Salut..de mult ma tot gandesc de ce ortodocsii se inchina si se roaga la icoane. dupa cum spun cele 10 porunci:
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
Nu este acesta un pacat?
(Rog seriozitate) Dau

Una e să cinstești Sfintele Icoane, și alta e să te rogi la ele ca la un Dumnezeu.
În concluzie, nu, nu este păcat.

Este minunat raspunsul pe care ti l-a dat "GoogleP1x3l"!

Insa as avea si eu un raspuns, la nedumerirea ta. In Deuteronomul Moise anunta pe poporul lui Israel poruncile primie de la Dumnezeu pe muntele Sinai. Corect? Contextul in care au fost date aceste porunci era unul in care oamenii din acele vremuri idolatrizau tot felul de statui, amulete, etc. atribuindu-le acestora insusiri si puteri divine. Toate cele 10 porunci scrise de Dumnezeu pe cele doua table de piatra veneau sa combata aceste practici pagine si sa stabileasca clar si definitiv caracterul monoteist si veritabil al noii credinte iudaice.

Discutia e lunga dar incerc sa o rezum cit mai mult. Mai tirziu, dupa venirea Domnului Nostru Iisus Hristos, in biserica primara au avut loc dezbateri aprinse si dure privind pastrarea icoanelor in biserici. O perioada au fost interzise, apoi au fost din nou acceptate. Cei care s-au opus icoanelor au invocat ca argument cele 10 porunci. Cei care au fost pro-icoane, si care au avut in final cistig de cauza, au invocat ca argument, atentie! pentru ca acum vine partea interesanta, faptul ca icoanele nu sint totuna cu idolii cu diferite chipuri din Vechiul Testament, care in mod justificat au fost combatuti la acea vreme cu cele 10 porunci.

De ce au avut cistig de cauza cei pro-icoane? Pentru ca ei au explicat si de ce icoanele nu sint acelasi lucru cu idolii din Vechiul Testament! Explicatia este, evident valabila si astazi!

Pentru ca idolii sculptati din Vechiul Testament Il inlocuiau pe Dumnezeu cel adevarat, cu alte cuvinte satateau intre om si Dumnezeu, pe cind icoanele noastre ortodoxe nu sint idoli, nu Il inlocuiesc pe Dumnezeu cel adevarat si nu stau intre om si Dumnezeu.

Tine minte! Orice sta intre om si Dumnezeu trebuie indepartat! Dar nu e cazul icoanelor ortodoxe pentru ca ele apropie pe om de Dumnezeu cel adevarat, si nu se substituie Lui.

Mie imi sint dragi icoanele si am icoane in casa. Ma rog in fata lor, dar nu le consider mai mult decit sint: un lemn sau un carton. Inima mea si gindul meu sint la Cel de sus la Hristos, Mintuitorul nostru.

Saracul de tine.cum tegandesti tu la noi.da lasa nu-ti fa griji.iostiu de ce ca de aia sant ortodox.tu nu trebuie sa stii, dar, daca vrei poti afla.

Nu,acesta nu este un pacat.
Icoana pentru cei mai multi crestini ortodocsi reprezinta un "canal", un "filtru" prin care multi crestini isi gasesc linistea si alinarea sufleteasca. Ajutorul pe care il primim de la icoane este unul deosebit de important, mai ales atunci cand ne rugam cu multa ravna si nadejde.Importanta icoanelor se datoreaza si faptului ca in ele sunt reprezentate chipurile Mantuitorului Iisus Hristos si al Maicii Domnului, ale tuturor Sfintilor si Parintilor, ale Sfintilor Ingeri si toate momentele importante din Biserica noastra Ortodoxa Crestina. Icoana este o fereastra spre Dumnezeire. Te pune mai repede in legatura cu divinitatea. Cand vezi o icoana in casa, gandul iti fuge din nou la Dumnezeu sau la Maicuta Domnului sau la Sfantul din acea icoana. Prin sfinti se proslaveste tot Dumnezeu. Deci prin ei, ne ducem cu gandul tot la Dumnezeu. Toata viata noastra, trebuie sa fim intr-o stransa legatura cu Dumnezeu. Noi trebuie sa fim prietenii Lui ca sa putem mosteni Imparatia cerurilor fagaduita noua. Ori, un prieten adevarat nu se vede din an in pasti. Un prieten adevarat isi mentine dragostea prin dialog, prin vizite. Nu se mai satura unul de altul. Ce e drept, omul contemporan il alunga pe Dumnezeu din viata lui. Il cam incomodeaza de fapt legile divine, buna oranduire lasata de Dumnezeu. Omul nostru iubeste pacatul, patima, iar Dumnezeu condamna pacatul si ne indeamna sa ii urmam.

Putem fi prieteni cu Dumnezeu dialogand mai des cu El prin rugaciune. Ori icoana, acest lucru il face: ne pune mai repede in legatura dialogica cu Dumnezeu.

Iata cat bine culege cel care primeste o icoana, iar cel care o daruieste se impartaseste si el de rodul rugaciunilor celui care se roaga la icoana. Ai facut un mare bine daruind o icoana.

Circula o mare superstitie pagubitoare de suflet, anume cum ca nu trebuie sa iti cumperi tu singur tie icoana, ci neaparat sa ti-o cumpere altcineva. E bine sa faci cadou o icoana, cum am zis, dar nu e adevarat ca nu poti sa iti cumperi singur icoana care iti place. Daca sufletul tau vibreaza la vederea unei anumite icoane, si ti-o cere, de ce sa nu i-o daruiesti? Daca ai evlavie la un sfant, de ce sa nu te sarguiesti sa faci rost de icoana acelui sfant pe care il iubesti?

Foarte placut inaintea lui Dumnezeu este si daruirea de icoane pentru sufletele raposatilor nostri, la parastase sau inmormantari. Un exemplu graitor: Icoana de pe pieptul mortului se daruieste la sfarsitul inmormantarii.

Ca sa intaresc cuvantul, va relatez pe scurt o minune:

Un musulman a cerut de la o taraba ceva care sa ii pazeasca casa de hoti. I s-a oferit o icoana a Sfantului Nicolae. A luat icoana a pus-o pe perete la intrarea in casa si i-a zis:
- Sfinte Nicolae eu plec, tu apara-mi casa.
Omul nostru a plecat departe si a lasat usa deschisa.
Vecinul lui, tot musulman a ramas uimit si a ras de el. Si a luat o parte din mobila.
Cand s-a intors omul nostru, a vazut ca ii lipsea, a zis:
- Sfinte Nicolae, cred ca ai fost obosit ca am lipsit mult de mi-au furat. Dar asta e! Ai grija in continuare te rog!
A plecat. Vecinul a revenit si i-a furat toata mobila (nu ca era hot, ci ca sa rada de vecin). Apoi a zis:
- Ia sa il iau si pe Nicolae asta!
Si cand a atins icoana, a ramas imobilizat cu mainile pe icoana de nu se mai putea misca. A ramas asa pana ce a venit omul nostru acasa.
Si a cerut iertare vecinul. A fost iertat si de omul nostru si de Sf Nicolae.
De atunci, multi musulmani tin in casele lor icoana Sf.Nicolae.

Mai este o minune petrecuta si in Rusia tot cam la fel. S-a facut si un film pe baza acesteia. Cu o fata care a luat icoana Sfantului Nicolae la dans si a ramas stana de piatra...

Funda?

Este pacatul de neiertat. Dumnezeu iarta orice cui voieste in afara de acest pacat.

Cuvântul „icoană" vine din grecescul „εικον" care se traduce prin „chip, reprezentare" a ceva. Astfel, icoana este o reprezentare grafică a unui „prototip", care poate fi o persoană, o faptă sau un adevăr, ea nefiind nimic în sine, ci doar o metodă de relaţionare cu „prototipul", asemenea unei fotografii care ne aduce aminte de o persoană, un loc sau o întâmplare.

În ortodoxie (ca în catolicism), icoana este o reprezentare a unui personaj sfânt (Iisus Hristos, Sfânta Treime, Maica Domnului, îngeri sau diverşi sfinţi), a unui eveniment important (sărbătoare) sau unui adevăr, principiu sau învăţături de credinţă. Totuşi, icoanele nu sunt fotografii sau picturi, care surprind doar imaginea de moment, ci forme de mărturisire teologică. De aceea, ele conţin foarte multe simboluri.

De remarcat că traducerea literală a cuvântului grec εικονογρaφίa (iconografie) este „scrierea de imagini", ceea ce înseamnă că icoanele sunt „Biblia neştiutorilor de carte", adică o altă formă de exprimare a unor învăţături scrise în Biblie. Totodată, principiul iconografiei este foarte prezent şi în lumea modernă a calculatoarelor, fişierele sau programele fiind adeseori relaţionate prin „iconiţe".

Dar cea mai vie icoană este omul, care este „chip al lui Dumnezeu", menit să ajungă la „asemănarea cu Dumnezeu"Creştinismul însuşi avea, în secolul al II-lea, ca simbol, peştele, căci în greacă peşte=ihtis, care este monograma Crezului prescurtat „Iisus Hristos Theou Uios Sotir" (Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul).

Documente despre icoane se regăsesc la primii scriitori bisericeşti: Sfântul Tertulian şi Eusebiu de Cezareea, care susţine că a văzut cu proprii ochi icoane ale Mântuitorului Iisus Hristos şi ale Sfinţilor Petru şi Pavel.

Odată cu scoaterea creştinismului din ilegalitate, cultul icoanelor se va dezvolta atât de mult încât, la un moment dat, va stârni împotriviri iconoclaste.

Pentru a opri certurile şi tulburările pe tema icoanelor, Sinodul al VII-lea ecumenic va definitiva învăţătura ortodoxă despre icoane, stabilind motivele pentru care ortodocşii se închină înaintea icoanelor.click.romeniu
Home Opinii De ce ortodocşii se închină la icoane
Eugen Tănăsescu
Preot şi Jurnalist
De ce ortodocşii se închină la icoane
29.03.2015 12:15
De ce ortodocşii cinstesc icoanele şi se închină în faţa lor? Ce sunt icoanele? De unde vin icoanele? Icoanele sunt „chip cioplit"? Cu răbdare, vom găsi răspunsurile la toate aceste întrebări.

De ce ortodocşii se închină la icoane. Ce este icoana
Cuvântul „icoană" vine din grecescul „εικον" care se traduce prin „chip, reprezentare" a ceva. Astfel, icoana este o reprezentare grafică a unui „prototip", care poate fi o persoană, o faptă sau un adevăr, ea nefiind nimic în sine, ci doar o metodă de relaţionare cu „prototipul", asemenea unei fotografii care ne aduce aminte de o persoană, un loc sau o întâmplare.

În ortodoxie (ca în catolicism), icoana este o reprezentare a unui personaj sfânt (Iisus Hristos, Sfânta Treime, Maica Domnului, îngeri sau diverşi sfinţi), a unui eveniment important (sărbătoare) sau unui adevăr, principiu sau învăţături de credinţă. Totuşi, icoanele nu sunt fotografii sau picturi, care surprind doar imaginea de moment, ci forme de mărturisire teologică. De aceea, ele conţin foarte multe simboluri.

De remarcat că traducerea literală a cuvântului grec εικονογρaφίa (iconografie) este „scrierea de imagini", ceea ce înseamnă că icoanele sunt „Biblia neştiutorilor de carte", adică o altă formă de exprimare a unor învăţături scrise în Biblie. Totodată, principiul iconografiei este foarte prezent şi în lumea modernă a calculatoarelor, fişierele sau programele fiind adeseori relaţionate prin „iconiţe".

Dar cea mai vie icoană este omul, care este „chip al lui Dumnezeu", menit să ajungă la „asemănarea cu Dumnezeu".

Originea icoanelor
Principiul iconografiei coboară în istorie până în vremea Vechiului Testament. Primul simbol iconografic îl găsim pe vremea lui Noe; este curcubeul pe care Dumnezeu îl rânduieşte ca „semn al legământului dintre Mine şi pământ" (Facerea 9, 13). Apoi vom găsi şi alte simboluri iconografice: sângele de miel de pe casele evreilor care erau robi în Egipt, şarpele de aramă ridicat în pustie care prefigura jertfa lui Hristos, norul şi focul de deasupra tabernacolului, cei doi heruvimi din aur de pe capacul chivotului Legii, chipurile de heruvimi de pe ţesăturile din tabernacol, diadema sfinţeniei, etc.

Acelaşi principiu pătrunde şi în creştinism chiar din primul secol. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creştine, istoria bisericească menţionând că el pictează primele icoane creştine, cele ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Apoi, catacombele şi sarcofagele creştine sunt împodobite cu picturi iconografice.

Creştinismul însuşi avea, în secolul al II-lea, ca simbol, peştele, căci în greacă peşte=ihtis, care este monograma Crezului prescurtat „Iisus Hristos Theou Uios Sotir" (Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul).

Documente despre icoane se regăsesc la primii scriitori bisericeşti: Sfântul Tertulian şi Eusebiu de Cezareea, care susţine că a văzut cu proprii ochi icoane ale Mântuitorului Iisus Hristos şi ale Sfinţilor Petru şi Pavel.

Odată cu scoaterea creştinismului din ilegalitate, cultul icoanelor se va dezvolta atât de mult încât, la un moment dat, va stârni împotriviri iconoclaste.

Pentru a opri certurile şi tulburările pe tema icoanelor, Sinodul al VII-lea ecumenic va definitiva învăţătura ortodoxă despre icoane, stabilind motivele pentru care ortodocşii se închină înaintea icoanelor.

De ce ortodocşii se închină la icoane
Răspunsul la întrebarea de ce ortodocşii se închină la icoane îl găsim în Sinodul al VII-lea ecumenic, care a proclamat principiul de bază pentru cultul icoanelor: „Icoanele să fie cinstite nu cu cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu Sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte".

Totodată Sinodul rânduia ca „împreună cu imaginea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună şi cinstitele şi sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri".

Fundamentul acestor decizii a fost sintetizat definitiv de către Sf. Ioan Damaschinul, cel care va pune punct confuziilor teologice privind icoanele, acuzate de a fi idoli. „Icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite." Principiul este asemănător cu funcţia pe care o are orice fotografie de astăzi: ea este cu atât mai preţioasă cu cât subiectul pe care îl reprezintă este mai preţios.

Icoanele sunt „chipuri cioplite?
Marea confuzie în privinţa icoanelor, care se mai face şi astăzi de creştini insuficient documentaţi, pleacă de la Porunca a 2-a din Decalog, care interzice idolatria: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!"

Piatra de poticnire în înţelegerea corectă a icoanelor este sintagma „chip cioplit". Deşi porunca vorbeşte de chip şi asemănare (care se referă la funcţia iconografică), porunca se referă nu la icoană ci la idol, definit prin „lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!"

Prin urmare, rolul Poruncii a 2-a este acela de a feri pe credincios de idolatrie, de confuzia între Creator şi creatură, între Dumnezeu şi lucrurile materiale, în final între realitatea existenţei divine şi închipuirile minţii umane („idol" vine din grecescul εíδωλο = imagine înşelătoare, vis)

Aşadar, trebuie făcută bine diferenţa între icoană (reprezentare a Divinităţii) şi idol (reprezentare a unei false divinităţi).

De altfel, dacă în Vechiul Testament, Dumnezeu era nevăzut şi, prin urmare, nu putea fi reprezentat, prin Hristos Dumnezeu se face văzut, om asemenea nouă, ceea ce justifică teologic atât reprezentarea cât şi adorarea Sa, prin icoane. Sf. Ioan Evanghelistul exprimă biblic acest adevăr „Cuvântul (lui Dumnezeu) S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr."

La rândul său, Sf. Pavel spune clar că prin Iisus Hristos, omul a văzut pe Dumnezeu în mod deplin căci „întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii".

În concluzie, reprezentându-l iconografic pe Iisus Hristos, reprezentăm în realitate însăşi Divinitatea (este motivul pentru care în aura Mântuitorului apar simbolurile aseităţii divine, alfa şi omega, începutul şi sfârşitul).

Icoanele nu sunt idoli, pentru că Dumnezeu nu poate fi idol.