Pai, daca suntem botezati crestini, pentru noi exista doar dumnezeu & co. (politeism toata ziua), daca gasesti ceva care neaga existenta lui si incepi sa nu mai crezi ca exista, esti ateu, oricum in alti zei nu credeai, cel putin asa a fost la mine.
Pentru ca Universul nu e asa de "prea perfect" cum se zice, ok, asta n-am observat-o eu, dar am observat ca animalele au sentimente, chiar viseaza, probabil au si constiinta, si daca acest lucru e posibil doar daca ai suflet, ele neavand, ceva nu e corect aici. Crestinii spun ca ele au suflare de viata, insa eu vad ca au sentimente, cum ziceam, asa ca ce vad eu consider/cred ca e adevarat, nu exista suflet si sentimentele vin de la creier. Ai ametit? Si mai e autosugestia, descoperita tot prin observatie.
Tu de ce esti ateu? Sper ca n-am inteles gresit.
Nu pot accepta o "fiinta" omnipotenta si omniscienta fara inceput, care face regres infinit, sau care nu se sustine cu nimic, mai bine accept orice altceva. Mie logica imi spune ca omniscienta si omnipotenta nu pot exista, sunt doar aberatii. Realitatea are un decurs normal, evolutiv, in timp, totul se poate explica(mai devreme sau mai tarziu), fara hocus-pocus. Apoi, cartile "sfinte" mi se par copilaresti. Nu gasesc in ele cuvantul unui creator.
Corect, eu am renuntat la crestinism in urma absurditatilor gasite in Biblie, dar cred in continuare ca Dumnezeu exista.
Inainte nu exista notiunea de "religie". Omul s-a nascut fara religie dar a inventato in decursul timpului. Eu doar am revenit la aceea stare de normalitate.