Asta din cauza limitării cunoaşterii omului. Cel puţin ştiinţa a demonstrat că au existat homo sapins şi că avem ADN aproape identic cu cel al maimuţei. Cu siguranţă în următorii ani noi descoperiri vor consolida acest adevăr. Iar atunci când răspunzi la o întrebare cu o altă întrebare înseamnă lipsă de argumente inteligibile.
Neavand nici un fel de fapte care sa ii limiteze, darwinistii sunt liberi sa apeleze la imaginatie pentru a construi''verigi lipsa''din resturi fosile extrem de banale cum ar fi un singur dinte.Asa ca multe din asa numitele ''vergi lipsa'' au fost demascate ulterior ca falsuri sau greseli.
Ce naibii n-ai ramas la prima parte a intrebarii? Ai fi intrunit intru totul cerintele rubricii.
Nu sunt de acord ca sustinerea unui adevar nedemonstrat e minciuna. Pana pe la 1500 campul gravitational era nedemonstrat. Pana pe la 1900 si campul electromagnetic era nedemonstrat. Si nici acum nu se stie totul despre ele. Insa nu sunt minciuni. Cunoastem doar o mica parte din lume; e normal sa avem si credinta.
Dacă mă apuc să fac afirmaţii aberante despre aceste câmpuri, necunoscând nimic despre ele, tu nu ai dreptul să mă contrazici, aberaţiile mele nu pot fi considerate minciuni, iar dacă minciuni nu sunt rămâne doar varianta adevărului. O propoziţie poate fi adevărată sau falsă.Nu trebuie să abuzăm de necunoaşterea omului şi să inventăm basme.
Nici viata lui Avraam, nici a lui Moise sau Ilie, nici a lui Petru sau Andrei nu sunt basme. Si ei si cei care au urmat au fost oameni mult mai de valoare decat noi. Cred ca nu are rost sa iti spun ceva de Iuliu Veteranul, sau Pasicrat, sau Epictet sau Astion, pentru ca nu stii nimic despre ei, dar si ei au fost mai de valoare decat noi. In afara de orgoliu unor teorii si postari fasaite cam putin gasesti pe la "noi".
Ca tot vorbim de caii religioase crede-ma ca mai toate aceste adevaruri sunt doar niste minciuni pentru profitul preotilor. O singura fiinta este cu adevarat binecuvantata: Dumnezeu! dar nu avem ce face preotii sunt niste oameni care nu fac nimic pentru societate dar care castiga intr-o zi cat castigi tu intr-o luna.Asta este viata nu avem ce face!
Sunt curios unde ai aflat tu asta? Nu de alta, dar a vorbi fara acoperire, este tot una cu vrajeala.
Plus ca ti-a scapat un aspect. Foarte multi cand merg acolo isi iau lumanari de acasa, ca sa fie siguri ca nu raman fara, nefosforilate sau cum vrei tu sa le spui. De asemenea a baga fosfor in lumanari, solventi organici si ce mai vrei tu nu cred ca ar fi deloc o afacere prea profitabila pentru bisericile Ierusalimului.
Vezi că vorbeşti în necunoştinţă de cauză. Este vorba despre lumânările popilor, doar alea se aprind singure (vine lumina din cer ), cretinul vine cu lumânarea lui şi o aprinde de la acele lumânări. Şi să nu te plângi că biserica nu are bani, astfel de avenimente aduc milioane de euro la buget. Banii pelerinilor păcăliţi. Înşelătoria creează motivul pentru care păgubiţii se duc în turmă să vadă ''minunea''.
Sustinerea unui "adevar" nedemonstrat e acelasi lucru cu retardul mental si intelectual. Atat timp cat e vorba de conceptia bisericii de Dumnezeu.
Dar sa afirmam ca big bangul a pornit in urma unei explozi din nimic nu e minciuna? deci ce nu ne place e minciuna si ne place e adevar? de unde sti ca chiar din fosfor porneste lumina acea? poate porneste din altceva ai fost acolo sa fi sigur? majoritatea cea ce afirmam sunt minciunii omul traieste sa minta nu sa spuna adevarul
Subiectul cu big bang-ul sincer mă depăşeşte, de aceea îl ocolesc. Faza cu fosforul este demonstrată, poţi vedea filmuleţe pe youtube. Nu îţi trebuiesc 5 facultăţi să cunoşti proprietăţile unei substanţe chimice. Atunci când hoţilor îmbrăcaţi în negru nu li s-a mai permis contactul cu lumânările, minunea nu s-a mai întâmplat, ''lumina nu a mai căzut din cer''.
Nu vreau sa te contrazic vreau sasi deschizi mintea sa nu mai ti cu dintii la ceva
La faza cu fosforul mie nu-mi iese o chestie. Traditia cu lumanarea care se aprinde in altar este destul de veche, cu mult inainte de a fi descoperit fosforul prin 1669 si capacitatile de auto-combustie a acestuia, mult mai incoace spre zilele noastre. Se pune intrebarea, daca astia acum folosesc fosfor in trecut ce faceau?
Asa.siiii? crezi ca asta ma impiedica sa cred in Dumnezeu si planul lui de mantuire al neamului omenesc? esti mic, cat un bob de fosfor si efemer ca flacara lumanarii.pentru mine nu insemni nimic nici tu nici fosforul tau al carei simbol chimic este P.in tabelul lui pandalaiv.
Ok boss, până pune aşa zisul plan în aplicare rămâi doar un simplu idiot ca oricare altul. Mai pupă 3 moaşte şi fă 5 flotări înainte să mai dai răspunsuri inteligente.
Ai dreptate ma imputitule.te rog sa ma ierti ca ti-am raspuns la tampenie,da poti si eu sa-ti accesesz bunavointa de a-mi permite sa binevoiesc a vietui si eu pe langa augusta voastra persoana pe fata marginitului pamant,in comparatie cu maretia voastra care transcendeti cu teligentia,spatiul timpul, ai lasat in urma pana si pe Dumnezeu si ai plecat inaintea vecilor? ca Dumnezeu e cu noi si are treaba, dar imi permiti? ai? ce zici? haii ca-ti cersesc bunavointa si inalta mila.
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: