Anticrist
Definiţie: Anticrist înseamnă împotriva sau în locul lui Cristos. Termenul li se aplică tuturor celor care neagă ce spune Biblia despre Isus Cristos, tuturor celor care se împotrivesc Regatului său şi tuturor celor care îi persecută pe continuatorii săi. Cuvântul se referă şi la persoane, organizaţii sau naţiuni care pretind în mod fals că îl reprezintă pe Cristos sau care îşi atribuie în mod necuvenit rolul de Mesia.
Vorbeşte Biblia despre un singur anticrist?
1 Ioan 2:18: „Copilaşilor, este ceasul din urmă şi, după cum aţi auzit că vine anticristul, au şi apărut acum mulţi anticrişti; din aceasta ştim că este ceasul din urmă".
2 Ioan 7: „În lume au ieşit mulţi amăgitori, oameni care nu mărturisesc că Isus Cristos a venit în carne. Acesta este amăgitorul şi anticristul". (Să remarcăm că acei „mulţi anticrişti" din 1 Ioan 2:18 sunt numiţi aici în mod colectiv „anticristul".)
Se referă venirea anticristului la un moment din viitor?
1 Ioan 4:3: „Orice declaraţie inspirată care nu-l mărturiseşte pe Isus nu provine de la Dumnezeu. Şi aceasta este declaraţia inspirată a anticristului, despre care aţi auzit că vine şi care este deja în lume". (Aceste cuvinte au fost scrise spre sfârşitul secolului I e.n.)
1 Ioan 2:18: „Au şi apărut acum mulţi anticrişti; din aceasta ştim că este ceasul din urmă". (Prin „ceasul din urmă" Ioan înţelegea, desigur, sfârşitul perioadei apostolice. Ceilalţi apostoli muriseră, iar Ioan însuşi era foarte înaintat în vârstă.)
Sunt identificaţi ca anticrişti:
Cei care neagă că Isus este Mesia
1 Ioan 2:22: „Cine este mincinosul dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul [sau Mesia, unsul]? Acesta este anticristul".
Toţi cei care neagă că Isus este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu
1 Ioan 2:22: „Acesta este anticristul, cel care îi neagă pe Tatăl şi pe Fiul".
Compară cu Ioan 10:36; Luca 9:35.
Apostaţii
1 Ioan 2:18, 19: „Au şi apărut acum mulţi anticrişti... Ei au ieşit dintre noi, dar nu erau de-ai noştri".
Cei care li se împotrivesc adevăraţilor continuatori ai lui Cristos
Ioan 15:20, 21: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi... Dar vă vor face toate acestea din cauza numelui meu".
Persoane şi naţiuni care i se împotrivesc lui Cristos ca Rege sau care îşi atribuie în mod necuvenit rolul de Mesia
Ps. 2:2: „Regii pământului se ridică şi demnitarii se adună ca un singur om împotriva lui Iehova şi împotriva unsului său [Cristos sau Mesia]".
Vezi şi Revelaţia 17:3, 12–14; 19:11–21.
Mat. 24:24: „Se vor ridica Cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi minuni ca să-i inducă în eroare, dacă s-ar putea, chiar şi pe cei aleşi".
Neagu_Gabriela_1995 întreabă:
DeProfundis99 întreabă: