„„ Consider ca ar trebui eliminată disciplina religie din programele școlare!"""
Asta este formularea corectă!
Cred că dacă toți elevii din România ar solicita asta și înlocuirea ei cu o disciplină legată de calculatoare, să zic spre exemplu, despre sistemele de operare și softurile gratuite, voi elevii, ați fii mult mai câștigați.
Cine vrea ca în particular, să învețe religie, nu are decât să o facă, că așa vrea el!
Declararea că ești fără religie sau că ești ateu sau că aparții de o altă religie, cum este acum, asigură o segregare între elevi, și pe asta trebuie să se meargă!
O altă soluție posibilă ar fi înlocuirea disciplinei religie cu o disciplină numită, "Istoria credințelor și ideilor religioase" unde să fie prezentate fără părtinire toate credințele și toate ideile
religioase inclusiv ateismele.
Religia nu este obligatorie, oricne dorește poate să o scoată.
Oricum eu am altă propunere: citind câteva din răspunsurile de aici („Daca nu sar", „la toata familia ta, tias lua toti bani", unii care nu fac distincția între virgul și punct etc) cred că ar fi bine să se scoată religia și să se bage o oră de română în plus, unde să se repete ce unii n-au înțeles încă din clasa 1.
Mă amuză cum unii consideră religia mai importantă ca matematica: „Cu ce vezi mai folositoare matematica decat religia?"
Poi dacă ești măturător nu este cu nimic mai folositoare decât religia ( bine, poate să calculezi să nu te fure vânzătoarea de la magazin), dar dacă ești contabil, proiectant, programator, arhitect, etc. îți mai schimbi părerea. Mitch ăsta merită să-i apară o greșeală de clacul în proiectul de rezistență al casei și să-i cadă în cap, nu merită să aibă acces la calculator că în programare este nevoie de matematică, merită să fie furat și tot așa, poate așa conștientizează cât de importantă e matematica.
Cât despre @pitbull93, care m-a convins că e nevoie de centre de alfabetizare, este exemplul perfect de creștin prost. Cum am repetat de cel puțin o mie de ori, prostul simte nevoia să fie ținut sub control, să i se dea ordine, dacă se întâmplă pe invers, atunci prostul o ia razna, nu mai știe ce e bine și ce e rău. Deci pentru că există oameni ca ăsta trebuie să fim fericiți că s-a inventat religia că altfel ne trezeam cu o tigaie peste cap când mergeam pe stradă.
Este adevarat scoala in Romania ar trebui sa fie obtionala.
Apoi:
Propun elevii sa dea cu untura scoala sa o manince ciinii.
Apoi:
Citesc o gluma buna sa se introduca "o disciplină legată de calculatoare" jumatate din musterii au picat la BAC si o droaie nu au stiut sa completeze numele pe foaie, astia sunt eroii necunoscuti care trebuie sa studieze calculatoare cind nu stiu sa comp o foaie .
Apoi :
Astia sunt niste refuzati ai soartei care nu stiu nici sa semneze si umbla cu calimara si pipeta sa puna degetul .
Apoi :
Suntem campioni in europa la analfabetism, chiar daca lasam scoala optionala tot niste,,,,,,,,, vor termina.
Ps
Rog pe ofticosi sa dea un stupid de ajutor ma chinui de luni bune sa bat un record si nu pot
Merci
Ia sa vedem ce spune un elev despre scoala http://www.TPU.ro/......sori-care/
"Am nevoie de o sceneta amuzanta desprea scoala, adica sa fie o intamplare normala(copii cu ochii pe pereti, profesori care vorbesc degeaba etc.) am cautat cat am putut si n-am gasit nimic, poate voi veti fii mai norocosi "
Urzi23 comenteaza :
Auzi "domle" ce spune @mirela8976 despre o zi de scoala
"adica sa fie o intamplare normala(copii cu ochii pe pereti, profesori care vorbesc degeaba etc.)" =))
Apoi :
Nu mai am cuvinte sa comentez
O altă soluție, ar fi înlocuirea disciplinei religie, cu disciplina energetică neconvențională și domenii tehnico-științifice moderne.
Trebuie să fie ceva bine făcut și bine gândit, că scoțând o disciplină trebuie să bagi ceva în loc.
Și așa aveți teribil de multe ore la disciplina inutilă : limba română.
Au schimbat gramatica, după 1990 și au introdus îngrozitor de multe chestii de teorie literară, cu totul inutile, în schimb au micșorat nr de ore și materia la disciplinele : matematică, fizică și chimie.
In mod normal, daca elevul este de alta religie, atunci ea nu este materie de studiu obligatorie pentru el. Incearca sa vorbesti cu directorul/ directoarea scolii pentru ca in cazul in care elevul urmeaza cursurile scolii duminicale din cadrul religiei lui, atunci el poate aduce adeverinta cu situatia scolara (notele) din cadrul cursurilor de religie urmate la scoala duminicala. Adeverinta va ramane atasata catalogului iar notele trecute in rubrica 'Religie'. Astfel, copilul nu este obligat sa participe la orele de religie, dar s-ar putea ca trebuie sa ramana in clasa la orelele de religie, chiar daca nu participa la aceasta ora.
Cred ca este in favoarea elevului de a urma totusi cursurile de religie din cadrul scolii lui sau din cadrul scolii duminicale ( sau scoala de sabat), pentru ca in general religia nu impune dificultati de studiu si deci se poate profita astfel pentru marirea mediei generale.
Ăm,mi-e lene să o elimin chiar dacă sunt atee.Stau şi eu acolo,dorm, mă uit cruciş la prof de dragu' că măresc media generală. Când ne dă un extemporal sau cum se scrie dintr-o poveste care ne-a zis-o şi trebuie rezumat, copiez pe rupte.
Sunt a 9 a şi am acceptat-o de dragu' familiei care nici acum nu mă înţeleg că sunt atee şi nimeni şi nimic nu mă poate influenţa la creştinism.Să zică mersi că primesc preotu' în cameră.
Că altfel fac ăştia scandal
@Urzi23 Esti prost, asa ca te-as ruga sa nu mai raspunzi la intrebarile mele. Multumesc
@pitbull Psihopatii ca tine ar trebui bagati in puscarie
In general eu nu sunt de acord cu religia in general, deoarece elevul invata la acea ora niste aberatii si poate ajunge chiar sa creada ce zice profesul, spre exemplu la ora mea de religie profesoara ne zicea despre vrajitoarele care-si vand sufletul lui satan si energia neagra si alte prostii din astea, si unii dintre ei o ascultau cu interes si chiar o intrebau de ce asa si de ce asa, si sincer nu mi se pare normal sa inveti un copil asemenea aberatii. Ma mir ca noi facem biologie, invatam despre legaturile dintre neuroni, cai de conducere etc, substante chimice, si totusi facem religie.
Eu acum sunt clasa a 10 a si din clasa a 11 a eu nu o sa mai fac biologie chiar daca dau bacul la biologie, dar religie fac pana in clasa a 12 a si daca ma duc sa vorbesc cu cineva de la conducerea liceului nu te baga nimeni in seama
Materia religie nu e obligatorie. Printr-o simpla cerere la director poti renunta la materia asta. Aveam in generala un coleg de alta religie, si la ora de religie pleca si facea lectii de pian. Deci nu e obligatorie.
Ora de religie se face pentru ca majoritatea din Romania sunt botezati crestini ortodocsi.
Cei ce nu sunt de acord cu ora de religie ortodoxă (așa ca mine) se pot retrage (așa ca mine).
Eu nu cred, la religie eu ma relaxez, si ne pune note bune, deci ne marim media, pe cine nu intereseaza, nu are decat.
In regulamentul scolar, exista o rubrica ce vizeaza ora de religie. Asadar, fiecare elev are optiunea de a alege ce religie sa studieze, iar daca se declara fara religie, aceasta e eliminata din programul lui scolar.
Daca nu sar mai face religie in scoala toti, de fapt majoritatea nu ar mai crede in dumnezeu. ceea ce este foarte grav sa va dau un exemplu: eu daca nu as mai crede in dumnezeu la noapte te-ai trezi cu mine in casa si ti-as taia gatul si tie si la toata familia ta, tias lua toti bani si toate lucrurile de valoare. fara ca sa ma mai gaseasca cineva. dar fiind ca mi-e frica de dumnezeu nu voi face acest lucru. asa ca ati face bine sa nu mai ziceti ca nu este buna religia in scoala ca sa invete copii sa le fie frica de dumnezeu pentru ca is sigur ca daca nu le va vi multi or sa face lucruri asemanatoare cu ce v-am spus eu
Dar ce-ar fi sa le bagam copiilor in loc de ora de religie o ora de educatie civica?
La religie copiii invata sa fie cuminti ca sa nu supere un barbos cersec care n-are alta treaba decat sa judece tot ce faci.
La civica elevii invata sa aiba un comportament adecvat pentru a nu-i deranja pe cei din jur, pentru ca orice face poate avea repercusiuni atat asupra sa cat si asupra celorlalti, invata cum functioneaza societatea, statul, economia etc.
Sunteti demni de mila daca ratiunea voastra se bazeaza pe frica de un personaj fictiv.
Eu sunt la un liceu, singurul din oras, care iti da posibilitatea de a alege daca vrei sa faci sau nu religia si mi se pare corect.
Sunt de aceeasi parere cu tine, religia nu prea are ce cauta in programa scolara, religie poti sa faci ducandu-te la biserica, etc etc.
Sincera sa fiu, eu mai mult in semn de protest am ales sa nu fac religia. Ma enerveaza ca toti profii de religie incearca sa ne bage in cap conceptele lor si daca nu suntem de acord cu ele ne spun: „vai, dar e mare pacat!"
Daca tot ministerul a decis s-o introduca, macar s-o faca optionala. La mine jumatate de clasa sunt de alte religii si atei si restul ortodocsi. Deci... nu o pot impune.
Religia chiar este optionala(scrie in constitutie), doar ca in cam toate scolile nu-ti zice nimeni ca poti alege si asa multi nu stiu.
Ma mira faptul ca unii inca se mai duc la ora de religie, si noua tot diriginta ne-o punea pe gat, ca duceti-va ca mai invatati si voi ceva, nu am fost decat o singura data la ora, ca si restul colegilor mei, de atunci nu prea am mai stat ca nici macar la o intrebare sa raspunda nu pot, tu il intrebi un lucru si el iti spune cu citate din biblie, care nu aveau nici o legatura.
In fine, religia este o ora optionala, nu are dreptul nimeni sa te oblige sa o inveti, Dumnezeu ne-a dat dreptul de a alege, asa ca daca sunt destepti aia de la ministerul invatamintului si de la biserica ( ca tot ei sunt sfintii si cei care ne "aduc" spre calea adevarului) sa ne lase si ei sa ne alegem viitorul caci ei peste catva timp isi vor gasi linistea in locul lor binecuvantat
Consider ca numai un prost poate avea asemenea pareri.mi se pare normal sa se discute RELIGIE in scoli, si sa cuprinda toate aspectele legate de acest subiect.nu numai crestinism ortodox.sau doar biblia.eu cred ca trebuie ajutati prostii sa inteleaga ca invatand orice, nu are ce rau sa-ti faca.dar neinvatand ramai un ignorant, si un inapoiat plafonat.
Si tie ti se pare normal ca pentru aia cativa care nu sunt ortodcsi sa se elimine ora de religie? Vezi cu ce pornesti si ce concluzie tragi, ca nu suntem prosti. Ora de religie, la ora actuala nu e obligatorie, la inceputul anului elevii care nu vor sa faca religie aduc o cerere simpla de la parinte si gata, nu fac.
Din moment ce in tara aceasta majoritatea sunt ortodocsi la toti le convine macar sa li se mareasca media generala cu media 10 la religie!
Da mi se pare normal sa nu se faca religie, religia parca era ceva intim si trebuia facuta acasa nu in locurile publice, hai de ce nu putem cruci si icoane pe strada daca tot majoritatea tarii e ortodoxa. Nu e vina ma ca nu sunteti in stare sa aveti la alte materii media 10 de va trebuie religie sa va mai mareasca si voua media. Majoritatea elevilor crestini cand vad pe cineva de alta religie sau ateu il considera un ciudat.
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: