Teistii sunt sceptici in ceea ce priveste teoria evolutiei, big bang dar cand vine vorba de ceea cred ei, pretind ca este adevarul absolut dar nu pot dovedi empiric, de ce ne cereti sa fim deschisi la minte cand voi sunteti inchisi spre orice care va contrazice credinta?
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Eu cred ca omul in general e atras spre supranatural. Multi sunt atrasi cum ar fi de "universul" Stapanul Inelelor, altii de Harry Potter si tot asa, altii vor sa fie sclavii lui yahve.
Asa e,si asta e un adevar, dar e curios cum resping ceva si vor ca alti sa creada ceea ce cred ei dar culmea e ca ei spun ca cea cred e tot o credinta, o ipocrizie, le place sa accepte doar ce au ei chef atat, evolutia, big bang nu le convine lor
Detectarea agentului este inclinația pentru animale, inclusiv pentru oameni, de a presupune intervenția intenționată a unui agent senzitiv sau inteligent în situații care pot sau nu pot implica una.
Se crede că oamenii au evoluat detectarea agentului ca strategie de supraviețuire. În situațiile în care cineva nu este sigur de prezența unui agent inteligent (cum ar fi un dușman sau un prădător), există valoare de supraviețuire în asumarea prezenței sale, astfel încât să poată fi luate măsuri de precauție. De exemplu, în cazul în care un om a întâlnit o indentare în pământ care ar putea fi o amprentă a leului, este avantajos să greșești din partea prudenței și să presupui că leul este prezent.
Psihologii Kurt Gray și Daniel Wegner au scris:
Costul ridicat de a nu detecta agentii si costul scazut de detectare gresita a acestora a condus cercetatorii sa sugereze ca oamenii au un dispozitiv de detectare a agentului hiperactiv, un modul cognitiv care atribuie cu usurinta evenimente din mediul inconjurator pentru comportamentul agentilor. "
Eșecuri și critici rapide
Din moment ce este nevoie de timp să ne gândim la motivul pentru care există un stimulent în timp ce reacționăm pur și simplu la el, unii biologi evoluționiști critică ipoteza că detectarea agentului ar spori capacitatea de a scăpa de pradă, deoarece evadarea rapidă are o importanță deosebită pentru supraviețuire. Acești biologi afirmă că reacțiile simple la stimuli care nu iau o traiectorie peste speculații despre cauze, cum ar fi alergarea de la o anumită amprentă sau o pereche de ochi prin reflex simplu fără a face o asociere consumatoare de timp cu un prădător, ar fi selectat în schimb, salvând un pas și deci un timp. Ca rezultat, acești biologi au concluzionat că nu există mecanisme de creier specializate pentru detectarea agenților. [3] [4]
Unii oameni de știință cred că credința în zeii creatorilor este un produs secundar evolutiv al detecției de agenți [5]. Un spandrel este o trăsătură non-adaptivă formată ca un efect secundar al unei trăsături adaptive. Trăsătura psihologică în cauză este "dacă auziți o răsturnare în pădure, probabil că în spatele ei există o forță simțitoare". Această trăsătură ajută la prevenirea uciderii sau mâncării primatului ca hrană. Cu toate acestea, această trăsătură ipotetică ar putea să rămână în omul modern: astfel, unii psihologi evoluționiști susțin că "chiar dacă lovirea a fost provocată de vânt, oamenii moderni sunt încă înclinați să atribuie sunetul unui agent senzitiv, numesc această persoană un zeu" 6]
Gray și Wegner au mai spus că detectarea de agenți ar putea fi o "bază pentru credința umană în Dumnezeu", dar "o simplă suprasubțire a agenției nu poate răspunde în întregime credinței în Dumnezeu..." deoarece capacitatea umană de a forma o teorie a minții și ceea ce ei numesc "teoria existențială a minții" sunt, de asemenea, obligați să "ne dea capacitatea de bază cognitivă de a concepe de la Dumnezeu" [2].
Potrivit lui Justin L. Barrett, o explicație științifică a fenomenelor mentale nu înseamnă că ar trebui să nu mai credem în ele. "Să presupunem că știința produce o convingere convingătoare de ce cred că soția mea mă iubește - ar trebui să mă opresc apoi să cred că o face?" [7]
Gândirea ghicitoare este un termen folosit în antropologie și psihologie, care denotă atribuirea eronată a relațiilor cauzale între acțiuni și evenimente, cu diferențe subtile de semnificație între cele două domenii. În antropologie, aceasta denotă atribuirea cauzalității între entități grupate unul cu celălalt (coincidență) sau similare unul cu celălalt. În psihologie, entitățile dintre care trebuie pusă o relație de cauzalitate sunt mai strict delimitate; aici denotă credința că gândurile individului pot produce efecte în lume sau că gândirea corespunde unei acțiuni. [1] În ambele cazuri, credința poate determina o persoană să experimenteze teama, aparent nereasonabil să fie justificată de un observator în afara sistemului de credință, de a efectua anumite acțiuni sau de a avea anumite gânduri din cauza unei corelații presupuse între aceasta și amenințările la calamități.
În religie, religie populară și credințe superstițioase, cauzalitatea posită este între ritualul religios, rugăciunea, sacrificiul sau respectarea unui tabu și un beneficiu sau recompensă preconizate. Folosirea unui obiect norocos sau a unui ritual, de exemplu, se presupune că crește probabilitatea ca cineva să se descurce la un nivel astfel încât să poată atinge scopul sau rezultatul dorit. [2]
Cercetătorii au identificat două principii posibile, ca fiind cauzele formale ale atribuirii relațiilor cauzale false:
contiguitatea temporală a două evenimente
"gândirea asociativă", asocierea entităților bazate pe asemănarea dintre ele
Profesorii teoreticieni victorieni au identificat gândirea asociativă (o trăsătură comună a practicienilor magiei) ca formă caracteristică a iraționalității. Ca și în cazul tuturor formelor de gândire magică, noțiunile de cauzalitate bazate pe asocieri și asemănări nu sunt întotdeauna considerate a fi practica magiei de către un magician. De exemplu, doctrina semnăturilor a susținut că asemănările dintre părțile de plante și părțile corpului au indicat eficacitatea lor în tratarea bolilor acelor părți ale corpului și au făcut parte din medicina occidentală în Evul Mediu. Această gândire bazată pe asociere este un exemplu viu al aplicării generale a euristicității reprezentativității umane [3].
Edward Burnett Tylor a inventat termenul "gândire asociativă", caracterizându-l drept prelogic, în care "nebunia magicianului" se confundă cu o conexiune imaginară cu una reală. Magicianul crede că elementele legate tematic se pot influența reciproc în virtutea asemănării lor [5]. De exemplu, în opinia lui E. Evans-Pritchard, membrii tribului Azande [6] consideră că frecarea dinților crocodili pe plantele de banane poate invoca o recoltă fructuoasă. Deoarece dinții crocodili sunt curbați (cum ar fi bananele) și cresc înapoi dacă cad, Azande observă această asemănare și doresc să împartă această capacitate de regenerare cu bananele lor. Pentru ei, frecarea constituie un mijloc de transfer.
Sir James Frazer (1854-1941) a elaborat principiul lui Tylor împărțind magia în categoriile de magie simpatică și contagioasă. Aceasta din urmă se bazează pe legea contagiozei sau a contactului, în care două lucruri care au fost odată legate întrețin această legătură și au capacitatea de a le afecta obiectele presupuse legate, cum ar fi rănirea unei persoane prin rănirea unei blocaje a părului. Magia simpatică și homeopatia operează pe premisa că "seamănă asemănător", sau că se pot împărți caracteristicile unui obiect unui obiect similar. Frazer a crezut că unii indivizi cred că întreaga lume funcționează conform acestor principii mimetice sau homeopatice [7].
În modul în care gândesc nativii (1925), Lucien Lévy-Bruhl descrie o noțiune similară de reprezentări mistice, "colective". Și el consideră că gândirea magică este fundamental diferită de un stil de gândire occidental. El afirmă că, în aceste reprezentări, "activitatea mentală" a oamenilor "primitivi" este prea puțin diferențiată pentru a fi posibil să se considere ideile sau imaginile obiectelor singure, în afară de emoțiile și pasiunile care evocă aceste idei sau care sunt evocate de ei " 8] Lévy-Bruhl explică faptul că nativii comit eroarea post-hoc, ergo propter hoc, în care oamenii observă că x este urmat de y și concluzionează că x a cauzat y. [9] El crede că această eroare este instituționalizată în cultura nativă și este angajată în mod regulat și în mod repetat.
În ciuda faptului că magia este mai puțin rațională și implică un concept inferior de cauzalitate, în The Savage Mind (1966), Claude Lévi-Strauss a sugerat că procedurile magice sunt relativ eficiente în exercitarea controlului asupra mediului. Această perspectivă a generat teorii alternative ale gândirii magice, cum ar fi abordările simbolice și psihologice, și a atenuat contrastul dintre gândirea "educată" și "primitivă": "Gândirea magică nu este mai puțin caracteristică activității noastre intelectuale decât cea din Zande practici de vindecare ". [10] [n 1]
Bronisław Malinowski's Magic, Science and Religion (1954) discută un alt tip de gândire magică, în care se crede că cuvintele și sunetele au capacitatea de a afecta direct lumea. [11] Acest tip de gândire a împlinirii dorinței poate duce la evitarea vorbirii despre anumite subiecte ("vorbi despre diavol și el va apărea"), folosirea eufemismelor în loc de anumite cuvinte sau credința că a cunoaște "numele adevărat" din ceva dă o putere asupra ei sau că anumite cântece, rugăciuni sau fraze mistic vor aduce schimbări fizice în lume. În general, este de gândire magică să se ia un simbol ca fiind referentul său sau o analogie care să reprezinte o identitate.
Sigmund Freud credea că gândirea magică a fost produsă de factori de dezvoltare cognitivi. El a descris practicanții de magie ca și cum își proiectează stările mentale asupra lumii din jurul lor, similar cu o fază comună în dezvoltarea copilului. [12] De la copilărie până la vârsta școlară timpurie, copiii vor lega adesea lumea exterioară cu conștiința lor internă, de ex. "Va ploua pentru că sunt trist".
Abordarea simbolică a magiei
O altă teorie a gândirii magice este abordarea simbolică. Conducătorii din această categorie, inclusiv Stanley J. Tambiah, cred că magia trebuie să fie expresivă, mai degrabă decât instrumentală. Spre deosebire de gândirea directă, mimetică a lui Frazer, Tambiah afirmă că magia folosește analogii abstracte pentru a exprima starea dorită, de-a lungul metonimiei sau metaforei [13].
O întrebare importantă ridicată de această interpretare este modul în care simple simboluri ar putea exercita efecte materiale. Un răspuns posibil constă în conceptul lui John L. Austin de "performativitate", în care actul de a spune ceva face acest lucru adevărat, cum ar fi într-un ritual inaugural sau marital [14]. Alte teorii propun că magia este eficientă deoarece simbolurile sunt capabile să afecteze stările psiho-fizice interne. Ei susțin că actul de exprimare a unei anumite anxietate sau dorințe poate fi reparativ în sine. [15]
Funcțiile psihologice ale magiei
Un ritual de vindecare (așezarea mâinilor)
Unii cercetători cred că magia este eficientă psihologic. Acestea citează efectul placebo și boala psihosomatică ca exemple principale ale modului în care funcțiile noastre mentale exercită putere asupra corpului nostru [16]. În mod similar, Robin Horton sugerează că angajarea în practici magice în jurul vindecării poate ameliora anxietatea, care ar putea avea un efect fizic pozitiv semnificativ. În absența asistenței medicale avansate, astfel de efecte ar juca un rol relativ important, contribuind astfel la explicarea persistenței și popularității unor astfel de practici [17]. [18]
Potrivit teoriilor de scutire și de control al anxietății, oamenii se îndreaptă spre credințe magice atunci când există un sentiment de incertitudine și potențial pericol și puține răspunsuri logice sau științifice la un astfel de pericol. Magicul este folosit pentru a restabili un sentiment de control asupra circumstanțelor. În sprijinul acestei teorii, cercetarea indică faptul că comportamentul superstițios este invocat mai des în situații de stres ridicat, în special de către persoanele cu o dorință mai mare de control [19]. [20]
Un alt motiv potențial pentru persistența ritualurilor magice este faptul că ritualurile își propun propria utilizare, creând un sentiment de nesiguranță și apoi propunându-se ca măsuri de precauție. Boyer și Liénard propun ca în ritualurile obsesiv-compulsive - un model clinic posibil pentru anumite forme de gândire magică - concentrarea să se îndrepte spre nivelul cel mai scăzut al gesturilor, având ca rezultat reducerea țintei. De exemplu, un ritual obsesiv-compulsiv de curățare poate supra-accentua ordinea, direcția și numărul de șervețele folosite pentru curățarea suprafeței. Scopul devine mai puțin important decât acțiunile utilizate pentru atingerea scopului, cu implicația că ritualurile magice pot persista fără eficacitate, deoarece intenția este pierdută în cadrul actului [21]. În mod alternativ, unele cazuri de "ritualuri" inofensive pot avea efecte pozitive în susținerea intenției, cum se întâmplă în cazul anumitor exerciții de joc în sport [22].
Abordare fenomenologică
Ariel Glucklich încearcă să înțeleagă magia dintr-o perspectivă subiectivă, încercând să înțeleagă magia pe un nivel fenomenologic, experimentat. Glucklich încearcă să descrie atitudinea pe care practicanții magicieni o simt pe care o numește "conștiința magică" sau "experiența magică". El explică faptul că se bazează pe "conștientizarea interdependenței tuturor lucrurilor din lume printr-o percepție simplă, dar rafinată" [23].
Un alt model fenomenologic îl constituie modelul lui Gilbert Lewis, care susține că "obiceiul este nemulțumit". El crede că cei care practică magia nu se gândesc la o teorie explicativă în spatele acțiunilor lor mai mult decât o persoană obișnuită încearcă să înțeleagă funcționarea farmaceutică a aspirinei. Când persoana obișnuită ia o aspirină, nu știe cum funcționează chimic medicamentul. El ia pilula cu premisa că există dovada eficacității. În mod similar, mulți care se folosesc de magie fac acest lucru fără să simtă nevoia de a înțelege o teorie cauzală în spatele ei.
Diferență idiomatică
Robin Horton susține că diferența dintre gândirea occidentală și a popoarelor non-occidentale este predominant "idiomatică". El afirmă că membrii ambelor culturi folosesc același obișnuit practic și că atât știința, cât și magia sunt modalități care depășesc logica fundamentală prin care oamenii formulează teorii pentru a explica ce se întâmplă. Cu toate acestea, culturile non-occidentale folosesc idiomul magiei și au figuri spirituale comunitare și, prin urmare, non-occidentalii se întorc la practici magice sau la un specialist în acel idiom. Horton vede aceeași logică și simț comun în toate culturile, dar constată că idiomele lor ontologice contrastante duc la practici culturale care par ilogice observatorilor, a căror cultura proprie are norme contrastante în mod corespunzător. El explică: "Motivul laicului de a accepta modelele propuse de om de știință nu este adesea diferit de cel al tinerilor săteni africani pentru acceptarea modelelor propuse de unul dintre bătrânii săi". [25]
În același mod, Michael F. Brown susține că Aguaruna din Peru vede magia ca un tip de tehnologie, nu mai supranaturală decât instrumentele fizice. Brown spune că Aguaruna folosește magia într-o manieră empirică; de exemplu, ei aruncă orice pietre magice pe care le-au găsit ineficiente. Pentru Brown - ca pentru Horton - gândirea magică și științifică diferă doar în idiom. [26]
Aceste teorii elimină granițele dintre magie, știință și religie și se concentrează asupra similitudinilor în practicile magice, tehnice și spirituale. Brown scrie chiar ironic că este tentat să renunțe la existența "magiei" [27].
O teorie a diferenței substanțiale este aceea a societății deschise față de cea închisă. Horton descrie acest lucru ca fiind una dintre dezavantajele cheie dintre gândirea tradițională și știința occidentală. El sugerează că viziunea științifică asupra lumii se deosebește de cea magică prin metoda științifică și prin scepticism, care necesită falsificabilitatea oricărei ipoteze științifice. El observă că pentru popoarele native "nu există o conștientizare a alternativelor față de corpul textelor teoretice stabilite" [28]. El observă că toate diferențele ulterioare dintre gândirea tradițională și occidentală pot fi înțelese ca rezultat al acestui factor. El spune că, pentru că nu există alternative în societăți bazate pe gândirea magică, nu este necesar ca o teorie să fie judecată în mod obiectiv ca fiind valabilă.
La copii
Gândirea magică este cea mai proeminentă la copiii cu vârste între 2 și 7. În această vârstă, copiii cred cu tărie că gândurile lor personale au un efect direct asupra restului lumii. Prin urmare, dacă au ceva tragic pe care nu-l înțeleg, de ex. o moarte, mintea lor va crea un motiv să se simtă responsabil. Jean Piaget, un psiholog de dezvoltare, a venit cu o teorie a patru etape de dezvoltare. Copiii cu varste cuprinse intre 2 si 7 ani vor fi clasificati in stadiul preoperator de dezvoltare. În această etapă, copiii încă își dezvoltă folosirea gândirii logice. Gândirea unui copil este dominată de percepția caracteristicilor fizice, ceea ce înseamnă că, dacă copilului i se spune că un animal de companie a plecat, copilul va avea dificultăți în a înțelege transformarea câinelui în afara. Gândirea magică ar fi evidentă aici, deoarece copilul poate crede că animalele de companie care au plecat sunt doar temporare. Mințile lor minore în această etapă nu înțeleg finalitatea morții, iar gândirea magică poate depăși decalajul.
Îndurerați copiii
Copiii care dau dovadă de gândire magică adesea simt că sunt responsabili pentru un eveniment sau evenimente care au loc sau sunt capabile să inverseze un eveniment, pur și simplu gândindu-se și dorind o schimbare. Făcând-cred și fantezie sunt o parte integrantă a vieții la această vârstă și sunt deseori folosite pentru a explica inexplicabilul. [30] [31]
Potrivit lui Piaget, copiii din această grupă de vârstă sunt adesea "egocentrici", crezând că ceea ce simt și experiența lor este același cu sentimentele și experiențele tuturor celorlalți [32]. De asemenea, la această vârstă, există adesea o lipsă de capacitate de a înțelege că pot exista alte explicații pentru evenimente în afara domeniului lucrurilor pe care le-au înțeles deja. Ceea ce se întâmplă în afara înțelegerii lor trebuie explicat folosind ceea ce deja știu, din cauza incapacității de a înțelege pe deplin conceptele abstracte [32].
Gândirea magică se găsește în special în explicațiile copiilor despre experiențele despre moarte, fie despre moartea unui membru al familiei sau a unui animal de companie, fie despre propria boală sau moartea iminentă. Aceste experiențe sunt adesea noi pentru un copil mic care, la acel moment, nu are nici o experiență de a înțelege ramificațiile evenimentului [33]. Un copil poate simți că sunt responsabili pentru ceea ce sa întâmplat, pur și simplu pentru că au fost supărați de persoana care a murit sau poate a jucat prea mult cu animalul de companie. De asemenea, poate exista ideea că dacă copilul dorește acest lucru destul de greu sau face doar actul potrivit, persoana sau animalul de companie poate alege să se întoarcă și să nu mai fie mort. [34] Când se ia în considerare propria boală sau moartea iminentă, unii copii pot simți că sunt pedepsiți pentru că fac ceva greșit sau nu fac ceva ce ar trebui să aibă și, prin urmare, s-au îmbolnăvit. [35] Dacă ideile unui copil despre un eveniment sunt incorecte din cauza gândirii lor magice, există posibilitatea ca concluziile pe care le face copilul să poată determina convingeri și comportamente pe termen lung care pot crea dificultăți copilului pe măsură ce acestea se maturizează [36].
"Gândirea cvasi-magică" descrie "cazurile în care oamenii se comportă ca și cum ar crede în mod eronat că acțiunea lor influențează rezultatul, chiar dacă nu dețin această credință" [37]. Oamenii își pot da seama că o intuiție superstițioasă este logic falsă, dar se comportă ca și cum ar fi adevărată pentru că ei nu depun eforturi pentru a corecta intuiția.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (18.219.44.171) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Răspunde 
