Am intrat in faza de depresie. Am luat in greutate, am scazut si tot felul` de chestii de genul, dorm foarte putin, am o neliniste continua in mine, plang aproape din orice motiv, ma simt obosita in orice parte a zilei, ma simt vinovata de orice chestie care mi se reproseaza, uneori chiar am si ganduri de sinucidere. Nu stiu ce sa fac, unde sa ma duc, cu cine sa vorbesc[ tin sa precizez ca am 14 ani ] inainte vorbeam cu prietenii, acum m-am inchis in mine total, nu mai discut cu nimeni, mama nu ma intelege tipa la mine ca nu fac curat, ca nu fac aia, ca nu-s buna de nimic, ca am medii mici la scoala, din contra nu cred ca am medii mici. n-am decat la 2 materii. Ba chiar m-a amenintat ca nu ma lasa sa-mi petrec sarbatorile cu prietenii daca nu iau 10 in teza la mate. Asta ma ingrozeste. mereu are cate`o nemultumire, nici eu n`oi fi usa de biserica dar... nu mai pot simt ca innebunesc. M-as duce la psihologul scolii dar imi este frica [,] ca o sa doreasca sa discute cu mama, si eu nu vreau chestia asta. Ce ma sfatuiti sa fac? Totul este un infern pentru mine! Nu ma mai suport! HELP ME!
O vîrstă fragilă, ești într-un dezechilibru total dar nu îți fă griji, o să te ridici și tot ceea ce a fost dureros și fragil o să treacă, o sa fii o fată cu un carcater puternic și într-o zi o să îi ajuți pe cei din jur cu sfaturi doar că acum esti in faza de schimbare, ai grija ce vei deveni, cum vei deveni pentru ca doar de tine depinde.
Putem să fim oameni bun iar cînd suferim parcă ne transformăm, suntem mai răutăcioși sau suntem mai buni, depinde de noi ce alegem.
O să dai de rascruce de drum și va trebui să alegi calea ta.
Dacă ai nevoie să vorbești dă-mi mesaj,
îmbrățișări.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Eu ţi-aş sugera să cauţi o persoană anonimă cu care să poţi vorbi fără ruşine. Cineva care să-ţi împărtăşească experienţa lui/ei din punctul ăsta de vedere.
Ştiu că te doare să fii aşa şi ai impresia că nimeni nu te înţelege sau te acceptă, dar cu siguranţă toată cauza stă în faptul că... aşa e adolescenţa în general.
Dacă ai posibilitatea, du-te la psihologul şcolii şi povesteşte tot ce ai pe suflet. Ce ai tu nu poate fi depresie clinică sau d-astea. Stai liniştită că va trece de la sine în timp.
Până atunci exteriorizează-te. Vorbeşte, desenează, scrie, citeşte, cântă, fă orice care te poate ajuta să uiţi de toate problemele. Sau încearcă lucruri noi 
Capul sus, că nu o să mori.
Răspunde
Bună
Ai intrat in faza de drepesie deoarece ai suferit un şoc,ori te'ai despărţit de cineva,ori ai fost jignită de mai multe ori şi te'a durut f mult.
Trebuie să te duci la psiholog, fără el nu faci nimic.
Poate că nu ţi'ai dat seama, dar problema ta e destul de gravă şi se poate fi şi mai rău.
Nu sta aşaa!
Ai putea vorbi cu un psiholog si dupa cu parintii, in general parinti sunt atat de orbiti de grija lor, incat isi uita rationamentul cand este vorba de asa situatii. De asemenea ai putea "rasfoii" urmatorul site: http://anorexie-bulimie.ro/tratament-anorexie-bulimie.html Eu personal fac parte dintr-o asa categorie si viata chiar nu imi este imposibila. Suicidul nu este solutia, rationamentul este... :) Daca ai alte neclaritati, sunt dispusa sa te ajut, doar intreaba. :D
Nu te descuraja [psihic]. Totul trece si rămâne în trecut. Totul are un motiv, încearcă să ajungi la problema principală. Totul are o rezolvare, chiar şi de la sine. Încearcă să te calmezi. Fă ce-ţi place ţie de obicei! Fi ca un surdo-mut, care îşi aude doar propile păreri şi muzica preferată.
Şi eu am trecut prin astfel de stări, dar am trecut repede peste. De obicei, închideam uşa de la cameră sau dacă nu era nimeni acasă nu era nevoie, mă trânteam în pat şi dădeam play la melodia mea preferată sau citeam o carte în genul meu [ vampiri ] sau. pur şi simplu stăteam, şi cu ochii închişi, îmi imaginam viaţa perfectă. vise. Mda. Asta era.
Gândeşte-te ce înseamnă relaxare pentru tine şi pune-ţi gândurile în practică. Nu mai fi aşa sensibilă. fi nepăsătoare cu fiecare problemă neimportantă pe care o întălneşti.
Si eu am trecut la inceputul liceului printr-o situatie asemanatoare. Parintii au mereu asteptari mari de la copii si incearca sa se realizeze prin intermediul lor. Incearca totusi sa mergi la psihologul scolii; o sa te ajute mai mult decat crezi. Chiar daca o sa-i cheme pe parintii tai la scoala, nu e ceva rau in mod obligatoriu. Daca le explica situatia un alt adult, o sa vezi ca si ei isi vor schimba optica. Daca ai cumva o situatie mai dificila acasa, poti sa-i explici problema psihologului si sa-i spui de ce nu e bine sa-i cheme si o sa vezi ca va intelege.
Calmeaza-te! In viata asta nu-i datorezi nimanui nimic, fa ce vrei sa te simti mai bine, nu mai trai viata pe care o vor parintii tai sa o traiesti, ia-ti deciziile proprii (dar gandeste-te mult inainte sa o faci), o sa fie mai greu la inceput, o sa faci greseli multe, dar hey n-a zis nimeni ca e usor sa fi mai independent. E perioada de rebeliune adolescentina, bucura-te de ea, sa ai ce povesti la nepoti 
Reia legaturile cu prietenii tai buni, explica-le alor tai ca 10 la mate e la fel de bun ca 9 sau 8 sau 7. Invata sa te relaxezi, poti sa te duci si la psiholog daca simti nevoia (nu cred ca o sa-ti cheme mama la scoala, doar daca descopera abuzuri de-ale ei din copilaria ta) si cam atat. Ai grija
PS: a da, si nu te sinucide, alta viata nu mai primesti dupa aia.
Cred ca si eu am aceeiasi problema.
Da`mi id`u tau printr`un msj ca sa vorbim Sii eu am tot 14 ani
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
