eu nu sunt pagan, caci cred in Hristos, Dumnezeul adevarat si ma inchin lui! Si Hristos este icoana vie, a Tatalui, a lui Dumnezeu cel nevazut: "Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura." - Coloseni 1, 15
Sa spui ca Hristos, icoana vie a tatalui, este idol, este pur si simplu satanism, e mai mult decat rautate si hula! Eu consider cultele neoprotestante drept culte satanice, fiindca hulesc cele sfinte, mint si inseala si se impotrivesc mantuirii oamenilor, prin ereziile si prozelitismul lor.
Iisus nu este Dumnezeu? Aoleu! Esti sectant iehovist? Piei, satana!
Esti nerusinat! Tu sa te calmezi de la propaganda sectanta pe care o faci pe-aici!
Lasă-l să fie orbit de religia sa, astfel încât să nu vadă adevărul și să fie mântuit.
Am cerut argumente pentru ceea ce am spus mai devreme și mi s-a adus ocari, exact așa cum Isus a prezis că se va întâmpla dacă aș da lucruri sfinte din casă.
Raspuns pentru @pacatosulBogdan:
Nu e Mama ta si nu iti jignesc Tatal, care nu este Isus.
Exagerezi spunand ca mama ta e Maria, mama lui Isus, si mai mult cand spui ca daca Ioan a fost infiat vei fi infiat si tu, intrucat Isus i s-a adresat numai si numai lui Ioan, nu tie in mod special, si nici macar ucenicilor.
Hristos nu este Tatal tau, Dumnezeu e tatal tau.
Inceteaza sa il consideri pe Hristos tatal tau!
Fiindca Unul singur e tata: Dumenzeu, tatal nostru care traieste in ceruri, si noi toti suntem fiii Lui.
Iar Unul singur este Invatatorul nostru: Hristos, si noi suntem frati.
Eu nu ti-am jignit niciun tata sau mama, eu ti-am vorbit de icoana!
Sau pentru tine icoana e mama si tata?
Dacă ar fi să caut un preot, aș căuta cel mai înalt preot, care este Hristos, și iata ca L-am căutam și L-am găsit.
Preotul tau e unul platit, dar al meu si-a dat viata pentru mine.
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură.
Cearta-te acum cu Dex-ul.
Esti pagan, pentru ca esti un idolatru.
Cearta-te iar cu dex-ul.
Hristos e viu in inima mea si e mort in icoana ta.
Isus nu este Dumnezeu, daca era Dumnezeu nu s-ar fi spus despree El ca Dumnezeu Tatal e capul Fiului, asa cum, de altfel, barbatul e capul femeii.
"din apă (care este simbol al Cuvântului)" NU
Apa la Botez simbolizează modul în care Duhul Sfânt te acoperă complet. Modul în care te izolează complet de mediul exterior, sau cum îmi place mie să spun: te protejează(ca un costum de astronaut care te protejează de mediul dăunător din spațiu).
Mai simbolizează faptul că nu mai ești a lumii ci a Duhului Sfânt. Nu mai ești în mediul spiritual al lumii, ci în mediul Duhului Sfânt.
Deci pe exterior ești asigurat, mai rămâne interiorul. Pentru interior avem ceva ce-L simbolizează pe Duhul Sfânt? DA. Vinul de la masa Domnului pe care îl iei la Biserică. Simbolizează pe lângă Noul Legământ și Duhul Sfânt pe care-l primești în tine(de fapt este unul și același lucru pentru că Noul Legământ fix asta înseamnă, faptul că putem avea din nou Duh din Duhul Său așa cum a primit Adam). Este ceva în plus față de ce primeau marii preoți în VT(ungerea cu uleiul acela special ce simboliza faptul că Duhul Sfânt este PESTE ei).
Iar Cuvântul este simbolizat prin miere, candelă și sabie cu două tăișuri.
Te-a ignorat? La fel m-a ignorat si pe mine la putin timp dupa ce am aparut pe TPU. Se implineste Cuvantul lui Dumnezeu."Veti fi urati de toata lumea pentru Numele Meu".
Happy întreabă: