Întotdeauna am știut de existența lui Dumnezeu datorita educației părintești. L-am considerat ca pe un tată iubitor, atent la necesitățile mele.
Eram mult prea mic, ca sa imi amintesc, nu imi amintesc cum mi l-am imaginat, dar acum stiu ca oricum mi l-as fi imaginat, nu putea fi mai mult decat propria imaginatie.
Încercați să nu vă mai bateți capul cu basme. Dumnezeu nu este decât în mintea ta și a tuturor creștinilor spălați pe creier, în realitate nu există dumnezeu.
In care realitate nu exista Dumnezeu? Ca e cea perceptibila noua, e cea virtuala, e cea universala, pe care abia o descoperim, si mai pot fi si altele. Si daca in vreuna din ele, in realitatea spirituala, il vei gasi pe Dumnezeu? Faptul ca nu ai dat de el in realitatea ce ne inconjoara, ca nu L-ai vazut cu ochiul liber nu denota ca El nu exista, ci doar ca nu L-ai vazut.
Ce te face sa crezi ca ti-l poti imagina pe Dumnezeu, sau daca ti-l imaginezi ce te face sa crezi ca arata precum ti-l imaginezi tu?
Cred ca prima data am auzit de Dumnezeu in Scoala Generala, cand doamna invatatoare ne vorbea despre 'Doamne Doamne'. Tot atunci, am invatat prima rugaciune, si anume 'Tatal Nostru'.
Pe Dumnezeu mi-l imaginam ca fiind un batran intelept, bland si iubitor.
Acum, dupa 12 ani, Dumnezeu a ramas "neschimbat", e la fel de iubitor si de bland ca-n prima zi in care am facut "cunostinta".
Inca de cand eram mica parintii imi vorbeau despre Dumnezeu. Nu tin minte cum mi-l imaginam atunci, dar eram sigura ca e real.
Dumnezeu e totul, poate sa fie orice, deci este orice ai vrea tu, eu vreau sa arate ca mine, deci arata ca mine
CinevaAnonimă întreabă: