A trai o viata plina de sens consta in principal in acte de daruire si de primire.Totusi, unii oameni iau totul si niciodata nu dau nimic in schimb.Ei primesc toata viata, dar nu sunt deloc motivati sa dea.Cineva poate sa fie viu in aceasta lume din punct de vedere fizic, dar''mort'' din punct de vedere relational, daca este ne-functional in mediul sau inconjurator si nimeni nu beneficiaza de pe urma vietii sale.Viata poate fi mult mai plina de sens si de entuziasm decat atat. Sa ai o viata plina de sens inseamna sa ai impact asupra altora, influentandu-i in mod pozitiv cu puterea si cu darurile cu care te-a inzestrat Dumnezeu.Nu trai luand tot timpul. Ofera-le altor oameni un sens in viata.
Pentru ca Dumnezeu vorbeste oamenilor prin Cuvant, prin Fiul Sau, prin vise, boli, circumstante, imprejurari. Trebuie sa recunosti ca Biblia este o Carte deosebita de celelalte, este unica: In circulatia Ei, in traducerea ei (Biblia a fost tradusa, retradusa si parafrazata mai mult decat orice alta carte existenta). Este unica in supravietuirea Ei chiar prin persecutii. Unica in invataturile ei. Exista lucrari apartinand aproape tuturor marilor scriitori de literatura, scrise special pentru a evidentia influenta pe care Biblia a avut-o asupra lor. Biblia cuprinde proorociile mesianice ale Vechiului Testament care au fost implinite intocmai de Isus Hristos. In intreg Noul Testament apostolii au apelat la doua aspecte pentru a-I dovedi mesianitatea.Primul a fost invierea, iar al doilea implinirea profetiilor mesianice.Vechiul Testament, scris de-a lungul unei perioade de peste 1000 de ani contine cateva sute de referiri la Mesia cel asteptat. Toate acestea implinandu-se in Hristos, realizeaza o confirmare puternica a identitatii Sale de Mesia. Biblia contine 6408 versete cu profetii, dintre care s-au implinit pana acum 3268, in timp ce restul profetiilor privesc evenimente inca viitoare.Asa ceva nu mai exista in nici o alta carte.Este imposibil ca aceste profetii sa se fi implinit la intamplare.
Poate vedea lucrurile mai profund decat majoritatea, asta nu inseamna ca era nesanatos la cap.
Poate si-a dat seama de ceva si a vazut ceva la care rationamentele lui l-au condus.
Tratezi, in general, chestii legate de emotii si personalitate si gandire prea superficial, am observat. Nu incerci sa le intelegi si sa le analizezi inainte de a-ti fixa ideea cum ca e nesanatos.
4bb4, vroiam sa intreb daca ai mai multe informatii despre el? Daca-mi poti da un link sau orice, ti-as multumi.
Depinde cum privesti lucrurile. Dar da, viata poate sa nu aiba niciun sens. De fapt, viata are un sens, dar din pacate, "tie nu-ti iese nimic". Ca sa intelegi mai bine ce vreau sa zic, ai vazut Matrix? Acolo toti oamenii traiau in niste capsule si toata viata visau. Scopul lor era sa furnizeze energie masinariilor, pe post de baterii. Viata in sine, pentru ei insisi, nu avea niciun scop. Ei existau pentru un scop anume, dar nu al lor.
Daca exista un astfel de scop cu oamenii, atunci nu mai ramane decat sa-ti formezi tu propriul scop si sa te chinui sa-l atingi, stiind ca nu te va ajuta nimeni. Poate chiar invers.
Sunt multi care cred ca viata nu are niciun sens, dar merita traita. Cauta pe Google cuvantul absurdism.
Normal ca viata nu are nici un sens. Scopul nostru biologic este sa ne perpetuam specia, dar este ceva banal de simplu. In trecut omul isi punea problema zilei de maine, scopul lui era sa supravietuiasca pentru a-si perpetua specia. Societatea a eliminat acest "pericol" (intr-o oarecare masura) si a ramas decat scopul biologic. Viata are atata sens cat ii dai.
Odin nu mai poate fi real deoarece a murit in mintile oamenilor, nimeni nu mai crede ca odin chiar exista cu adevarat. Toate zeitatile la care oamenii inca se ma inchina activ au potentialul sa fie reale, pe cand restul zeilor, prin simplu fapt ca nu au reizstat la testul timpului sunt automat falsi. Daca si zeul crestin va muri in mintile oamenilor la fel ca multi alti zei dinainte, va ajunge si el la cosul de gunoi cu restul milioanelor de zei pe care i-a avut omenirea dea lungul istoriei noastre.
68 la suta din populatia lumii dupa ema nu are vreun sens in viata sau scop, religia e o speranta nu vad nimic nou, saracul atata a scris ca a urit cu pixu in gura dramatic, sunt curios acum e in rai scrie cantece ingerilor care i spune cat de frumoasa era viata pe pamant si daca nu o respecti si o iubesti asa ajungi ce drama, era ateu pentru ce zeu sunt curios
Draga rania daca voi crestini sunteti asa buni de ce nu va arata-i bunatatea si in public, da stiu si eu o vorba o vipera nu te ataca niciodata in fata si pe spate, daca sunteti fericiti de ce sunteti tristi, 99 la suta din popoulatia romaniei e in stare de fericire ma intreb esti plin de datori sarac si totusi fericit,rania poti crede in dumnezeu e ok dar fa ce scrie in biblie,nu e de ajuns sa crezi si atat parerea mea mai trebuie si sa faci fapte bune,viata are sens cand i dai un sens,tu crezi ca eu nu m-as bucura daca religia ar face lumea mai buna? dar vad ca o face mai rea, se urasc crestini intre ei, vezi luterani vs catolici, ortodocsi vs penticostali, adventisti etc ura trebuie oprita
Odata ce nu mai crezi in dumnezeu si vezi ca nici el nu are sens cu siguranta ca nici viata nu mai are sens. Cu cat esti mai aproape d dumnezeu cu atat viata este mai frumoasa
1900 de pagini? banuiesc ca omu s-a gandit la 25 de ani sa se sinucida numai ca nu mai termina "scrisoarea" si asa a ajuns la 35
Toti sunteti niste credinciosi, toti mergeti la biserica, toti va pupati cu icoanele, Nu am inteles niciodata de ce trebuie sa pup eu o icoana pe care au pupat-o 1423546758654678437 de persoane inainte? Cu ce ma ajuta? Cred mai mult in Dumnezeu daca o pup?
Pentru mine religia este un subiect tabu.
Viata are sens daca stii sa o traiesti.
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: