Exista un fel de benzi adezive la cosmetica. Le pui pe locul respectiv, le lasi o vreme si cand le dezlipesti vor scoate si o parte din punctele negre.
Primele lucruri de care ai nevoie pentru a scăpa de acnee sunt perseverenţa şi răbdarea. Nu există niciun leac minune care să-şi facă efectele peste noapte. Folosirea unui tratament care să împiedice acneea să se formeze este singurul mod prin care să scapi de acest tip de probleme ale pielii. Acest proces poate funcţiona doar de la interior spre exterior, dar şi cu ajutorul unor agenţi de curăţare speciali care ajută la controlul bacteriilor de la suprafaţa pielii şi care îndepărtează excesul de celule moarte. Important este să aveţi grijă la produsele cosmetice care susţin că pot trata acneea. Orice produs poate ajuta doar la diminuarea simptomelor. Mai mult, unele dintre aceste produse de curăţare a pielii pot fi folosite împreună cu (dar niciodată în loc de) un tratament care va îndepărta cauzele acneei. Tratarea şi prevenirea acneei se bazează pe ajutarea organismului să regleze secreţia glandelor sebacee, să le facă să producă mai puţin sebum. Pentru a îmbunătăţi rezultatele tratamentului, el trebui însoţit de o igienă bună a pielii care limitează inflamaţia rezultată din amestecul de sebum, celule moarte şi bacterii. De reţinut este şi că acneea nu este cauzată de anumite alimente sau de pielea „murdară". Aşadar, deşi o igienă bună şi un stil de viaţă sănătos sunt de ajutor, nu tratează, de fapt, acneea. Din contră, frecatul excesiv nu ajută faţa şi poate chiar irita pielea şi agrava inflamaţia, „invitând" pur şi simplu bacteriile să se adăpostească în leziunile cauzate sau chiar făcând pielea să producă sebum în exces. Cum să tratezi punctele negre şi albe Cea mai bună rutină privind comedoanele (punctele negre şi albe) include o curăţare de două ori pe zi cu un produs pe care să se specifice „non-comedogenic", o utilizare regulată de astringent pe bază de muşeţel şi, din când în când, câte o mască pentru a elimina excesul de sebum şi celulele moarte ale pielii care contribuie la înfundarea foliculilor. AVERTISMENT! Printre cele mai folosite metode de a scăpa de punctele negre se regăseşte şi stoarcerea lor cu degetele sau folosirea unui fel de mic aspirator. Deşi aceste metode au succes la îndepărtarea „blocajelor" temporare, ele cauzează şi cicatrici şi distrugeri permanente ale vaselor capilare (cele care „hrănesc" pielea cu sânge, nutrienţi şi oxigen), iar leziunile pielii feţei, în timp, distrug uleiurile naturale ale pielii şi grăbesc procesul îmbătrânirii. Mai mult, multe substanţe folosite pentru curăţarea feţei, mai ales cele care includ uleiuri sau care au în compoziţie nuci sau alţi agenţi exfolianţi, pot face mai mult rău decât bine, depozitând „agenţi de înfundare" pe piele, dar şi făcând pielea mai sensibilă în faţa infecţiilor bacteriene. Mască pentru faţă pe bază de albuş de ou şi lămâie Sucul de lămâie este un ingredient puternic pentru eliminarea sebumului şi bacteriilor, curăţând punctele negre, închizând porii şi chiar albind punctele hiperpigmentate (pistruii). Albuşul de ou conferă luminozitate pielii, oferind chiar un efect de „lifting" facial, de întinerire. Albuşurile ne mai ajută să scăpăm şi de punctele negre mai vechi sau urmele altor probleme de acnee. Această mască trebuie aplicată după ce ne-am curăţat faţa şi nu trebuie folosită dacă, în aceeaşi zi, s-a mai aplicat altă mască. Ingrediente: un albuş de ou, o linguriţă de suc de lămâie proaspăt stors. Într-un mic castron se amestecă cele două ingrediente. Apoi amestecul se aplică pe toată faţa, evitând cu grijă ochii şi pleoapele (dacă amestecul îţi intră în ochi, o simplă clătire cu apă caldă, fără săpun, este de folos). Dacă simţi că nu este de ajuns, poţi aplica două straturi. Masca se ţine pe faţă timp de 20-25 de minute. Vei simţi că masca este gata de a fi înlăturată atunci când se usucă şi pare că îţi strânge faţa. Cojeşte-o, pur şi simplu, cu ajutorul degetelor. După ce ai dat masca jos, clăteşte-te cu cu un astringent pe bază de muşeţel.
anonim_4396 întreabă:
dobrin1019 întreabă: