Sigur ca poate, dar bineinteles intr-un mod limitat, o fiinta limitata precum omul nu poate cuprinde infinitul.
El era panteist adica metaforic considera natura ca fiind divina, prin acel citat el afirma ca vrea sa cunoasa natura, mult timp sa luptat sa unifice cele 4 forte asta a tot vrut
"Cuvantul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti.Niciun fel de interpretare, indiferent cat de subtila, nu-mi poate schimba opinia" - Albert Einstein
Este, bineînțeles, o minciună, ceea ce ați citit despre convingerile mele religioase, o minciună repetată sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal și n-am negat niciodată aceasta, ci am exprimat-o clar. Dacă există în mine ceva care poate fi numit religios, atunci este admirația nețărmurită pentru structura acestei lumi, pe atât pe cât știința noastră o poate evidenția. - Albert Einstein
Studiul și observația științifică sunt utile în general.
În particular, fără ele, cam nu înțelegi nimic.
Ce vrei, mai fluctuează "siguranţa" şi "ego-ul" de "nezdruncinat" al omului! Nu poţi avea mari pretenţii de la un om ajuns în stadiul de a se autodiviniza prin cunoaştere (o „relativa" cunoaştere). El se proclamă uşor prin autosuficienţă, Centrul Universului...
"Dumnezeu este un adevar universal." - Albert Einstein
"Dumnezeu nu joaca zaruri cu Universul." - Albert Einstein
"Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim." - Albert Einstein
"Atunci cand solutia este simpla, Dumnezeu iti raspunde." - Albert Einstein
"Vreau sa cunosc gandurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii." - Albert Einstein
"Dumnezeu este subtil, dar nu rau intentionat." - Albert Einstein
Nu. Un om poate sa inteleaga planul lui DUmnezeu in legatura cu creatia plecand doar de la studiul lui insusi.
recedaniel3 întreabă: