Toate teoriile stranii ale iehoviştilor se bazează pe o serie neîntreruptă de greşeli provenind de la liderul lor Russel!
Un simplu exemplu îl constituie ÎNDRĂZNEALA SAU IMPERTINENŢA "întemeietorului" sectei iehoviste, Charles Taze Russel, cel care ajunsese să pretindă că inventatorii cultului ar fi mai presus de Scriptură, că "ORICINE CITESTE NUMAI Biblia AJUNGE IN INTUNERIC (!?!), pe cand cine citeste NUMAI scrierile lui Russel ajunge la adevar (!?!).
Din păcate, acest lucru nu s-a schimbat deloc pentru bieţii oameni prinşi în mrejele acestui cult. Doctrina lor SE MODIFICĂ PERIODIC prin broşurile care vin de la cartierul lor general din SUA!
Un studiu oferit de o sectă nu este altceva decât un curs de FORMARE A MODULUI DE A PRIVI lucrurile, şi o dată ce modul de gândire este viciat, toate ideile vor fi forţat interpretate în acea direcţie. Sute de secte oferă pe la noi "Studiile biblice" şi tot atâtea moduri de interpretare diferite vor exista, pentru a se crea impresia că Sciptura susţine fix gruparea lor.
Unul din motivele înmulţirii cultelor a fost dat de inventarea unor reguli şi interpretări noi, în contradicţie cu Biblia!
Sectelor s-au îndepărtat de Biserică, de spaţiul în care a apărut Scriptura, spaţiul care păzeşte şi explică Sf.Scriptură.
Dar nu mai bine te mai gandesti tu înainte de vreo zece ori dacă e locul tău...
Tu esti troll sau te faci?
Multe secte invită la studii biblice, DAR, studiile biblice" oferite de diferite grupări nu fac altceva decât să "orienteze" persoana spre acea grupare, situaţie în care se preferă sensul "atrăgător" dar "viciat", şi nu cel din contextul istoric. Şi iată că "plăcute" au putut ajunge să fie mii şi mii de variante de interpretare a Bibliei.
Dificultatea înţelegerii textului sacru este data de predominanţa foarte mare a LIMBAJULUI METAFORIC, simbolic, a folosirii VALORILOR POLISEMANTICE ale cuvintelor!
Ştii ce este aceea literatură, ştii cât de uşor poate fi interpretat un text într-un fel sau altul! La fel este şi cu Scriptura. De aceea există astăzi aproape 40000 de secte de origine creştină…
Nu ai ce invata de acolo.Intra aici si vei gasi raspunsul la intrebarile tale
http://www.jw.org/ro/
stoianmircea întreabă: