Bună.
Iadul este aici, Raiul în partea cealaltă (de acolo nu s-a întors nimeni!).
Pa, pa.
Raiul va fi pe pamant dupa sfarsitul lumii.Isaia65:20-25,Psalmi37:9-11,29,Matei5:5,Apocalipsa21:3-5.Iadul se refera la distrugere eterna, nu un chin vesnic. Apocalipsa21:8
Te contrazic, ambele exista, in mintea crestinilor
In mintea ta, acolo se afla si zeii, parca scrie prin carticica minunata de basme ca regatul sau imparatia lui dumnezeu e in inima omului, ceva de genul , au observat aia ceva, dar nu stiau sa spuna ce e.
E necesar să fie evitată traducerea greşită! Ps. 37, 29 spune: „Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el" (şi NU "pentru totdeauna" – aşa cum a tradus un cult pentru a-şi susţine doctrina).
Diferenţa nu e uşor de sesizat, dar este foarte mare.
Expresia original "în veacul veacului" este la bază o metaforă cu sens de durată mare de timp, dar, doar o METAFORĂ.
Traducerea greşită ""pentru totdeauna" înseamnă cu totul altceva…
Nu ştiu de unde aceste idei în legătură cu Psalmul 37:29. Citeşte dacă vrei unele traduceri din engleză pentru a vedea ce expresie se foloseşte. În ce priveşte seminicaţia cuvântului vezi aici: http://qbible.com/references/psalms/37-29/
Referitor la "destinatarul" veşniciei,…
Omul NU este un suflet, El ARE un suflet:
"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28);
Cuvântul "suflet" ARE ÎN BIBLIE MAI MULTE ÎNŢELESURI:
1). Uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane;
2). alteori la PERSOANA însăşi;
3). iar în alte cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE morţii trupului!
Biblia VORBEŞTE despre un loc "în cer" (metaforă ce se deschide la infinit, fără limite, nici măcar de imaginaţie… ) unde oamenii vor trăi veşnic fericiţi.
Pe scurt, raiul înseamnă o apropiere de Dumnezeu ca Sursă a vieţii şi a fericirii în diversitatea cu care El deja ne-a obişnuit.
…Iar locul de suferinţă, este locul celor care în virtutea libertăţii lor s-au îndepărtat de Iubirea lui Dumnezeu. Egoismul lor în faţa semenilor şi a Divinităţii poate determina o astfel de stare de încrâncenare spre rău.
Cum este în cer? Scriptura nu ne dă foarte multe detalii, dar totuşi ni se confirmă existenţa acestui "cer". El se poate referi chiar la un spaţiu, nelimitat, armonios, lipsit de monotonie, cu mult peste farmecul care există în existenţa actuală!
Sunt multe vérsete, deşi cele de mai jos sunt doar o parte care vorbesc despre "CER":
Cerul nu a fost dat oamenilor? Cine spune? Doar interepretarea sectantă ar putea susţine asta.
Dar iată că SUFLETELE DIN CER pot răspunde: (Dumnezeu nu e singur acolo, aşa cum sugerează unii)
"După acestea, am auzit, în cer, ca un glas puternic de mulţime multă zicând: Aliluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru!" Apoc 19, 1
"Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, înceruri." II Corinteni 5, 1
"Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer" II Corinteni 5, 2
"Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice care ziceau: Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi va împărăţi în vecii vecilor." Apoc 11, 15
"Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea." Apoc 12, 10
"Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt." Apoc 12, 12
"Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer." 13, 6 etc..., etc.
"Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei," Apoc 14, 13
"Fiecăruia (SUFLETELOR DE "DINCOLO") dintre ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei" Apocalipsa 6, 9-11 (sufletele care deja se aflau în cer!)
"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7
"Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu cu Hristos, deoarece asta ar fi cu mult mai bine. Dar pentru voi este mai necesar să rămân în trup" (Filipeni 1, 23-24). Dacă existenţa lui Pavel alături de Hrisos în viaţa de dincolo, imediat după ieşirea din această viaţă,, ar fi mult mai bună" rezultă de aici că este o existenţă conştientă în care sufletul nu dispare pur şi simplu.
"Marea mulţime" ESTE ÎN CER: "După acestea, am auzit, în cer, ca un glas puternic de mulţime multă zicând: Aliluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru!" Apoc 19, 1
Nu în zadar Dumnezeu profeţeşte că va fi "un cer nou şi un pământ nou".
Este deci posibil ca pentru viaţa veşnică inclusiv pământul să fie un loc de convieţuire a oamenilor.
Iarăşi, nu am putea crede că acesta va fi singurul loc (ar însemna să limităm pentru veşnicie fie puterea, fie bunătatea lui Dumnezeu), mai ales că Scriptura menţionează ŞI EXISTENŢA UNEI "MARI MULŢIMI ÎN CER"!
Raiul si Iadul nu exista, sunt inventii ale oamenilor care nu au inteles biblia sau au interpretat-o intr-un mod gresit.
Nici Imparatia Cerurilor, nici iadul, nu sunt simplu locuri, tinuturi situate undeva anume, ci realitati duhovnicesti, ce nu se vad cu ochii trupesti. Dupa cum spune Sfantul Marcu Eugenicul ele sunt "locuri ce se cugeta cu mintea", fiind potrivite unor stari, trepte si feluri de vietuire.
Răspund din perspectiva mea, bineînțeles:
- Raiul poate însemna grădina Eden în care locuiau Adam și Eva la început, înainte de căderea în păcat. Deci, undeva pe Pământ. Nu mai există de vizitat, între timp a fost și Potopul. :: Întâlnim Raiul (lui Dumnezeu) cu Pomul Vieții undeva în Univers semn că locuința Celui Sfânt e un loc sublim. Unii trag concluzia (și le dau dreptate) că grădina Eden ar fi fost mutată de pe Pământ înainte de Potop cu tot cu Pomul Vieții. Deci ar fi aceeași. :: Rai se poate numi Noul Pământ după Revenirea lui Iisus și nimicirea răului. În viitor, deci. Cred că atunci grădina Eden va fi din nou la locul ei, cu Pomul Vieții la îndemâna oamenilor salvați.
- Iadul nu există acum și nu a existat niciodată până acum. Din studiul meu, concluzionez că „Iadul" e Moartea a Doua, Iazul de foc, curățirea Pământului de rău. În urma lui nu va mai exista Satan, îngeri căzuți, oameni păcătoși. Va avea loc când Iisus și cei mântuiți vor coborî pe Pământ împreună cu Noul Ierusalim, după mia de ani petrecută în Cer. Cei răi vor fi înviați (învierea a doua) pentru judecată și pedepsiți după faptele lor. Când evenimentul va trece, nu va rămâne „nici rădăcină, nici ramură", nici Satan și ființe amăgite și Universul va fi curat: semn că Planul de Mântuire a funcționat.
Un singur lucru va aminti de experiența păcatului: urmele cuielor din mâinile lui Iisus. „Și dacă-L va întreba cineva: "De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?", El va răspunde: "În casa celor ce mă iubeau le-am primit." (Zaharia 13:6)
Yuri Gagarin ne-a asigurat ca nu vede nici un Dumnezeu in cer. Ceea ce ma face sa cred ca nici Raiul nu e acolo. Cel mai probabil nu e nicaieri. Cat despre Iad, la fel de probabil sa existe precum Raiul sau unicornii roz.
Sant de acord cu DANAY72, biblia nu vorbeste dspre un loc in cer unde oamenii vor trai fericiti sau vor fii chinuiti, caci doar pamantul a fost creat pentru a fii locuit de acestia.
Ps. 37:29: „Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el".
La moarte conform Bibliei sufletul nu este constient
Ecl. 9:5, 10: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic... Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol*, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune".
Ezec. 18:4: „Sufletul* care păcătuieşte, acela va muri".
cunosti vreun suflet nepacatos?
Omul este un suflet, nu are un suflet, si avand in vedere ca este pacatos, moare deci murim