Poți merge la doctor și să îi spui că ai avut un accident când erai mic iar acum clavicula dreapta nu stă la locul ei și că vreai să o pună el la loc dar fără să te doară fiindcă nu suporți durerile mari.
Faptul că ai o clavicula mai înafară față de cealaltă nu e un defect, de exemplu urechea mea dreapta nu e 100% identica cu cea din stânga dar mie îmi place, mă face să mă simt specială. Nu trebuie să arăți perfect
Clavicula nu e piesa de lego pe care sa o scoti si pui la loc. Daca era vorba de luxatie, adica o deplasare a suprafetelor articulare una fata de cealalta (in cazul asta capul sternal al claviculei fata de manubriul sternal), atunci nu avea cum sa ramana "nepusa la loc" pentru atata timp fara consecinte grave din punct de vedere functional si motric. Mobilitatea lui ar fi fost serios afectata. Daca exista o diferenta vizibila intre pozitionarea unei clavicule fata de perechea sa, inseamna ca cel mai probabil acolo a fost vorba de o fractura. In cazul fracturilor serioase pot aparea infundari, deplasari, rotiri intre segmente, iar osul nu poate fi pus la loc decat in urma interventiei chirurgicale, dar asta se face doar cand e cazul, cand alternativa inseamna impotenta functionala.
Readucerea claviculei intr-o pozitie perfect simetrica cu cealalta, ar presupune refracturarea osului si chiar si asa sansele sunt mari sa faci mult mai mult rau decat bine, atat din punct de vedere estetic, dar mai ales functional.
Niciun medic nu o sa faca vreodata asta, atata timp cat in momentul de fata nu are dureri si mobilitatea lui este optima.
Îți multumesc, răspunsul tău chiar m-a facut sa mă simt mai bine și să-mi fie mai ușor să mă accept așa cum sunt
Cu plăcere, chiar mă bucur că te-am putut ajuta
Încearcă ca mereu când vezi o chieste, care ție îți pare un defect, să te gândești ca probabil nu mai e nimeni așa că tine ceea ce înseamnă că ești unic, special sau că de fapt nu arată atât de rău cum crezi tu că arată
Crede ma ca nici o fata nu sta sa analizeze asemenea lucruri. Toată lumea are defecte fie fizice fie psihice. Nu este nici un om fără cusur, nici fete nici baieti. Asta este ceva ce numai din perspectiva ta pare deranjant dar alții nu percep defectele noastre precum o facem noi. Asa ca stai liniștit, nu te stresa pe baza acestui lucru, atata timp cât te deranjează numai estetic, decât numai dacă te doare, atunci probabil poți merge la un medic, altfel te as sfatui sa nu mai dai importanta.
Îți multumesc pentru răspuns, chiar mă ajută
Jake143 întreabă: