Eu cred, pentru ca este Cuvantul lui Dumnezeu si ma bazez pe promisiunile Lui!
Oricine se caieste si se intoarce la Dumnezeu se pocaieste si paraseste pacatul, primeste mantuirea.,, Domnul Iisus Hristos a proclamat: "Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu" (Ioan 10:28-29). Atât Iisus cât şi Tatăl ne-au prins strâns în mâinile lor. Cine ar putea să ne separe din mâna Tatălui şi a Fiului?
Efeseni 4:30 ne spune că credincioşii sunt "pecetluiţi pentru ziua răscumpărării". Dacă credincioşii nu ar avea siguranţa mântuirii, pecetluirea nu ar putea fi păstrată pentru ziua răscumpărării, ci numai până la ziua păcatului, a apostaziei şi a absenţei credinţei. Ioan 3:15-16 arată că oricine crede în Iisus Hristos va "avea viaţa veşnică". Dacă unei persoane i s-a promis viaţa veşnică, însă după aceea i se ia înapoi, înseamnă că încă de la început nu era vorba despre ceva "veşnic". Dacă siguranţa mântuirii pentru veşnicie nu este adevărată, promisiunile din Biblie în ce priveşte viaţa veşnică ar fi eronate.
Cel mai puternic argument în ceea ce priveşte siguranţa mântuirii se găseşte în Romani 8:38-39: "Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru." Siguranţa mântuirii pentru eternitate este bazată pe dragostea lui Dumnezeu pentru aceia pe care El i-a răscumpărat. Siguranţa mântuirii noastre este plătită de Hristos, promisă de Tatăl şi pecetluită de Duhul Sfânt.''
O sa vedem noi care sunt cei inteligenti sunt cand vom fi in rai sau iad pentru eternitate!
Ce facem cand nu avem argumente? Amenintam cu tortura eterna.
Nu, dar atunci se va vedea cine a facut cea mai buna alegere.
Inteligent inseamna om care isi pune multe intrebari si desi poate nu gaseste raspuns la toate in timpul vietii sale datorita inapoierii mintale a speciei tot cauta.
Voi ce faceti? Gata Dumnezeu exista si nu mai ies din ideea asta vreodata. 0 intrebari, 0 cautari amanuntite si un raspuns pe care il dai unui copil si il intelege. Because GOD.
He! He! Asta sa o crezi tu! Si crestinii isi pun intrebari si cerceteaza ca sa primeasca raspunsuri pe care le compara cu Biblia si vad ca ele sunt in conformitate cu Ea.Pentru omul de stiinta care traieste prin credinta in puterea ratiunii, povestea se incheie ca un cosmar.Tocmai a escaladat muntii ignorantei si crede ca este pe punctul cel mai inalt; dar cand urca si pe ultima stanca ce i-a mai ramas, este intampinat acolo de un grup de teologi care stau acolo de secole.
Sa se bucure pochii intre timp. Ca ei stiu ca nu exista.
Ei fac asta mai mult pentru bani.Sa se inbogateasca pe urma unor cretini.Mai zic ca biserica e o institutie saraca.Imi vine sa-i tai numa cand ii aud.
Aha,si eu ascult trinitas fm in fiecare zi. Ceea ce ai vazut sunt doar niste iluzii create inconstient de creierul tau si de religia ta.Si eu am avut mai demult vise din astea, asta nu inseamna ca raiul si iadul exista cu adevarat.Asta NU demonstreaza ca sunt reale.Te rog sa-mi demonstrezi si mie cu argumentele tale, nu cu argumente din biblie sau inspirate din biblie, cu cuvintele tale ca ceea ce crezi este si adevarat?
Eu sunt ateu, dar as vrea sa cred la fel ca voi, dar nu pot, din moment ce sunt greseli in biblie si ceea ce spuneti voi cu dumnezeu nu le puteti demonstra cu dovezi SOLIDE.De asta nu cred.Eu zic ca o sa merite efortul, dar stii ce cred eu? Cred ca te-am blocat...Nu mai poti sa spui nimic pentru ca tu crezi doar teoretic si nu ai dovezi solide la argumentele tale.
Si daca merita si te duci in iad ca nu l-ai ajutat pe ratacitul Dumniezau?
Ce ma? Cine ti-a zis ca-s ratacit? Eu sunt fiinta cea mai perfecta din univers ma.Te indoiesti ca exist?
Daca merge in iad este alegerea lui personala.
Si vina ta ca nu l-ai ajutat asa ca va intalniti. 2 Furci, 2 Draci 1 cur de crestin si unul de ateu. Ospat.
Eu nu ajung acolo. Am un loc pregatit in rai.
Ema, cum ar putea cineva sa fie in iad pentru totdeauna? Daca as sta cateva ore cu hemoragie, as muri. Dar tu zici ca in iad, unde voi fi chinuita zi si noapte, as supravietui si culmea, as mai si trai vesnic. Credeam ca d-zeu a zis ca cei ce nu respecta cuvantul lui vor muri. Atunci, cum sa traim vesnic in iad?
"Daca merge in iad este alegerea lui personala. "
Si daca ajunge in rai este binecuvantat de dumnezeu, nu? Frumos, matur si de loc ipocrit sau arogant.
Pentru ca exista viata vesnica si chinul vesnic.
Fiecare alege locul in care isi va petrece vesnicia.
Deutronom 30:,, Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta,,
Dumnezeu ii cuprinde si pe cei din iad cu iubirea Lui nesfarsita.
Grav
Ceea ce unii nu înţeleg, şi în ruptul capului nu vor să înţeleagă, este că veşnicia nu ţine de "stratul epidermic", de biologic, ci de suflet, şi ulterior care la Înviere se va reuni cu sufletul într-o stare nouă, spiritualizată!
După VIAŢA BIOLOGICĂ, SUFLETELE îşi vor continua existenţa în VEŞNICIE, pentru că:
"Dumnezeu A PUS ÎN INIMA LOR (ale oamenilor) şi VEŞNICIA!" Eccl. 3, 11
Dar ce zici cand medicii i-au zis unui om ca mai are 3 luni de trait, iar acesta, rugandu-se la moastele Sfantului Nectarie din Eghina s-a vindecat, fara a mai avea vreo urma a bolii?
Vrei dovezi? Cauta persoana respectiva, cauta medicii care l-au tratat si au fost uimiti!
Http://www.youtube.com/watch?v=y88gOZruVi0
Asculta introducere...si vezi de ce cred eu in Dumnezeu.
Eu cred, pentru ca este Cuvantul lui Dumnezeu si ma bazez pe promisiunile Lui!
Oricine se caieste si se intoarce la Dumnezeu se pocaieste si paraseste pacatul, primeste mantuirea.,, Domnul Iisus Hristos a proclamat: "Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu" (Ioan 10:28-29). Atât Iisus cât şi Tatăl ne-au prins strâns în mâinile lor. Cine ar putea să ne separe din mâna Tatălui şi a Fiului?
Efeseni 4:30 ne spune că credincioşii sunt "pecetluiţi pentru ziua răscumpărării". Dacă credincioşii nu ar avea siguranţa mântuirii, pecetluirea nu ar putea fi păstrată pentru ziua răscumpărării, ci numai până la ziua păcatului, a apostaziei şi a absenţei credinţei. Ioan 3:15-16 arată că oricine crede în Iisus Hristos va "avea viaţa veşnică". Dacă unei persoane i s-a promis viaţa veşnică, însă după aceea i se ia înapoi, înseamnă că încă de la început nu era vorba despre ceva "veşnic". Dacă siguranţa mântuirii pentru veşnicie nu este adevărată, promisiunile din Biblie în ce priveşte viaţa veşnică ar fi eronate.
Cel mai puternic argument în ceea ce priveşte siguranţa mântuirii se găseşte în Romani 8:38-39: "Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru." Siguranţa mântuirii pentru eternitate este bazată pe dragostea lui Dumnezeu pentru aceia pe care El i-a răscumpărat. Siguranţa mântuirii noastre este plătită de Hristos, promisă de Tatăl şi pecetluită de Duhul Sfânt.''
Ar vrea sa insemna ca exista o majoritate de religiosi, dintre care 80% analfabeti, inculti, ignoranti si prosti.
Ce sa insemne? Ca tipul era ateu, atat inseamna.
Si eu iti pot da multe exemple de laureati ai premiului nobel, de medici de talie mondiala, de informaticieni sclipitori sau de gimnasti excelenti... care sunt crestini. ei sunt oameni de succes si sunt crestini. Asta inseamna ca doar crestinii gandesc? Nu.
Daca a luat un premiu nu inseamna ca e vreo minte sclipitoare...
Si daca esti medic de talie mondiala, informatician sclipitor asta ce inseamna ca gindesti? Te cam inseli.Nu uita popa,pompieru si medicu sint cam in aceiasi oala, adica nu prea gindesc.O persoana sclip; itoare da ala gindeste la nivel general ala este inteligent, insa nu poti spune despre un doctor, sau ce ai mai zis car fi inteligenti. Poti fi mare matematician si sa fie atit nimic mai mult. Tipul asta a fost ceva mai mult ca si eminescu, aveau vederi largi asupra vietii in general nu doar excelau intr-un domeniu si atit. Daca excelezi intr-un domeni aia nu inseamna nu arata ca esti f inteligent.Inteligenta presupune altceva alte caracteristici si insusiri.Cei pe care iai enumerat aia nu gindesc daca e sa vorbim clar.Premiul nobel se da oricui care aduce o conributie umanitatii chiar si de faci ceva intimplator sa fii bita si descopri mai stiu eu ce chestie din prostie tot ti se acorda premiu.Scuze ca comentai si eu. Sper sa nu te superi.Deci tipul avea dreptate cind a spus asta.Fii sigura ca cunosteaf multa lume si mai ales din zona asta crepusculara numita religie.
NU era ateu Vezi biografia acestuia.
De acord cu ce zici tu aici, dar cred totusi ca tipului astuia i-a cam lipsit modestia. A cam generalizat treaba sincer. Sunt multi atei inteligenti, tot respectul pentru ei. Dar de aici, pana la citatul lui... este cale lunga.
In legatura cu exemplele tale. pot sa iti dau si eu exemple de laureati ai premiului Nobel, oameni care au vederi la fel de largi asupra vietii ca si Eminescu. si care totusi sunt crestini
Cum ziceam, sunt multi atei geniali, atei pentru care am tot respectul, dar afirmatia subsemnatului este cam trasa de coada.
Da, am vazut acum.
"Într-un studiu din 2006, un psihiatru de la Baylor College of Medicine, din Houston, i-a pus un diagnostic lui Hemingway: tulburare bipolară.
D. Martin a dat următorul diagnostic: "tulburare bipolară, dependenţă de alcool, traumatisme craniene şi înclinaţii narcististe".
O fi fost inteligent tipul, dar cam instabil mental daca ne luam dupa diagnosticul sau. Ar fi mai ok sa dai exemple de oameni care sunt in deplinatatea facultatiilor mintale atunci cand afirma ceva, nu crezi?
Si asa e, ateii conduc lumea, ei tiau facut paradisul pe pamant, cei mai bogati oamenii ai lumii acei 1 la suta fac parte din categoria ateii, 98 la suta dintre cei care iau premiul nobel sunt ateii, in toate categoriile cei mai buni sunt ateii, asta e adevarul, acuma nu toti sunt genii si bogati dar majoritatea da, insuti papa de la roma e ateu si toti conducatori biserici crezi ca nu tiau dat seama ca totul e vrajeala tiau dat seama dar de ce sa nu fie prostita lumea e asa usor sa conduci lumea
Ca credinta in zei nu cere gandire, iar in momentul in care iti pui intrebari, deci gandesti, inseamna ca te indoiesti ca e cum se spune, o parte din tine e atee.
Ca lumea este condusa de SATANA si din cauza asta a primit premiu nobel.
10. In sfarsit, fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui.
11. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului.
12. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh.
13. Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti impotriva in ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare.
14. Stati deci tari, avand mijlocul vostru incins cu adevarul si imbracandu-va cu platosa dreptatii,
Rationament incoming! :
Toti cei care gandesc sunt atei.
Toti cei ce nu ganesc nu sunt atei.
Non ateu = Religion.
Toti cei ce nu gandesc sunt religiosi.
Cam asa sta treaba (teoretic).
Insa, ar mai fi o varianta: Religia presupune "credinta fara cercetare". Nu poti cerceta fara sa gandesti. Deci in orice moment in care o persoana (Oricare ar fi ea) gandeste, poate fi considerata ateu. Cum asa? Pai odata ce in religie nu se gandeste, in momentul in care gandesti devi ateu, gandurile tale nefiind religioase, ci laice.
" Cum asa? Pai odata ce in religie nu se gandeste"
Gandeste, dar sa mearga in rai sa traiasca vesnic si sa se plimbe pe strazi din aur zicea unu' pe aici sustinut de tovarasii intru credinta.
Vad aici niste raspunsuri de 3 pagini, ce dracu s-or fi lungit atat, nu-mi pot inchipui.
Toti crestiniopatii sunt atat de inapoiati, incat cred in cineva invizibil, cei desptepti, nu.
Da a gandit atat de profund ca a ajuns sa-si zboare creierii. Problema nu e faptul ca a gandit profund(de altfel sunt destul religii unde meditatia este o necesitate, inclusiv in crestinism), ci faptul ca a gandit fara sa inteleaga sensul vietii. Ma indoiesc ca parerea unui ateu depresiv, chiar daca e genial, conteaza. El era mandru ca e ateu, insa sfarsitul pe care si l-a ales arata ca nu e un om a carui parere sa conteze in privinta gandirii, vietii.
Pentru a intelege mai bine despre ce e vorba
Poti vizita pagina de facebook:"sunt ateu, gandesc"
O sa gasesti mesaje sugestive
O zi buna!