Bună.
Un cub de zahăr să se topească încet în gură, un pahar cu apă băut pe nerăsuflate sau stai în apnee câteva secunde (nu respiri timp de 30 de secunde).
Pa, pa.
O gulma :D
http://www.220.ro/3YK7zwUFFJ/Cum-Scapi-De-Sughit
asta am gasit pe net poate sa te ajute
Cum să scapi de sughiţ
Deja ai, probabil, o metodă, preferată pentru a scăpa de sughiţ: fie îţi ţii respiraţia, fie bei un pahar cu apă. Ceea ce funcţionează, într-adevăr, este respiratul într-o pungă de hârtie, timp de două minute. Oamenii de ştiinţă cred că astfel se acumulează mai mult dioxid de carbon în sânge care opreşte sughiţul atunci când sângele ajunge la creier. Sughiţurile sunt, de fapt, contracţii ale muşchilor respiratori. Factori declanşatori sunt alcoolul, băuturile carbogazoase, supra-încălzirea, duşurile reci, stresul emoţional şi mai rar obiecte foarte mici căzute adânc în ureche (de ex. un fir de păr). Sughiţurile nu reprezintă o funcţie fizică şi nu se ştie de ce, dar se întâlnesc de patru ori mai des la bărbaţi. Majoritatea "crizelor" durează doar câteva minute iar cea mai lungă a durat 65 de ani. Dacă sughiţul nu se opreşte după două zile, ar trebui să consulţi un doctor. Există unele medicamente care te pot ajuta.
O sperietura zdravana te-ar putea ajuta, un pahar cu apa, sau sa-ti tii respiratia citeva secunde. Se mai zice ca cineva vorbeste de tine, si daca ghicesti persoana respectiva scapi de sughit.Bafta
Inghite o lingura de zahar
sau bea un pahar de apa
sau mananca foarte incet o bucatica de paine uscata
sau bea apa din partea cea mai indepartata a gurii paharului
sau tineti respiratia si numara invers
sau incearca toate acestea deodata- probabil te vei simti atat de rau si de nedumerita, incat vei uita de sughit
Stiu si eu o metoda foarte buna de a scapa de sughit. Am folosit-o de cateva ori si chiar functioneaza. Trebuie sa te intinzi pe spate si sa-ti apesi cu degetele deasupra sprancenelor. Nu stiu care e motivul sau explicatia medicala, dar dupa cateva secunde pur si simplu nu mai sughiti.
dobrin1019 întreabă: