Merg pe ideea neurologie clinice, când mort ești out. Creierul se oprește iar restul sunt mituri și povești.
Daca lumea este rezultatul unei evolutii, dupa moarte nu mai exista nimic pentru persoana care a murit. Daca lumea a fost creata, atunci creatorul va avea grija de creatia lui si nu o va distruge. In cazul oamenilor, caz in care au fost creati cu constiinta, mi se pare normal ca cel care i-a creat sa le si spuna ce au de facut si ce va urma sa se intample, asa cum crestinii (de ex.) cred ca au fost creati de Dumnezeu si Creatorul le-a lasat un indrumator numit Biblia in care le spune cum sa traiasca in in viata de pe pamant si ce se va intampla in viata urmatoare care este vesnica si nu se mai schimba
Daca vrei sa stii asta(si multe altele) citeste Biblia.
Daca nu ai una cauta Biblia online.
Viața veșnică este o certitudine. Marii sfinții ai Bisericii au gustat din ea, din bucuria pe care omul care a făcut voia lui Dumnezeu, o va trăi la maxim după trecerea din lumea aceasta. Sfinții, oamenii prin excelență, vorbesc din propria lor experiență. Ei L-au văzut pe Dumnezeu pentru că:,, fericiți cei curați cu inimă, că aceea vor vedea pe Dumnezeu".
A nu putea pricepe ca teologia creștină este o credință subiectivă este un handicap mental grav. Este vorba de avea creierul atât de afectat încât subiectul nu mai dispune de theory of mind.
Teologii (ăia mai cu doxă) știu că nu se poate dovedi nici că există Dumnezeu, nici că Isus ar fi Dumnezeu.
Ce înseamnă obiectivitate în materie de religie: cine spune că știe că Dumnezeu există bate câmpii; cine spune că știe că Dumnezeu nu există bate câmpii; cine spune că știința demonstrează că Dumnezeu există bate câmpii; cine spune că știința demonstrează că Dumnezeu nu există bate câmpii.
Pur și simplu anumite teze sunt credință și nu știință. Sunt teze despre care știința nu are nicio părere și nici măcar în mod teoretic nu le poate cerceta: dacă există Dumnezeu, ce fel de Dumnezeu există, câți dumnezei există, dacă există viață după moarte, ce fel de viață după moarte există, care e religia corectă, care e teologia corectă a acelei religii, etc. Aceste lucruri nu se pot ști (cunoaște), se pot doar crede în mod subiectiv (ca la biserică). De aceea este totală pierdere de timp să ne certăm pe astfel de lucruri.
Despre „Isus e Dumnezeu" nu se poate spune în mod obiectiv nici că e adevărat și nici că e fals. Dar despre „soarta veșnică a omului depinde de a achiesa la o opinie subiectivă și arbitrară (și anume cea a bisericii din care se întâmplă să fac parte)" se poate spune direct „las-o jos că măcăne". Dacă Dumnezeu ar fi considerat credința importantă ar fi adus dovezi importante. Un copil nu poate fi educat de propriul tată cu „Poate că nu-ți sunt tată. Poate că nu exist. Nu doresc să-ți dovedesc că exist."
Drobul de sare de care teologia nu se poate feri este că o opinie subiectivă și arbitrară poate fi respinsă în mod subiectiv și arbitrar. Credințele creștine sunt prin definiție opinii subiective. Deci abandonarea creștinismului nu este din punct de vedere obiectiv o eroare.
DeProfundis99 întreabă: