Oamenii zic ca a fost mana destinului întotdeauna după ce fapta s-a consumat, niciodată prima. Chiar nu va treziți?
Cheers
Concepția de destin și predestinare, înțeleasă ca fiind un viitor prestabilit nouă, are o problemă în paradigmă:
1) Dacă crezi în predestinare și totuși crezi și într-un zeu (oricare, nu contează) înseamnă că zeul respectiv nu ar putea să ne judece pentru ce-am făcut în timpul vieții, deoarece oricum n-am avut de-ales, ne-a fost predestinat chiar de către el să fim buni sau răi. Ce logică ar avea să fim trași la răspundere pentru ceva ce oricum n-am ales?
Iar dacă zeitatea aceea ne-a stabilit destinul, de ce există păcat? De ce nu ne-a făcut pe toți sfinți? Ca să ne poată pedepsi?
2) Și dacă respingi existența vreunei divinități dar crezi în destin, atunci cine ne-a oferit acest destin?