Satanismul nu exista este doar o inventie crestina cum putem afla mai jos
este si un motiv daca satana nu ar exista baza crestinismului lupta intre rau si bine nu ar mai exista nu am mai avea apocalipsa dar uimitor el nu exista nici macar in vechiul testament sarpele acela nu e satana
dovezii
În Vechiul Testament satan este folosit uneori pentru a-l descrie pe Dumnezeu însuşi! 1 Cronici 21:1-14 şi 2 Samuel 24:1-15 descriu acelaşi eveniment - numărătoarea făcută de David Israelului şi pedeapsa care a urmat. Dar în 1 Cronici satan este cel ce-l provoacă pe David să facă numărătoarea - în 2 Samuel este Dumnezeu. Explicaţia este foarte simplă: Dumnezeu a fost un adversar - un satan - pentru David.
În Iov şi Zaharia Satan este, după cât se pare, o persoană. O citire atentă a acestor cărţi arată că Satan a fost într-adevăr o persoană aici - o persoană umană care era un adversar al lui Dumnezeu sau al unui alt personaj.
Există o frumoasă 'dovadă negativă' că Satan nu este o persoană supranaturală aflată în conflict permanent cu Dumnezeu. 1 Timotei 1:20 spune: "I-am dat pe mâna Satanei [pe Imeneu şi Alexandru], ca să fie învăţaţi prin disciplină să nu hulească". În ce mod ar putea darea cuiva pe mâna răului întruchipat să-l dezveţe de blasfemie? Satan face lucrarea lui Dumnezeu? Pe de altă parte, dacă Pavel i-a expediat pe cei doi departe de corpul de credincioşi, ei au fost daţi adversarului - necredincioşilor - şi astfel au învăţat că numai comportându-se corect puteau fi admişi înapoi.
Evrei 2:14, citat la începutul paginii, este cuiul final bătut în coşciugul ideii unui Diavol supranatural: dacă a fost unul, atunci Cristos l-a distrus! Satan este un cuvânt care apare în toată Biblia. Din nou, termenii greceşti şi ebraici nu transmit acelaşi înţeles ca traducerile lor uzuale. Cuvântul original ('satan' în ebraică, 'satanas' în greacă) înseamnă doar oponent sau adversar.
Cu o ocazie Cristos "i-a zis lui Petru: 'Înapoia mea, Satan'" (Matei 16:23). Petru n-a fost imaginea populară a lui Satan, după cum este evident din viaţa lui de după învierea lui Cristos. Petru a fost un adversar al lui Cristos pentru că 'gândurile lui nu erau la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor'.
În Fapte 5:1-11 Anania şi soţia lui, Safira, l-au minţit împreună pe Petru în legătură cu suma de bani pe care au obţinut-o din vânzarea unei proprietăţi: au reţinut o parte din aceasta pentru ei înşişi şi au dat restul Bisericii, spunând că era întreaga sumă pe care o obţinuseră pentru proprietate. Pe când Safira nu era acolo, Petru l-a întrebat pe Anania: "Anania, pentru ce ţi-a umplut Satan inima ca să minţi?" (versetul 3). Departe de a fi o tentaţie din afară, Petru a continuat să-i spună "cum s-a putut să ai (să plănuieşti) în inima ta o astfel de faptă?" (versetul 4). Mai târziu, Petru i-a zis Safirei: "Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului?" (verse 9). Anania şi Safira au conspirat împreună să facă acest lucru. Nu a fost nici o influenţă exterioară. Adversarul - 'Satan' - din versetul 3 a fost Safira care i-a umplut inima lui Anania cu dorinţa de a-l minţi pe Petru.
Diavolul
Cuvântul 'Diavol' nu apare nici o dată în Vechiul Testament. În Noul Testament, termenul grecesc uzual pentru 'diavol' este 'diabolos'. Acest cuvânt nu implică nimic supranatural, aşa cum sugerează traducerea lui. El înseamnă 'acuzator fals' sau 'calomniator', după cum arată aceste pasaje:

Femeile, de asemenea, să fie serioase, nedefăimătoare [gr. 'diabolos'], cumpătate, credincioase în toate (1 Timotei 3:11).

Dar să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine... defăimători [gr. 'diabolos'] (2 Timotei 3:1-3).

Tot aşa, femeile în vârstă să fie în tot felul lor de a fi aşa cum se cuvine femeilor sfinte, să nu fie nici defăimătoare [gr. 'diabolos'], nici robite de vin mult, să înveţe pe alţii ce este drept (Titus 2:3).

Referindu-se la Iuda Iscarioteanul, Cristos a spus: "Nu v-am ales eu pe voi, cei doisprezece? Şi totuşi unul dintre voi este un diavol" (Ioan 6:70). Este evident că Iuda a fost o fiinţă umană, nu un diavol în sensul popular al cuvântului. El a fost un diabolos - un acuzator fals, un defăimător - pentru că s-a găsit între cei care l-au acuzat în mod fals pe Cristos. Există trei alte cuvinte care sunt traduse uneori cu 'diavol' - daimõn, daimonizomai şi daimonion. Aceste cuvinte sunt în legătură cu ideea de demoni şi sunt discutate în Demons and Fallen Angels [Demoni şi îngeri căzuţi].
Sursa păcatului
Nu se găseşte nici un caz în Biblie în care cineva să-l învinuiască pe Diavolul pentru că l-ar fi ispitit să păcătuiască. Ciudat, pentru că acesta ar fi trebuit să fie cazul dacă ispita ar veni cu adevărat de la o creatură spirituală! În grădina Edenului Adam nu l-a învinuit pe Diavolul pentru că l-a ademenit să mănânce fructul. El a zis: "Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat" (Geneza 3:12) Adam a dat vina pe Eva şi chiar a încercat să creeze aparenţa că este greşeala lui Dumnezeu. Este adevărat că Eva l-a învinuit pe şarpe, dar nu există nimic în Geneza care să sugereze că şarpele a fost altceva decât un şarpe. Blestemul pe care l-a pus Dumnezeu asupra şarpelui şi seminţei lui ar fi bizar dacă şarpele a fost cu adevărat o manifestare a Diavolului.
Mai târziu citim în Geneza că Dumnezeu "a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toată imaginaţia gândurilor din inima lui era în fiecare zi numai răutate" (Geneza 6:5). Răul vine, după câte se vede, din om. Acest lucru este confirmat în Ieremia 7:24: "Dar ei n-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea, ci au urmat sfaturile şi încăpăţânarea inimii lor rele, au dat înapoi şi n-au mers înainte". Acest pasaj, care ţine de la 21 la 28, îl învinovăţeşte pentru rău numai pe om, nu pe Diavol.
Cristos rezumă ideea în acest fel: "Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, fapte de adulter, desfrânări, furturi, mărturii mincinoase, hule" (Matei 15:19). Tentaţia, şi astfel păcatul, vine din interiorul omului, nu din afară. Nu putem da vina pe 'Diavol' sau pe Dumnezeu (aşa cum a încercat să facă Adam). Iacov a scris: "Nimeni, când este ispitit, să nu zică: 'Sunt ispitit de Dumnezeu', căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rele şi el însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras şi ademenit de pofta lui însuşi. Apoi pofta, când a conceput, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea" (Iacov 1:13-15).
Fie că ne place, fie că nu, oamenii sunt sursa păcatului. Răul vine din interior, nu din afară.
intersanta biblia cand o citesti
____________Iov 2:9 Nevasta sa i-a zis: "Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!" Iov 2:10 Dar Iov i-a răspuns: "Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?" În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
Iov 2:1 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului. Iov 1. 6; Iov 2:2 Domnul a zis Satanei: "De unde vii?" Şi Satana a răspuns Domnului: "De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el."
De aici rezulta un singur lucru, Satana este de fapt unul din ajutoarele lui Dumnezeu, care "lucreaza" si-i asculta poruncile lui Dumnezeu. Nu vad raul in cer, vad niste fiinte ascultatoare care lucreaza in planul lui Dumnezeu.
Iov 2:3 Domnul a zis Satanei: "Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu, şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină." Iov 1. 1-8; Iov 27. 5-6; Iov 9. 17; Iov 2:4 Şi Satana a răspuns Domnului: "Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. Iov 2:5 Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă."
Este un dialog simplu unde cei doi dezbat o problema foarte concis. Nu se razboiesc, nu se urasc, sunt in aceeasi tabara ducand lucrarea Celui Prea Inalt la final. Aceste incercari apar in viata oricarei persoane, Iov sunt eu, esti tu, e ea, fiecare cu incercarile sale. Important este daca in timpul acelor greutati putem sa stam si noi linistiti in acceptare si sa spunem la fel: "Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?"
Satana învinuieşte pe Iov.

Iov 2:1 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului.
Iov 1. 6; Iov 2:2 Domnul a zis Satanei: "De unde vii?" Şi Satana a răspuns Domnului: "De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el."
Iov 1. 7; Iov 2:3 Domnul a zis Satanei: "Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu, şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină."
Iov 1. 1-8; Iov 27. 5-6; Iov 9. 17; Iov 2:4 Şi Satana a răspuns Domnului: "Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
Iov 2:5 Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă." Iov 1. 11; Iov 19. 20;
Iov 2:6 Domnul a zis Satanei: "Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa." Iov 1. 12; Iov 2:7 Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului.
Iov 2:8 Şi Iov a luat un ciob să se scarpine, şi a şezut pe cenuşă. 2Sam 13. 19; Iov 42. 6; Ezec 27. 30; Mat 11. 21;
Iov 2:9 Nevasta sa i-a zis: "Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!" Iov 21. 15; Iov 2. 3;
Iov 2:10 Dar Iov i-a răspuns: "Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?" În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook