Sunt de religie creștin ortodox. Păcătuiesc citind o carte primită gratuit și scrisă de o autoare de religie adventistă? Că mă gândeam că dacă tot am primit-o gratis,doar să o citesc, nu să îmi schimb și credința!(Marea luptă dintre lumină și întuneric -numele cărții)

Si cititul a ajuns un pacat acu?

Cartea e semnata de Ellen White, pe care adventistii o considera proorocita, si se da gratuit ca propaganda religioasa. Poti sa citesti ce vrei tu, dar ce rost are sa citesti maculatura adventista daca nu vrei sa devi adventist? Potrivit bisericii ortodoxe, orice participare la activitatile adventistilor, si ale oricaror pocaiti, este un mare pacat, iar citirea materialelor lor religioase este interzisa in mod special. Sa nu imi spui ca nu stiai ca propaganda se da gratis.

Nu păcătuiești dacă o citești doar.

Are vibratii negative.mai bine nu o citesti.da e pacat

Și eu am participat la slujba penticostalilor în postul Crăciunului, deoarece o elevă m-a invitat la Biserica ei. Mie una mi-a plăcut, dar după ce am venit acasă și din vorbă în vorbă, noi fiind ortodocși, mama o început. Că da ei nu sunt de la noi. Am luat foc, m-am certat ore cu ea pe nimic. Oricum fiecare-și vede partea.

Ce vreau să spun e că, faptul că am participat la o invitație a unei eleve de-a mea, faptul că respect pe toată lumea cu fiecare religie și credință și poate chiar faptul că citesc ce vreau nu e păcat. Asta e doar nebunia tocmai a fanaticilor religioși.
Însă nici faptul că alegi o religie spălat pe cap sau convins doar de o chestie nu e ok.
Adică ce vreau să spun e că, tocmai, ar fi bine să citești tot, să privești toate religiile și cunoștințele prin propriul filtru și apoi să încerci să cauți oriunde ai fi sau ai vrea să fii doar adevărul și bunătatea.
Adică nu știu de voi, dar eu una după experiența penticostală și cearta cu mama am ajuns la concluzia că oricum ar fi, tot ortodox doresc să rămân, dar fără să-mi spună mama sau x sau y preoțel ci doar pentru că eu am decis asta. Iar în final, am ales doar binele din religie. Adică poate aplicarea religiei ortodoxe în final e adevărul idk for sure, dar ceea ce fac oamenii din religia și biserica ortodoxă, unii, evident, nu toți, e fix ca sectanții din alte religii (eu am dreptate, a mea religie e cea mai tare). Nu cred că Dumnezeu apreciază asta, orice ar fi. Mai ales dacă spre exemplu un copil să zicem, devenit adult și e musulman sau penticostal, ar avea vreo vină. Drept dovadă și eleva mea, ce vină a avut ea că s-a născut în familia aia și a devenit automat penticostală?! Ce vină?! Deci mai ușor cu judecata. De judecat mereu e simplu, dar nu și de înțeles.
Deci de aceea eu una, am decis să nu ascult de nicio religie, să-mi cinstesc doar religia mea ca pe o tradiție sau ca pe ceva și atât, dar să nu dau nicio importanță religiei în sine, însă evident nu fără a citi dintre cele sfinte și a căuta mereu adevărul. Poate tocmai de aceea în această perioadă mă și confrunt cu o deznădejde cruntă, căci tot citind și auzind tot mai multr versiuni despre Dumnezeu am început să o iau razna și chiar să văd multe contradicții în lume. Deci de aceea am decis ca în final, orice ar fi sau orice dogmă aș aplica, să cred cu tărie că ceva există acolo sus și orice ar fi în scripturi, mai mult chiar și decât în scripturi să mă încred în adevărul din inima mea, pe care sunt convinsă că Dumnezeu mi l-a pus, să stau departe de rău și să mă lupt ca aproape în orice să văd binele, daar, evident că nu fără a mă proteja. Adică pot să accept ideea că un om rău a ajuns în viața cuiva pentru că Dumnezeu vrea să-l facă pe acela să plătească pentru nu știu ce păcat, dar asta nu înseamnă că mă și întovărășesc cu el sau îmi bag în cârcă cu el. La fel cum și cu oamenii răi din viața mea. Mai greu, dar accept într-un final că și oamenii răi au rolul lor, că poate prin ei plătesc de pe lumea asta ca să nu mai plătesc pe cealaltă, iar când pot îi iert sau cât pot iert, dar asta nu înseamnă că mai stau cu ei la masă sau mă mai întind cu ei la povești. Și nu că nu i-aș fi iertat suficient, dar nu mai pot. O dată ce cineva ți face rău, începi să-ți faci griji de acea persoană, că ar fi periculoasă și oricând îți repoate face rău. Ceva ce de altfel și cu mine aplic, pe mine. Dacă simt că devin toxică pentru cineva, decent mă lupt să mă îndepărtez de acel cineva. Nu pentru că l-aș urâ ci pentru că nu mai vreau să-i fac rău acelei persoane, dar nici eu să adun și apoi să mă trezesc că degenerează în ceva mai rău.
Cam așa și cu adevărul. Adevărul stă în inimă. E cel mai adevărat Cuvânt al Domnului.

Vibrații negative au avut și evreii când Îl ascultau pe Mântuitorul. Nu degeaba L-au pus pe cruce.
În concluzie noi nu trebuie să ne luăm după ce ne place și ce nu. Dacă nu-mi place să mă dau jos din pat că simt că îmi provoacă o vibrație negativă, asta înseamnă să nu mă mai dau jos din pat? Mă dau, că așa este drept, corect, sănătos, chiar dacă nu-mi place.

Omul este singura ființă inteligentă de pe pământ. Și asta prin faptul că a fost înzestrat cu rațiune.
Este o datorie morală a fiecărui om ca el să crească în moralitate. Dezvoltarea aceasta nu vine decât de la Dumnezeu.
Biblia ne îndeamnă: "Cercetați toate lucrurile și alegeți ce este bun." Iar cei care n-au citit niciodată Biblia îți vor spune vechea expresie "crede și nu cerceta". Păi pe aceștia îi intrebi de moralitate? Pe cei care s-au limitat doar la lucrurile de pe pământ îi întrebi dacă este bine să cauți să cunoști adevărul?
Nu este normal să îi întrebi pe cei care au citit cartea, dacă este bună sau nu? Cum poți să îi întrebi pe cei care nu au citit-o? Ce ar putea să-ți spună aceștia despre ea?
Îți spun adevărul cu privire la aceste lucruri, adevăr pe care și ei îl știu și le este teamă să vorbească despre el: le este teamă că citind cartea o să le părăsești rândurile. Asta este teama lor. Și ție, și lor, vă spun: fiți oameni raționali! Căutați să creșteți în cunoștința de Dumnezeu. Este o datorie morală a oricărui om. Stagnarea, rămânerea doar la nivelul unor cunoștințe date de alții sau dobândite de noi, este păcat. Cei care cresc continuu în cunoașterea lui Dumnezeu sunt blamați de către acei credincioși sau necredincioși nepăsători.
Cunoștința față de Dumnezeu trebuie sa crească continuu. Că dacă se oprește, ea nu mai rămâne ca fiind lumină, ci devine întuneric. Și cât de mare trebuie să fie intunericul acela! Omul este în lumină atâta timp cât se lasă atras de Dumnezeu, adică cât timp crește în cunoștință, în cunoașterea lui Dumnezeu. Acesta este unica siguranță a omului de a ști că este în lumină. Credința în Dumnezeu este rezultatul cunoașterii a lui Dumnezeu. Când cunoașterea stagnează, credința nu stagnează și ea, ci scade. Iar nepăsarea și indiferența sunt păcate grele. Vor fi iertate aceste păcate, dar doar când omul va ieși de sub stăpânirea lor și nu va mai fi nepăsător de creșterea lui în cunoștință, în credință, în nădejde și dragoste față de Dumnezeu.