Toata lumea a incercat sa aplice aceasta lege, fara chiar a o cunoaste. Sa ma explic. Exista o inclinare a mintii omenesti, foarte bine documentata, care il face pe om sa creada ca el va reusi unde altii esueaza, ca el va supravietuii unde altii mor, ca el va fi primul om din lume care s-a vindecat de o psihoza. Iar asta nu e altceva decat aplicarea practica a legii atractiei. Totusi, marea majoritate a oamenilor esueaza in ce intreprind; chiar si cei ce reusesc, reusesc intr-un domeniu, maxim doua ale vietii lor, desi aplica legea asta in toate. Cum asta? Simplu, deoarece legea atractiei nu exista, e doar o minciuna facuta sa se potriveasca cu asteptarie omului, potrivire care a adus bani si faima lui Rhonda Byrne, dar a distrus vietile naivilor care au cautat sa aiba succes prin legi imaginare, irosind un timp si o munca prin care ar fi putut antinge un scop ales pe masura lor.
Vlalslsl întreabă: