Minunile au fost și sunt și în alte religii,cu siguranță. Minuni sunt și în vrăjitorie, spiritism, satanism.
Crestinismu ln frunte cu Iisus Hristos "este eternitatea care punctează istoria."
Doar în Creștinism, Dumnezeu om, ia păcatele lumii asupra Sa, dând posibilitatea omului sa se mântuiască. Înainte sa fiu creștin Ortodox practicant, studiasem istoria religiilor, și ma atasasem de Hinduism, când am descoperit Ortodoxia, am realizat ca aceasta este religia desăvârșită, ca legile vechi mozaice sau ale altor religii au fost reformulate căpătând perfecțiune.
Sfântul Ciprian, mare vrăjitor, a realizat ca era în rătăcire demonica, iar spre sfârșitul vieții și-a dedicat viata Lui Iisus Hristos.
"nu cereți semne și minuni care nu au chip și nume". Eminescu.
Și Isus a spus-o sub alta forma:Tomo", i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.". Noi cautam și în ziua de astazi golul din costa lui Iisus străpunsa cu săgeata de romani, dar ne este dat sa o cunoaștem sub alta forma, și după o anumita căutare... Când vine vorba despre mântuirea celor de alta credință, Isus fiind întrebat de Petru ce se va întâmpla cu cei care nu l-au cunoscut, acesta spune ceva de genul; ca fiecare va fi judecat în funcție de Legea în care s-a născut și de Legea morala. Noi care am auzit de Iisus și avem posibilitate sa îl cunoaștem dar nu o facem, nu avem scuze.
Tot dupa legea în care au fost născuți și cea morala sunt judecați și drepții care au murit înainte de Hristos. Unde vor fi ei poziționați și în al catelea cer nu cunoaștem, dar li s-a gătit și lor un loc în afara iadului.
Eu nu sunt Sfânt sa fac minuni și nici vrăjitor.
Și nici Dumnezeul crestin nu se lasă provocat de cei îndoielnici. Dumnezeu vorbește doar când vrea El, nu când este Provocat. Nici Iisus nu a răspuns provocărilor. Dumnezeu a ales să-i vorbească lui Pilat, (când a vrut El), prin intermediul soţiei lui (Dumnezeu vorbeşte prin cine vrea EL) :
„Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevasta sa a trimis să-i spună : „Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui". (Matei 27 : 19 ).
Și sunt multe relatări în Biblie frdore "tăcerea lui Dumnezeu"
Dumnezeu nostru este smerit și bun...
Uneori chiar și boala, dacă este primita cu încredere în Dumnezeu, poate ridica și sfinți sufletul. Sfinții primeau boala sau martiriul cu bucurie. Nechifor Leprosul, când a aflat ca are lepra, I s-a luminat fata și a căzut la pământ mulțumindu-i Domnului. Medicii au rămas uluiți pentru ca nu mai vasusera pana atunci asa ceva,
In toate cazurile cei care primeau o asemenea veste se întristau și cădeau în depresie. Dar, pe cât boalaui Nechifor avansa, pe atât capătă Harisme mai puternice. Fiind întrebat de ce nu îi cere lui Dumnezeu Vindecarea, fiind evidente minunile și vindecări - le pe care le făcea, acesta a răspuns ca a primi aceasta cruce grea cu plăcere și vrea sa ducă crucea pana la capăt, din iubire fără de aproapele și fată de Dumnezeu care a dus crucea la golgota fără sa carteasca.
Minuni se pot afla în bioenergie, spiritism, ori vrajitotie(aici sunt și mulți șarlatani), dar aceste minunați sunt periculoas și sunt condamnate de Biserica lui Iisus, pentri ca izvorăsc vindecări rapide celor ce apelează la ele fără sacrificii. Avem și noi sfântul Maslu pentru bolnavi, dar vindecările vin și ca urmare a unor sacrificii cum ar fi, postul, milostenia și rugăciunea.Multi din cei care cer vindecări la vraci, afla vindecarea rapid, dar după un timp primesc alta boala mai mare. Cunosc cazuri care sunt vii.
Su Diavolul i-a cerut lui Isus sa se arunce de pe Stanca, ca negreșit nu va suferi pentru ca Dumnezeu Tatăl îl va tine în palme. Isus nu a dat curs provocărilor. Eu personal, pe lângă acea revelatie, am avut parte și de 2 vise, visate de o cunoștință, care s-au implinit întocmai în persoana mea, fără ca acea persoana sa știe despre împlinirea viselor în mine, deoarece viza viata mea personala necunoscuta prietenilor. Dar este ceva mai delicat și prefer sa nu le divulg, am făcut-o în fără Duhovnicului
Moartea nu poate fi evitata, important este dacă a reușit sa moara împăcat și spovedit.
Rugăciunea adevărata se îndreaptă câte Dumnezeu pentru a ne ajuta sa ne mântuim, sa fim mai buni, sa ne smerim, dat uneori solicitam și minuni sau vindecări, pe care Dumnezeu le da unora, altora nu. Dreptatea lui Dumnezeu nu poare fi supusa de catre om judecării.
imparatia Cerurilor nu este din aceasta lume și nici Judecata Lui. Evreii l-au respins pe Hristos deoarece așteptau de la Mesia sa îi conducă către gloria și faima materiala, sa ii înalte mai sus decât pe restul popoarelor. Au fost dezamăgiți când Iisus a spus ca imparatia Lui nu este din Lumea aceasta, si putini au înțeles mesajul lui, drept pentru care l-au pus pe lemnul crucii, și astfel s-au împlinit și proorocire din Vechiul Testament.
"Moartea nu poate fi evitata"
Si atunci, ce rost are povestea ta cu rugaciunile, daca oricum nu ajuta la nimic? In conditiile in care probabilitatea e a pati/nu pati ceva este la fel si cu ele si fara?!
"Dreptatea lui Dumnezeu nu poare fi supusa de catre om judecării."
"Dreptatea" lui Dumnezeu de fapt e pur si simplu probabilitatea.
"Evreii l-au respins pe Hristos deoarece..."
De fapt singurii martori oculari, evreii, l-au considerat exact ceea ce este pe Isus. Un schizofrenic.
"Au fost dezamăgiți când Iisus a spus ca imparatia Lui nu este din Lumea aceasta..."
Recompensa dupa moarte n-a inventat-o Isus. Iudaismul deja o avea, si era acceptata. Deci nu asta e problema martorilor oculari legata de schizofrenic.
"...și astfel s-au împlinit și proorocire din Vechiul Testament."
De fapt Isus nu se potriveste cu nicio proorocire din VT. Caracteristicile celui asteptat ca Mesia sunt cu totul altele.
"Rugăciunea adevărata se îndreaptă câte Dumnezeu pentru a ne ajuta sa ne mântuim, sa fim mai buni, sa ne smerim, "
De fapt misticii sunt in general cei mai ipocriti. In acelasi timp, sunt grupul de persoane in care poti avea cea mai putina incredere. Sunt atat de usor de manipulat ca grup, ca nu se stie niciodata ce naiba urmeaza sa faca pentru ca "le spune" spiridusul prin gura unuia care are diverse interese. Istoria a demonstrat asta de nenumarate ori. Inclusiv Biblia confirma.
Îți voi răspunde la punctul cu implinirea profețiilor.La cele unde arunci Blasfemii le ignor.
slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte, …
[Evrei 8:1] Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu care a şezut de-a dreapta tronului slavei în ceruri, …
[Evrei 10:12] Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu, …
[Evrei 12:2] Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
[Fapte 7:55] Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
[Fapte 7:56] Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu
Sunt foarte multe profețiile, le găsești pe situl doxologia. Voi cita câteva :
Nascut din Fecioara
Profetia
Isaia 7:14 Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.
Implinirea
Luca 1:26] în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, …
Luca 1:27 Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
Luca 1:30 Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.
Luca 1:31Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Numit Fiul lui Dumnezeu
Profetia
[Iasaia 9:5] Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.
[Psalmi 2:7] Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! …
Implinirea
[Matei 3:17] Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".
Esti constient ca pana nici evreii acum 2000 de ani nu au crezut ca l-ar fi nascut o "fecioara". Probabil multi o stiau de panarama pe ma-sa si si-au dat imediat seama cum a ajuns bortoasa...
In plus, mitul cu nasterea din fecioara, nici macar nu e original. Il aveau altii mai inainte, religia iudaica doar l-a ciordit si adaptat.
Religia Iudaica nu a adoptat nimic, ea l-a respins, nici măcar nu a făcut analogia cu profeția din Isaia. De Apostoli și creștini ai putea sa spui ca au adoptat un mit, asta dacă crezi în mituri. Iisau s-a născut din fecioara pentru a întări credința în cei care cunoșteau prorocirea, pentru a împlini proorocirile, și din motive de sacralitate. Fecioara Maria, prin Harul lui Dumnezeu, a rămas fecioara și după naștere. Și aicii avem alte proorociri, care spun ceva de genuloarta pe care a întrat Dumnezeu, a fost sfințită, și nimeni nu mai poate întra pe ea... Deoarece Omul nu poate pangari ce a sfințit Dumnezeu.Maria a fost aleasa dinte toate femeile sa fie mama Lui Dumnezeu, iar pentru asta merita sa fie cinstită, nu batjocorita.
Daca era cunoscuta ca umbla cu bărbați, fii sigur ca Iosif nu își mai asuma sa ii fie alături. Dar și Iosif, a fost ales dintre toți Bărbații, pe anumite criterii.
Iisus la 12 ani, fără sa fi făcut școala Teologică, când a fugit în Templu, s-au adunat rabini și lumea în jurul sau și se minunau cum un copil care are tata un tâmplar cunoaște atat de bine scripturile.
Nevoia de un tata pământesc adoptiv, precum Iiosif, a fost necesara pentru integrarea pruncului Iisus în societatea plina de prejudecăți și formalități. Jignirile pe care le aduci tu Divinității și Maicii Domnului, sunt nefondate și demne de necinste atât spirituala cât și a bunelor maniere. poti eventual sa ai dubii despre Dumnezeire sau feciorie, dar sa cataloghezi atat de dur și jignitor fără fundament nu îți face cinste.
Mdaaa! Orice companie, grup, organizație religioasă este reprezentată de membrii ei. Negarea acestui fapt este absurd. Pe fe o parte, ma uimește cum dai la o parte mesajul clar din scriptură de a pastra congregația curata, in incercarea de a justifica toate lucrurile dezgustătoare comise de membrii ortodoxiei. E greu pentru tine de înțeles ca nici Iuda, nici Anania si Safira, nici cel imoral menționat de Pavel nu au rămas în congregația creștină.
Tu însă, încerci sa pui hrana in oale murdare de rahat si afirmi ca nu e nimic, oalele nu reprezintă mâncarea...
Pe de altă parte acest lucru nu e de mirare, este scris - Și, dacă vestea bună pe care o anunțăm este acoperită cu văl, este acoperită pentru cei ce se îndreaptă spre distrugere, 4 pentru cei necredincioși, cărora dumnezeul acestui sistem le-a orbit mintea, ca să nu poată pătrunde în ea lumina glorioasei vești bune despre Cristos, care este chipul lui Dumnezeu.
De aceia abundă ortodoxia în lucruri satanice. De aceia a spus Isus despre astfel de persoane - de ce ma numiți Domn dar nu îndepliniți ce va spun? Mulți îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în numele tău, n-am scos noi demoni în numele tău și n-am făcut noi multe lucrări de putere în numele tău?». Atunci le voi spune: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la mine, voi, care practicați nelegiuirea!».
Dacă tu crezi ca în "Biseica" pământească, casa de rugăciuni, de de care aparții sunt numai drepți, înseamnă că ești ipocrit.
Ooo daa, Dumbezeu ii va judeca și pe Preoții Ortodoxi care au făcut fărădelegea. Dar sa nu judecam o pădure după uscaturile ei, care sunt firești, si nici biserica dupa Preoții coruptii care ies la suprafață. ȘI GRÂUL ARE NEGHINA, dar la sfârșit când vine secerișul, neghina ca fi separata de grau. La fel se va întâmpla și cu păcătoși, ereticii, apostozatii ori ateii.
In situatii exreme, cand nu are cine, inclin sa cred cs da.
Mantuitorul Hristos a poruncit ucenicilor:
" Mergeti si faceti ucenici din toate natiunile, botezandu- i in Numele Tatalui, si al Fiului si al Duhului Sfant si invatati- i sa pazeasca tot ce v-am poruncit" Matei: 28- 19, 20.
O verisoara a mamei csre avea cancer in faza tèrminala a povestit mamei care a mers ss o viziteze inainte de a muri ca cu putin timp inainte a lasat apa in vana si s-a botezat singura si ea a perceput ca Dumnezeu a primot- o si a primit o pace si o bucurie supranaturala si moare impacsta cu El.
Apostolii care au fost trimiși sa boteze, au Hirotonit Preoți.
Ma îndoiesc ca omul se poate boteza singur.
Verișoara mamei nu fusese botezata pana atunci?
Sa zicem ca era Hindusa, budista ori taoista fără botez, trebuia sa cheme un Preot la căpătâi sa se spovedească și sa fie botezata în regim de urgenta. Eu știu cazuri concrete, și nu doar unul, când persoana pe moarte nu își dădea Duhul, chinuindu-se cu zilele, iar când a chemat preotul sa o spovedească și împărtășească, a murit în câteva minute după ce a primit Darurile sfinte. Asa ca născocire cu botezatu singur este din punctul meu de vedere o înșelătorie.
Omule, acces au toți. Scrie clar - am scris în scrisoarea mea să nu mai aveți legături cu oamenii imorali. 10 Prin asta nu am vrut să spun să-i evitați complet pe oamenii imorali din această lume sau pe oamenii lacomi sau pe extorcatori sau pe idolatri. Altminteri, ar trebui să ieșiți din lume.
Creștinii au obligația de a predica regatul cerurilor tuturor, chiar si la astfel de persoane, si oricine poate veni la întruniri. Dar dacă cineva a devenit creștin și se întoarce la mocirlă, porunca biblică e clară - Acum însă vă scriu să nu mai aveți legături cu cineva numit frate care este un om imoral sau un om lacom sau un idolatru sau unul care insultă sau un bețiv sau un extorcator! Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncați! 12 Fiindcă ce treabă am eu să-i judec pe cei de afară? Nu-i judecați voi pe cei dinăuntru, 13 în timp ce Dumnezeu îi judecă pe cei de afară? „Înlăturați-l pe omul acela rău din mijlocul vostru!"
Si asta deoarece congregația creștină nu este o pădure care crește in voia ei, este o livadă îngrijită, supravegheată, lecuită la timp dacă e necesar si înlăturate uscăturile. Deci ipocriți sunt cei care sfidează normele lui Dumnezeu si le stabilesc pe ale sale.
" ȘI GRÂUL ARE NEGHINA, " - greșit, printre grâu crește si neghina, dar grâul e grâu, si neghina neghină.
Va spun eu cum sta treaba cu pedofilia la Martorii lui Iehova: fiecare pedofil poate fi acuzat de catre biserica doar in baza marturiilor a doi martori oculari (barbati adulti) pentru fiecare incident in parte. Si cum rareori exista doi martori oculari, pedofilul scapa nepedepsit.
Martorii lui Iehova n-au dreptul sa depuna plangere la justitia seculara contra altor Martori ai lui Iehova. De ce? Nu e vina lor, asa scrie-n Biblie, nu au inventat-o ei. Ei sunt printre putinele secte care tin cont ca in Biblie scrie ca un crestin nu are dreptul sa dea alt crestin in judecata, in fata judecatorilor lumesti, ci doar sa-l spuna Bisericii.