De ce nu poti sa dormi
Care sunt tipurile de insomnie?
În functie de durata si de cat de des apare, insomnia poate fi acuta sau cronica. Insomnia acuta dureaza de la o noapte la cateva saptamani, în timp ce insomnia cronica se manifesta cel putin trei nopti pe saptamana, timp de o luna sau mai mult. Pe de alta parte, daca iei în calcul motivul aparitiei, insomnia poate fi primara sau secundara. Se poate vorbi despre insomnie primara atunci cand problema cu somnul nu este asociata cu o alta afectiune. Insomnia secundara se manifesta ca urmare a unei boli precum astmul, depresia, artrita, cancerul, unele probleme cardiace sau în asociere cu unele substante consumate, alcool ori medicamente.
Formeaza-ti obiceiuri sanatoase!
De cele mai multe ori, insomnia apare din cauza unor tabieturi nefericite. Asigura-te ca ai parte de cele mai bune conditii pentru un somn odihnitor:
mergi la culcare la aceeasi ora în fiecare seara si trezeste-te dimineata la aceeasi ora;
evita consumul de cafea, nicotina si alcool în partea a doua a zilei. Alcoolul poate conduce la un somn întrerupt, neodihnitor;
fa miscare fizica, dar nu în apropierea orei de culcare. Sportul stimuleaza organismul
si s-ar putea sa-l goneasca pe Mos Ene.
Tine un jurnal
In care sa-ti notezi ora de culcare, orele la care te trezesti în timpul noptii, orele în care nu poti sa dormi, zilele în care dormi dupa-amiaza. S-ar putea ca jurnalul cu pricina sa te ajute sa descoperi singura motivele insomniei. De exemplu, somnul de dupa-amiaza, o cina copioasa tarzie sau un
cappuccino, seara în oras.
Sau esti cam stresat. Stiu cum e...
Te gandesti la melodii relaxante, la persoane care te fac sa zambesti, sau cea mai buna idee (eu o folosesc):
nu te gandesti la nimic, uiti de tot ce exista pe lume. Inchizi ochii, iti imaginezi ca plutesti spre o lume lipsita de griji, plina de nori pufosi, ingerasi, lucruri dragalase in esential, nu exista teme, profesori sau antrenori de sport exigenti, iar mancarea gustoasa nu se mai termina.
Dacă ai ulei esenţial de lavandă, poţi pune două-3 picături de ulei pe perină, sau inainte de culcare, aplică 5 picături de ulei esenţial de lavandă pe antebraţ şi plexul solar (în centrul abdomenului, între stern şi buric), mai poţi face seara o baie cu ulei esenţial de lavandă. Să nu depăşeşti 6 picături de ulei esenţial de lavanda pentru o baie caldă. Uleiul se pune în cadă în acelaşi timp când începi baia.
! Să nu stai mai mult de 15 - 20 de minute!
JanetteLarissaCiubotariu întreabă: