Da. Cred ca religia va exista cat timp exista omenirea.
Chiar daca existenta extraterestrilor ar fi dovedita, aceasta poate coexista impreuna cu credințele.
Oamenii au nevoie sa creada in cineva mai puternic decat ei, intr-o forță absolută la care e posibil orice.
Civilizatii extraterestre exista si sunt chiar nenumarate DAR nu vor lua legatura cu rasa umana pana nu vom scapa de diavol si pacate. Totusi este posibil ca sa apara niste FALSI extraterestri, demonii alungati din cer de Dumnezeu.
Curand, foarte curand.
Acum cateva mii de ani a fost unul in Babilon, Daniel pe nume care a scris prima carte despre istoria care va sa vie la acea data. De la inceput si pana la sfarsitul lumii in forma si oranduirea actuala. Acest om a facut niste preziceri sub indrumarea si la inspiratia lui Dumnezeu cu evenimentele din acea perioada si pana la sfarsit. Acele evenimente au fost studiate de multi oameni intelepti ai lumii si toti au ajuns la un numitor comun, unul dintre acei oameni a fost Issac Newton dar si multi altii. La ora actuala mai toti au cam uitat acele studii DAR ele s-au intamplat si sunt la sfarsitul evenimentelor, Apocalipsa fiind partea de sfarsit ai acestor scrieri. Pentru majoritaatea oamenilor Apocalipsa este o carte plina de mistere si evenimente plasate in diferite timpuri DAR pe pamant mai exista inca oameni care inteleg ceea ce a fost scris si stiu ce va urma. Evenimentele descrise in Apocalipsa se intampla AD LITERAM si cu o precizie uimitoare urmand sa mai aibe loc DOAR cateva evenimente pana la sfarsit. Poti crede sau nu, nu conteaza TOTUL isi urmeaza cursul fara vreo intrerupere asa cum a fost scris. Ca omenirea NU va dispare este sigur, vor fi oameni care vor avea un viitor de neimaginat dar asta nu este pentru cei ce nu cred, ei se vor sfarsi odata cu cele in care cred, umanismul, ateismul si toate celelalte asemanatoare.
1. In biblie scrie ca nu stie.
Citez: "Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.", Evanghelia dupa Matei
2. Nu mai contrazice Cartea Sfanta, daca tot te dai credincios
3. Pot trece 16 MILIARDE de ani (tu realizezi cat de mult e? au trecut doar 2000 de ani, adica nici 0.1 % de la imperiul roman si oamenilor li se pare mult).
4. Nu te apuca sa rescrii tu biblia, stiu ca fanaticilor asa le place, sa rescrie si sa reinterpreteze ei.
1+2) Se vede ca NU* ai citit toata Biblia de aceia eu nu-mi permit sa "contrazic" Biblia ci doar sa complectez "lipsurile"tale in aceasta privinta.
3) Pot trece si 100 de miliarde de ani dar ACTUALUL pamant nu mai are mult de "trait", este in coma PACATULUI.
4) Nicidecum dar poate am citit mai mult ca tine din Biblie.
"Daca un ateu are mai multe cunostinte decat tine? "
Foarte posibil ca foarte multi atei sa aiba cunostinte superioare mie, DAR nu Biblice deoarece intelegerea Biblica este un DAR de la Dumnezeu pentru cei ai Sai, cei loiali LUI, deci nu se pune problema unor atei.
"Daca exista atei pe care Dumnezeu ii iubeste mai mult decat pe tine si ii considera de 10 ori peste tine?"
Dumnezeu iubeste pe toti fiindca toti oamenii sunt creatia Lui, DAR in mod special isi IUBESTE oamenii loiali Lui, nimeni din universul asta nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard asa ca ceea ce ai spus tu nu este logic si nici Dumnezeieste.
Cat timp omul va avea partea emotionala va avea credinte, fie ca vorbim de a crede in Dumnezeu, Fantome,Varcolaci Strigoi,religia este un asamblu de credinte,credinta in minuni,miracole,viata de apoi, protectia divina, speranta toate astea fac religie sa aiba un succes extraordinar de mare,parerea mea da omul mereu va avea false credinte, desigur ca nu spun ca stiu ca nu exista vreun creator nu stiu, sunt si atei care au credinte, cunosc atei care cred in fantome, vampiri, superstiții ciudate, predestinare
Te rog sa nu mai scrii nimic la intrebarile sau raspunsurile mele.
Eu nu stau pe TPU ca sa ma cert sau sa amenint cu repetentia, mai ales cand nu am dreptate, cum s-a intamplat in cazul tau.
Adio,pai si nu ti am dat fundita, fi ma recunoscutator cu mine aia inseamna 100 de puncte TPU, faza cu repetentia era o gluma in fine, internetul face din barbati niste fetite aflate la menstruatie, niste sensibili ordinari, in fine pa
Acum 3 ore | suntserios a răspuns (pentru Benyamin173):
Crezi ca și extratereștri au auzit de dumnezeu?
se pare ca conceptul de divinitate ar fi universal animalelor inteligente, s-a observat un fel de ritualuri ale elefantilor, cimpanzeilor care ar putea indica asta
Acum 34 minute | Steregoi a răspuns:
Ai vrea tu sa nu mai fie credinta in Dumnezeu
Ai vrea tu sa nu mai fie atentate teroriste, ura, ignorati, dogmatici, evul mediu etc
dar, exista ca religia este cea mai buna forma de inchidere a ratiuni si a minti umane
Religia ar exista, pentru că este o explicație umană(eronată d.p.m.d.v.) asupra creației a tot ceea ce ne înconjoară, fie că se vede sau doar se simte.
1. Da.
2. O să-ți pare uimitor ce zic eu acum dar religiile acutuale pierd mulți adepți, la un moment dat vor deveni marginalizate și vor dispărea, lăsând loc pentru noi dogme și credință, iar cele care vor supraviețui în viitor ca și azi vor suferi mutații. Uită-te doar la crestinism, mai religia actuală aceeași cu cea de pe vreamea lui Iisus, Pavel sau Constantin, nu, doar are anumite puncte care au supraviețuit de-alungul timpului.
Religia poate va disparea, nu stiu.
Insa, Trupul lui Hristos, Biserica Sa nu va fi infranta niciodata.
Crestinismul cred ca este cea mai penibila religie din toate cate s-au inventat.
Mai este si islamul.
Am stat de vorba cu mai multi musulmani, sunt mai ok,
I-am pus pe locul 2 in top.
Cei cu monstrul spaghetelor locul3.
Care religie?
-religia islamica e o mare, preamare SPALARE DE CREIER... ABSOLUTA, PUNCT! (nici macar nu am mentionat teroristi si alte "placeri" ABUZIVE)
-religia crestina e tot un fel de nu ar mai fi, care, cica, ca ar avea un singur zeu, dar de fapt il are pe D-zeu, Isus (nu Ijos), feCioara Maria, si toti sfintii care sunt TOTI, tot un fel de zeu (ca doar te inchini la el/ea), si care e bazata pur si simplu pe frica de moarte si dorinta de minuni ale PROSTIMII, asa ca, CREDEM in apa sfintita care vine de la SFANTUL ROBINET! si alte TAMPENII, nici macar nu am mentionat nenorociri ca "sfanta" inchizitie care avea ca scop arderea pe rug a oricarei femei care indraznea sa gandeasca
-religia Hindu care spune ca esti sarac in RAUTATE pentru ca trebuie sa iti platesti pacatele dintr-o viata anterioara, asa ca produce sute de mii de oameni pur LETARGICI (nici macar nu am mentionat pupatul in kur a VACILOR... CARE SUNT SFINTE)
-religia budista care s-a rahatit pe India, asta, a pacificat India, asa ca DIN CAUZA ASTA, INDIA A AVUT PLACEREA A 400 DE ANI DE OCUPATIE ENGLEZA
-diverse secte, mai ales unele care se termina in sinuciderea tuturor credinciosilor
-etc.
deci, asadar, si de aceea... inca odata, CARE RELIGIE?!?
Cred ca religia este un termen la fel de general ca si moneda sau rasa umana.
Sau prin rasa umana nu se mai intelege omenirea sau umanitatea ca termeni?
Nu am vrut sa bag pe nimeni in ceata, imi pare rau ca am fost inteles gresit.
Multumesc pentru raspuns.
Ce religie vere? Generalizezi atat de tare incat nici nu se poate raspunde. Sunt atatea religii si secte, dintre care unele care se contrazic cu altele.
Si care rasa umana vere? Iar generalizezi. Exista probabil minim 4-5 rase de oameni.
Dumnezeu va exista vesnic, religiile se vor sfarsi odata cu viata de pe pamant.
Salut!
Da. Este instinctual sa credem in divinitate.
Nu exista viata altundeva in Univers. Este doar o fantezie.
Ai fost tu si ai verificat ca nu mai exista viata? Ai idee cat de imens e universul?
Soarele, pe langa care planeta noastra e UN PUNCT, el este un punct pe langa alte planete/stele care sunt un punct pe langa altele si tot asa.
Stele care sunt de 40 de MILIARDE de ori mai mari decat soarele sunt UN PUNCT MIC pe langa altele si tot asa
Salut!
Este irelevanta marimea corpurile ceresti in raport cu probabilitatea vietii altundeva in Univers.
Când telescopul va deveni suficient de performant incat sa se poata observa clar ce se afla pe exoplanetele descoperite pana acum sa nu fii dezamagit.
Nu am cum sa fiu, ca exoplanetele descoperite pana acum sunt 0. 0000000000000000000000000000000 ( 7-8 MILIARDE de zerouri)1 din 0. 000001 univers. (poate chiar mai putin).
Http://www.yoda.ro/......tului.html
Nu inteleg ce ai scris, dar exoplanete s-au gasit, insa viata nu si nici nu se va gasi vreodata pentru ca nu exista altundeva in tot Universul, cel putin nu in forma in care o putem cunoaste.
Doar galaxia noastră se estimează că ar avea 100 de miliarde de planete. Universul are aproximativ 2 trilioane de galaxii.
Ideea este ca universul e mult prea mare ca sa-ti dai cu parerea despre ce exista si ce nu exista acolo.
Iata ca inca se implineste cuvantul Mantuitorului Hristos, ca pe Biserica Sa, zidita de El pe piatra Dumnezeirii Sale, si marturisita de apostoli prin Sf. Petru (Matei 16, 16), "nici portile iadului nu o vor birui"! - Matei 16, 18
Si cate prigoane au fost...si inca sunt! Prigoane pentru Cuvant; fiindca nimeni nu poate sa vietuiasca cucernic in Hristos, fara sa fie prigonit. - 2Timotei 3, 12
Multime mare de mucenici si-a varsat sangele pentru credinta in Iisus Hristos, "Saracul cel atottiitor". Sarac prin smerenia Sa dumnezeiasca si atottiitor (pantocrator) prin Dumnezeirea Sa cea deofiinta cu Tatal si cu Sfantul Duh.
Extraterestrii nu exista; dracul ii inseala pe oameni sa creada in orice, chiar si in extraterestri, numai in Dumnezeu sa nu creada, ca sa nu se mantuiasca.
Omul asa a fost creat de Dumnezeu, micsorat doar cu putin fata de ingeri (Psalmul 8:5), dar incununat cu marire si cinste: chipul si asemanarea lui Dumnezeu, Creatorul Sau.
Doar de nu l-ar renega iar, doar de nu ar juca iar si iar leapsa cu El..."proroceste cine este cel ce Te-a lovit!" - Luca 22, 64. Doar de nu ar fi omul iar nerecunoscator!
Nu exista creatura intermediara intre ingeri si oameni. Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvantul, S-a intrupat si S-a salasluit intre oameni, si ei au vazut slava Sa, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar. Ioan 1, 14
Hristos si-a dat sufletul pentru rascumpararea oamenilor si a inviat ca parga a invierii lor. Nici vorba de extraterestrii!
Dumnezeu-Cuvantul S-a facut Om, ca omul sa se faca dumnezeu prin har. Dumnezeu a sezut in adunarea dumnezeilor, adica a oamenilor indumnezeiti de harul si darul lui Dumnezeu, nu in adunarea extraterestrilor! Sa nu fie!
Invatatura despre Dumnezeu este calea adevarului: Ortodoxia.
Ai fost tu sa vezi ca nu exista alte forme de viata? Stii ceva despre univers si astronomie? Sau cultura ta generala e un mare ZERO?
Da,nu scrie dar ma gandesc ca extratereștri pot fii îngeri ai celui rau, ca in biblie spune că Satan are îngerii lui rau care pot luat diferite chipuri dar cum ai spus si tu nu este specificat in biblie, ce fac oamenii acum sunt doar presupuneri, doar Dumnezeu cunoaște adevărul deoarece el este atotștiutor
Religia va exista atat timp cat va exista si rasa umana, problema este de intelegere, fiecare interpreteaza religia cum vrea muschi lui si crimele pe care inchizitia le-a comis le-a comis in numele lui D-zeu, pentru a-si justifica crimele.Sa nu uitam ce a spus Giordano Bruno(traim intr-un univers infinit si ca exista nenumarate lumi in care vietuiesc si prospera creaturi asemanatoare noua, care i-si divinizeaza proprii dumnezei) si pentru chestea asta a fost ars pe rug de inchizitie, dar nu numai pt.asta si pentru alte afirmatii, in fine. Religile vor exista bine inteles in continuare chiar daca vom intra vreodata in contact cu o alta civilizatie, pentru ca ele fac parte din om, din credinta omului, trebuie sa crezi in ceva, chiar si atei cred in ceva'' in stiinta''
Va exista, indiferent de ce s ar intampla deoarece Dumnezeu nu v a îngăduii asta, deoarece Dumnezeu vrea sa salveze lumea si El are toată puterea si nimic de pe pământ sau dacă exista "extratereștri" nu au cum sa schimbe voia lui Dumnezeu...
Crezi ca și extratereștri au auzit de dumnezeu?
Care dintre cei fara numar? Pot inventa si eu unul. se numeste Superman. Daca conving jumatate din populatie, o sa devina religia dominanta
anonim_4396 întreabă:
RationalityRules întreabă:
bleakk întreabă:
DeProfundis99 întreabă: