* Salut! Eu nu stiu prea multe despre ce zici tu mai sus dar m-am informat și am dat mai jos sa vezi cum se tratează și alte lucruri.
Diagnostic și tratament
Adesea simptomele par să nu aibă legatură unele cu altele, de aceea controlul medical va include și un examen pelvin, în timpul căruia ginecologul va fi avea posibilitatea să simtă orice chisturi care ar putea fi pe ovare. Odată ce acestea au fost identificate, o ecografie transvaginală va fi efectuată pentru a ajuta medicul să pună diagnosticul corect. În acest sens, se vor efectua și analize hormonale.
Scopul tratamentului se concentrează pe doua aspecte: ameliorarea simptomelor și prevenirea sau minimalizarea complicațiilor de durată, care pot să apară la vârsta adultă. De cele mai multe ori, tratamentul pentru controlarea simptomelor este medicamentos. Anticoncepționalele sunt o alegere frecventă pentru a regla ciclurile menstruale și pentru a reduce nivelul de hormoni.
Ca soluție alternativă, preferată în cazurile mai complexe, medicul poate recomanda și tratamentul chirurgical. Acesta constă în intervenții laparoscopice speciale (procedura chirurgicală ce folosește un tub subțire, luminat, numit laparoscop, ce este introdus în abdomen printr-o mică incizie la nivelul peretelui abdominal și care este folositã pentru examinarea organelor abdominale sau genitale interne). În timpul laparoscopiei, vor fi îndepărtate chisturilor ovariene prin ablație, cu laser (drilling ovarian) sau prin electrocauterizare (diatermia ovariană).
Pentru femeile care își doresc să ramână însărcinate, dar suferă de anovulație cronică ca rezultat al sindromului ovarelor polichistice, iar tratamentul medicamentos nu a avut succes, singura opțiune de a avea un copil rămâne de cele mai multe ori fertilizarea in vitro.