Eu te sfătuiesc să fii sincer cu tine însuți și să-ți spui exact ce te deranjează, e clar că o copilărie cu o familie violentă și alcoolizată te face să crești și să crezi că tu ești într-un anumit fel, poate neimportant, poate ai crescut cu încrederea în tine la pământ, poate acum ești la fel.
Fii sincer cu tine însuți, spune-ți lucrurile deranjante din viața ta.
Starea depresivă are un motiv, la fel cum există un motiv atunci când râzi sau plângi, o faci pentru că ceva/cineva te-a făcut să râzi sau să plângi, nu râde/plânge nimeni din senin fără un motiv. Dacă te duci la un stand up și râzi o oră încontinuu nu ai crize de râs obsesiv-compulsive, ai doar un motiv să râzi o oră încontinuu și nimeni nu o să-ți bage pe gât o pastilă sedativă, în schimb dacă ești supărat o oră în fiecare seară timp de ceva vreme "fără motiv" să fii sigur că o să vină un băiat la tine cu niște antidepresive.
Dacă ai starea asta de 13-14 ani împreună cu urmările ei, ai cu siguranță și forța să fii sincer cu tine însuți în privința unor lucruri deranjante din viața ta, chiar dacă acele lucruri se numesc: mama, sor'mea, fața mea, locul de muncă, caracterul sau orice altceva.
Doar tu stii de ce te aflii in depresie si vindecarea va veni cand treci la nivelul de acceptare, dar cand esti indreptat si spre alte viziuni sanatoase ale vietii .
Nu are legătură, cunosc persoane foarte puternice care se luptă cu depresia de ani de zile. Se ameliorează cu medicație și terapie. Îți recomand multă terapie până să ajungi la medicație, pentru că depresia e o boală complexă, poate apărea din multe motive, se poate vindeca tot așa, pastilele ar trebui să fie ultima soluție pentru că în multe cazuri te transformă în legumă (nu toate, but still). Dacă nu și-a făcut efectul, vorbești cu psihiatrul, probabil nu e ce-ți trebuie ție.
Asta duhovnicul mi o spus cu bărbăția sa vad parca, parca începe sa își facă efectul tratamentul ceea ce e uimitor sa vad cât durează... Da pastilele te cam adorm, când ți lumea mai draga te ia somnul cu xanaxul trebuie sa am grija, da am nevoie de psihoterapie într-adevăr, o sa merg și la endocrinolog sa vad dacă nu am vreo afecțiune tiroidiana care da ca simptom depresie. Da este complexa fiindcă am observat ca brusc se schimba starea și nu are legătură cu bipolaritatea fiindcă 2 ore sunt ok restul trist, într un mod ciudat seara ma simt mai ok sau când când dar când îmi dau seama ca nu am voce deși eu as vrea sa cred ca am iar cad în prăpastie un lucru e clar nu cred ca am nivelul de serotonina și dopamina scăzut e din alta cauza cel puțin asa cred eu. Mie psihiatru (femeie) mi o zis verde în fata ca cică antidepresivele nu ajuta în depresie de parca cele pentru anxietate sociala ar ajuta.
Când cant. scuze autocorectorul
Nu te lua după blonda de xKronstadt, mulți oameni fac exact ca ea, se afundă în muncă și apoi se trezesc la 60 de ani că au trăit degeaba când puteau să-și rezolve problemele la timp . Duhovnicul nu are studii în domeniu, nu-i treaba lui să-și dea cu părerea, și nici a unei vânzătoare-n piață, cum e Kronny.
Nu, cam de când o murit taică-meu
13-14 ani. De aia am rămas mut când mi-o zis de bărbăție deși el nu știe ca o astfel de depresie duce la sinucidere sau cel care o are se refugiază in droguri și alcool faptul ca nu m-am sinucis sau nu am avut tentative și nici nu m-am refugiat în alea, alea denota bărbăție și tărie de caracter peste măsură da na eu știu cum naibii percepe el depresia.
Îmi pare rău pentru taică-tu, dar, ce te-a deranjat după ce ai rămas fără el? Și zi câți ani ai, ca să ne înțelegem.
Man asta e una dintre cauze, dar sunt mai multe... 28 am.
Pai lipsa lui îți dai seama îl iubeam cel mai mult pe lumea asta.
Dar poate fi și din cauza copilăriei ca părinții erau violenți și alcoolici o sa aflu de la un psiholog eu zic ca de la copilărie și din cauza izolării sa agravat. Relațiile interpersonale asta cred ca e cauza principala și izolarea... Da nu ma dau bătut o sa găsesc eu o cale sa înving depresia, sau poate cine știe o sa ma ajute chiar tratamentul. Acum sunt ok fata de cum eram anul trecut când nu ma puteam scula din pat din cauza depresiei era horror.
Eu te sfătuiesc să fii sincer cu tine însuți și să-ți spui exact ce te deranjează, e clar că o copilărie cu o familie violentă și alcoolizată te face să crești și să crezi că tu ești într-un anumit fel, poate neimportant, poate ai crescut cu încrederea în tine la pământ, poate acum ești la fel.
Fii sincer cu tine însuți, spune-ți lucrurile deranjante din viața ta.
Starea depresivă are un motiv, la fel cum există un motiv atunci când râzi sau plângi, o faci pentru că ceva/cineva te-a făcut să râzi sau să plângi, nu râde/plânge nimeni din senin fără un motiv. Dacă te duci la un stand up și râzi o oră încontinuu nu ai crize de râs obsesiv-compulsive, ai doar un motiv să râzi o oră încontinuu și nimeni nu o să-ți bage pe gât o pastilă sedativă, în schimb dacă ești supărat o oră în fiecare seară timp de ceva vreme "fără motiv" să fii sigur că o să vină un băiat la tine cu niște antidepresive.
Dacă ai starea asta de 13-14 ani împreună cu urmările ei, ai cu siguranță și forța să fii sincer cu tine însuți în privința unor lucruri deranjante din viața ta, chiar dacă acele lucruri se numesc: mama, sor'mea, fața mea, locul de muncă, caracterul sau orice altceva.
Adică daca ești bărbat nu poți suferi de depresie?! Hilar. Standardele impuse de societate fac mai mult rău decât bine. In prealabil as recomanda un psiholog, deși se poate scăpa de depresie și fără unul. Ideea e de a te cunoaște, a te accepta, a găsi cauza depresiei, etc. Un tratament antidepresiv se bazează în general pe diverse substanțe care de multe ori fac mai mult rău decât bine. Sfatul meu e ca dacă chiar nu poți cu forțele proprii sa scapi de depresie, apelează la un psiholog. Dar încearcă să eviți tot felul de pastile...gen Xanax, prozac, etc. Succes!
IonBadita1 întreabă: