Nu conteaza cati cred in el. Si de ar crede toti cei 7 miliarde, tot nu l-ar face adevarat.
In Biblie se arara ca doat putini se inchina
asa cum spune Dumnezeu.De fapt si crestinatatea respecta mai mult traditia decat Biblia. Doar o singura religie aplica intr-adevar Biblia.
Există aceasta stare de lucruri din pricină că inima firească nu se poate supune Legii divine. Lupta se înteţeşte atunci când Duhul Sfânt caută să-l câştige pe om pentru salvarea lui. Dacă omul cedează influenţei divine este câştigat; dar dacă el se împotriveşte va fi pierdut. (Împotrivirea aceasta este chiar hula/păcatul împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu poate fi iertat din pricina că omul nu vrea să fie iertat).
Mulţi vor să fie mântuiţi -să ajungă în cer prin propriile lor merite. Dar nu se poate aceasta. Ei nu vor să aibă de-a face cu Domnul Isus. Dar ei uită că El este poarta Împărăţiei Cerurilor. Iar cei care vor să sară gardul şi să nu între pe poartă sunt numiţi hoţi şi tâlhari. Aceştia nu vor ajunge unde vor dori. Cu toate acestea Domnul Isus încă îi aşteaptă. Voi ce mai zăboviţi?
DarkMatter2525?
Diavolu' e de vina, el e stapanul acestei lumi create de Yhwh cel atotputernic.
Ca sa nu uitam ca multi crestini sunt rai, ipocriti si omoara sau violeaza.Ei nu fac cu adevarat voia Domnului.E greu sa faci voia Domnului dar la sfarsit ne vom odihni pe campiile insorite a lui Dumnezeu
Craciun fericit (daca sarbatoresti craciunul, bineinteles).
IN Biblie Isus vorbeste despre doua cai : una larga, pe care intra multi, si duce la distrugere, iar una ingusta(Stramta) -pe care intra putini, si duce la viata adevarata.Dar gandeste-te cati oameni au fost pe pamant inainte de potopul lui Noe /? Cati au fost credinciosi? Cati au supravietuit potopului?
Pe ce hartie igienica ai citit ca 5 miliarde de oameni nu cred in dumnezeu?
2 miliarde de crestini in lume
7 miliarde de oameni in lume
7-2=5
Nu-i asa greu
Ia mai gandeste-te, presupun ca iei in calcul si celelalte religii.
Deci care zici tu ca e numarul de crestini in lume?
Crestini sunt cei care cred ca Iisus e fiul lui dumnezeu, a venit pe Pamant, a murit si a inviat, crestinism e religia, ca e impartita in vreo 50.000 de secte e fix problema lor, sunt crestini, restul oamenilor, pentru ca nu cred in Iisus, o sa arda in iad.
Toate religiile
http://www.adherents.com/Religions_By_Adherents.html
primim aceleasi rezultate pe google, cauta in continuare. statisticile niciodata nu sunt adevarate dar iti dau o idee.
Te luam din drum pe tine.
Vezi ca mai jos, sub cerculetul respectiv scrie :
Christianity: 2.1 billion
Deci ia fa un calcul 7 - 2.1 =?
Ba? numa catolici sant 3 miliarde.mai pune so ortodocsii, si celelalte culte crestine si vezi cati se aduna? informat mai esti tu ma de unde iti aduni cunostintele? din boscheti? esti botanist? adica pui botul?
"Otel fericit" prea credinciosule.
Ai vrea tu, dar nu ai sanse.
Pana la urma fiecare credea ce vrea. Daca (,) crezi in Dumnezeu si El nu exista nu pierzi nimic, dar daca nu crezi si El exista ai pierdut tot. Si u conteaza in ce credinta te nasti, conteaza ce crezi tu de fapt.
Daca porti usturoi la gat si vampirii nu exista nu pierzi nimic, daca nu porti si vampirii exista ai pierdut tot.
Deci, gata de maine sa porti usturoi ca te papa un vampiroi.
Nu e acelasi lucru. Toti murim, dar daca vampirii ar exista nu ne-am intalni fiecare cu unul.
Daca Dumnezeu exista ne-am intalni cu el.De unde stii ca exista? Asa ti s-a spus si de Mos Craciun...
Poate trebuie sa te inchini zeului Ra ca sa ajungi in rai, de unde stii ca Iisus e zeul adevarat?
Nu stiu, dar asta aleg sa cred.
La inceput a fost o singura religie!
Apoi la Marea Schisma s-a impartit in doua: religia ortodoxa si religia catolica.
Apoi la scurt timp au aparut aceste secte. Fiecare "conducator" a avut un grup de oameni care l-au sustinut. Si asa s-a ajuns sa fia asa de mute.
Nu sunt multi crestini din cauza muzicii si a tehnologiei. Daca au aparut zvonuri ca ai nostri cantareti si altii(oameni cu functii superioare:parlamentari etc...) sunt condusi de satanisti? Ce vrei mai mult? Cauta pe youtube despre Illuminati si iti vei raspunde singur. Nu iti zic sa crezi, dar nici sa treci cu vederea. Acum care e adevarul...nimeni nu stie. Informatiile inclina spre,,e adevarat, sunt condusi,, din spusele lui M. Jackson care,, a fost ucis de catre ei pentru ca s-a lepadat se Satana si a inceput sa spuna adevarul, asa ca i-a inchis gura.,, Tot aceste boli SIDA, Sifilis, Lupus, sunt create de ei ca sa distruga pamantul iar acestia sa guverneze. -> tot pamantul sa apartina masonilor.
In biblie scrie clar! Multi chemati putini alesi, Bineinteles ca nu sunt multi crestini pentru ca pacatul si poftele, viciile, asa mai departe nu lasa omu sa se apropie de o viata simpla fara pacat fara vicii! Cred ca m-am facut inteles. Funda?