Vechii crestini au vazut miracole de aceea ei credeau ca Domnul Isus poate sa invieze pe cei morti.
Autori noului testament nu lau cunoscut vreodata pe isus, Cele patru Evanghelii sunt scrise în limba greacă de autori bine pregătiți și educați, între 30 și 60 de ani după moartea lui Iisus. Adepții lui Iisus erau totuși oameni simpli vorbitori de aramaică din Galileea, care evident nu vorbeau greaca și cu atât mai puțin ar fi fost în stare să compună (sau să citească) relatări lungi în această limbă. Evangheliile Noului Testament au fost scrise nu de aceia care l-au urmat îndeaproape pe Iisus și au trăit în aceiași perioadă cu el, ci mai târziu, de creștini cu educație superioară, care și-au bazat poveștile pe tradiția orală care a circulat în anii de după moartea lu Iisus. De fapt, Evangheliile nici măcar nu afirmă că ar fi fost scrise de martori oculari.
Documentele Noului Testament au fost scrise in decursul a doua generatii de la evenimente de catre martori oculari sau de catre contemporani ai lor, iar naratiunea Noului Testament este confirmata de autori necrestini. In plus, Noul Testament mentioneaza cel putin 30 de personalitati istorice care au fost atestate din surse din afara Noului Testament. Prin urmare Noul Testament, nu poate fi o legenda. Ce spun cercetatorii? Gary Habermas a efectuat investigatia cea mai ampla si mai la zi cu privire la ce cred cercetatorii despre inviere. El a strans mai mult de 1400 de lucrari de referinta pe tema Invierii scrise intre anii 1975-2003. In The Risen Jesus and Future Hope, Habermas spune ca aproape toti cercetatorii, apartinand intregului spectru ideologic-de la ultraliberali si pana la conservatorii biblicisti-sunt de acord ca urmatoarele aspecte cu privire la Isus si la crestinism sunt fapte istorice reale. 1.Isus a murit rastignit de romani. 2. A fost ingropat, cel mai probabil intr-un mormant particular. 3.Curand dupa aceea ucenicii au fost descurajati, indurerati si deprimati, pierzandu-si orice speranta. 4.Mormantul lui Isus a fost gasit gol la putin timp dupa inhumarea Lui. 5. Ucenicii au avut experiente pe care ei le-au crezut aratari reale ale lui Isus inviat. 6. Datorita acestor experiente, viata ucenicilor s-a schimbat compet. Au fost dispusi sa moara pentru credinta lor. 7.Proclamarea Invierii a fost facuta inca foarte devreme, chiar de la inceputul istoriei bisericii. 8. Ucenicii au marturisit si au predicat public in cetatea Ierusalimului, locul unde Isus fusese rastignit si ingropat cu putin timp inainte. 9.Mesajul Evangheliei s-a concentrat asupra mortii si invierii lui Isus. 10. Duminica a fost ziua preferata pentru adunare si inchinare. 11. Iacov, fratele lui Isus si un sceptic inainte, s-a convertit cand L-a vazut pe Isus cel inviat. 12.Doar cativa ani mai tarziu, Saul din Tars a devenit si el un credincios crestin, in urma unei experiente pe care a avut-o cu Isus cel inviat.
Crestini nu au crezut niciodata in reicarnare, greci credeau si indieni asiatici cred, in rest sa auzim numai de bine.
Degeaba crezi asta nu schimba cu nimic realitatea o data mort esti mort pe vesnicie
Procrestinii credeau si in asa ceva... cauta celalate evangheli neintroduse in biblie.
Credeau in reancarnare nu exista asa ceva mori si sunt 2 locuri iad sau rai end of story