Nu, când a decedat cineva nu stăteam sa mă gândesc la d-astea.
Da, cred in viata de apoi.
Nu avem de unde sa știm, cine a văzut nu s-a mai întors ca sa avem de unde afla, așa ca nu se știe.
Ce se spune fără dovezi e egal cu zero. Asa pot spune și eu ca exista exact 2 planete în Univers pe care exista dinozauri. Altcineva poate sa spună ca exista 3 planete, iar altcineva poate sa spună ca exista zero planete cu dinozauri.
Orice afirmație fără dovezi e nula.
Dumnezeu cel din Biblie nu exista. Daca exista nu făcea purici, păduchi, viermi, ploșnițe, căpușe, țânțari, viruși și bacterii, nu spunea ca Pământul este plat și ca Soarele se învârte în jurul Pământului. Asta ne arata ca cei care au inventat personajul numit Dumnezeu erau niște primitivi neserioși și necinstiți care nu l-au văzut niciodată pe Dumnezeu. Zeul care a făcut tot ce exista nu putea spune ca Pământul e plat și nu avea de ce sa facă purici și păduchi.
Toate vietățile sunt rodul proprietăților materiei care în anumite condiții se aranjează sub forma de viata care evoluează în timp prin selecție naturala.
Apoi daca zeul iubea omul, nu se ascundea de om, nu se ocupa cu minuni și nu lăsa omul iubit în întunericul neștiinței sa moara de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie.
Un zeu atotputernic nu cere credință omului, pentru ca nu are nevoie de asa ceva. De credința ceruta în numele zeului inexistent are nevoie omul mincinos (în lipsa dovezilor ) pentru a-l prosti și înșela pe omul naiv, credul și neștiutor.
Un om pentru a fi înșelat trebuie sa fie neștiutor adică sa nu cunoască adevărul și sa fie credul, adică sa creadă minciuna spusa de omul necinstit.
De aceea, la adevăr se ajunge prin știință și la minciuna se ajunge prin credință.
Zeul fiind inexistent, la fel sunt și Raiul și Iadul. Toate sunt povesti primitive, fanteziste și absurde,
In mod logic, un zeu atotputernic și nemuritor, orice ar face sau nu ar face el sau altcineva nu îl poate afecta cu nimic pentru ca e atotputernic și nemuritor. De aceea el nu are nevoie de nimic de la om sau de la oricare alta viețuitoare și prin urmare nici nu ar face viețuitoare, mai ales purici și păduchi pentru ca nu are nevoie de asa ceva. La fel din aceleași motive. un zeu atotputernic și nemuritor nu poate iubi omul, nu poate fi interesat de om, nu îl poate ajuta, pedepsi sau răsplăti pe om, pentru ca pentru un asemenea zeu atotputernic și nemuritor omul e nimic.
In poveștile primitive, fanteziste și absurde, totul e posibil, dar în realitate nu exista nici un zeu, nu exista suflete, duhuri, spirite, conștiințe, drăcușori, spiriduși, Iad, Rai și asa mai departe.. De aceea avem purici și păduchi, de aceea suntem neștiutori și neputincioși pentru ca suntem doar viețuitoare efemere, o forma de existenta a materiei.
Credința nu ne face mai puternici. Știința ne ajuta sa progresam. Credința e doar ceea ce are nevoie omul mincinos de la omul naiv pentru a-l înșela.
Doamne ajuta! Din punctul de vedere al credintei Ortodoxe, revelata de Hristos si de sfinti exista viata de apoi, si chiar aceasta este scopul vietii noastre, mantuirea, dobandirea duhului sfant si a sfinteniei pentru a merge in rai impreuna cu Dumnezeu. Demonii exista si ei, si incearca sa corupa oamenii prin placeri si patimi sa ajunga in iad, prin necunostinta si nepasare. Dar exista un razboi nevazut, pe care il poti observa daca te plasezi de partea binelui si a dobandirii sfinteniei. Vei simti atacurile demonice prin gandurile de la diavol sa faci rau, sa curvesti, sa invidiezi etc., prin comportamentul rautacios al oamenilor instigati la rautate de diavol. Hristos a inviat oamenii din morti si la fel vom invia si noi la judecata cea de apoi cand vom merge in rai sau iad pentru eternitate. O pilda din Biblie este a Bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Unul a mers in iad iar Lazar in rai in sanul lui Avram. Iisus a inviat din morti, s-a coborat la iad ca sa elibereze sufletele dreptilor si sa ii duca in rai. Si este exemplu pentru noi, motivatie ca vom invia si noi. Credinta aceasta se intareste prin apropiere de dumnezeu, prin asceza si experienta mistica. Cu cat inaintam in sfintenie, cu atat Dumnezeu ni se reveleaza mai mult. Observam coincidente, oameni care intra in viata noastra ca sa ne aduca mai aproape de Dumnezeu. Observam lupta cu patimile, cu placerile si cu sugestiile demonilor care vor sa ne abata de la sfintenie. Aminteste-ti ca vei muri si nu vei mai pacatui. Pentru o crestere a credintei este nevoie de apropierea de Dumnezeu prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, la Liturghie, Spovedanie, Impartasanie, Maslu etc. Rugaciune deasa, rugaciunea inimii, milostenie. Ortodoxia este religia bucuriei din momentul Invierii. Citeste cartea Ne vorbeste parintele Porfirie, sa vezi ce frumoasa e. Si carti ortodoxe scrise de Sfinti ca sa intelegi mai bina lupta noastra impotriva duhurilor necurate si a patimilor. Doamne ajuta!
Daca am ajuns la o inmormantarea inseamna ca persoana aia reprezenta ceva pentru mine... asa ca e fix irelevant ca era frumos sau nu.
restul ce ai intrebat tu acolo. povesti