Am 14 ani. Ieri am fost diagnosticata cu sindromul Asperger. Dar doar din a doua sedinta si mi se pare ca m-a cam fusarit. Stiu ca nimeni de aici nu ma cunoaste, dar mi-ar placea daca v-ati da cu parerea legat de ce scriu aici, macar sa-mi spumeti daca credeti ca am. In unele caracteristici chiar nu ma regasesc deloc: in prezent leg relatii sociale destul de bune (desii am emotii) si ma descurc bine in orice domeniu si inteleg ironia, glumele, metaforele, limbajul corporal etc. Ba chiar iubesc sa fac glume si sa fiu sarcastica, in loc sa zic ceva direct. Problema e ca ma ai regasesc in une caracteristici, spre exemplu: nu prea ma pot uita in ochii altor persoane cand vorbesc (dar doar daca e un subiect cu care sunt confortabila), in copilarie nu mi-am facut prieteni deloc si aveam impresia ca ceva e diferit la mine, si doar stateam in banca toata ziua si ii urmaream. Scriu in caiete, spun si ma gandesc la tot felul de teorii despre viata si univers pe care oamenii nu le inteleg si la care nu s-ar gandi niciodata. Altii imi spun ca imi pierd vremea cu prostii, dar simt cum uneori mi se ia gandul de la ceea ce fac si ma gandesc dintr-o data la tot felul de lucruri care n-au sens decat pentru mine. Si intru in ceva transe si ma holbez si nu zic nimic, iar un coleg de scoala a trebuit odata sa bata din palme in fata mea ca sa ma,, trezeasca". Cand aveam vreo 8 ani inventam tot felul de personaje si faceam episoade cu ele, eu luand rolul fiecareia. La scoala, m-am scapat si am inceput sa port cu voce tare o conversatie dintre doua personaje (colega care m-a vazut m-a considerat o ciudata). De la 9 ani am simtit ca personajele alea nu mai sunt suficiente si mi-am creat o lume si mai dezvoltata. Extrem de complexa. Intru in ea de atunci zilnic, dar trebuie sa sar in fata umei onglizi si sa fie anumite melodii pe fundal. Daca nu intru in lumea aia zilnic, ma simt obosita psihic si nu mai pot face nicio activitate calumea. Singura prietena pe care am avut-o in gradinita avea tot autism, dar era o forma accentuata (lumea stia de problema ei), si toata ziua ne petreceam doar noi doua timpul impreuna. Faceam chestii prostesti, ne invarteam, ne izbeam de pereti, mancam plastilina, ne ascundeam sub biroul educatoarei etc. Dar pana la urma orice copil de gradi face lucruri de genul si ea era,, sefa prieteniei". Totusi am simtit ca ea ma intelege cel mai bine din toata grupa (desi nu prea vorbea mai deloc). Plus ca eu aveam in trecut obiceiuri foarte dubioase, cum ar fi sa zgarman un perete, dar doar o portiune anume. Si ajunsesem sa-mi intrerup orice activitate importanta atunci cand ma apuca sa zgarman peretele ala. Acopeream televizoarele si oglinzile cu prosoape (si in prezent o mai fac din cand in cand) si mi se puneau anumite ticuri, cum ar fi sa dau volumul doar la numere impare, sau sa-l verific din 5 in 5 secunde sau sa-mi incordez anumiti muschi sau sa deschid gura fara vreun motiv anume. Obicriuri de genul nu mai prea am, dar iubesc rutina si mi-e frica de schimbari, cam de orice care ma scoate din zona de confort. In prezent fac treaba cu lumea, si inca zilnic. Imi este rusine s-o recunosc. Dar lumea aia imi aduce niste stari si niste satisfactii neinlocuibile in viata mea. Dintotdeuna m-am simtit o persoana mai,, deosebita" (nu ca n-ar fi toata lumea, dar intr-un altfel de mod). Simteam ca gandirea mea nu este compatibila cu a nimanui si nimeni nu intelege prin ce trec si simteam ca nimeni n-are rabdare cu mine ca sa-mi asculte teoriile (asta m-a facut sa intru intr-o depresie la 9 ani). Si acum am fost diagnosticata cu depresie, doar ca m-am si taiat pe maini si pe picioare (dar doar de doua ori). Problema e ca am 14 ani si psihiatra nu prea m-a ascultat pe mine, ci pe ei. Si mi-e teama ca diagnosticul le care mi l-a pus e ingluentat gresit de ceea ce i-au spus parintii mei. Nici macar nu mi-au spus de sindrom, l-am descoperit eu pe o fisa in timp ce ma uitam pe pozele din telefonul tatei. Eu inteleg ironia si glumele si limbajul corporal, iar tata nu crede ca am. Iar mama nu ma ia in serios si nu crede nimic din ceea ce-i spun. Asta ma frustreaza si ma inchide in mine. Stiu ca nu ma cunoaste nimeni de aici, dar as vrea, daca vreti si daca ati citit tot, sa-mi spuneti parerea voastra despre asta. Credeti ca chiar am sindromul? Iar daca da, ce ar trebui sa fac?

Nu cred ca ai nimic esti sanatoasa poate esti doar mai dotata ai mai multa creativitate esti speciala ramai asa nu crede ce spun toti indiferent cat de specialisti sunt ca dau gres si ei ca sunt oameni cauta oameni ca tine creativi sa te accepte asa cum esti tu. bafta sa fii iubita si sa ai parte de fericire numai bine sanatate!

Bună YourInsomnia, ti-am ascultat povestea si in prim fapt vreau sa iti transmit ca sunt mandru ca la 14 ani scrii asa corect, eu la 14 abia stiam unde se pune o virgula... in fine cu asta.
Ti-am citit povestea si pot spune anumite lucruri, formale cat si neformale depinde cum intelegi tu.
In evidenta cu faptul ca nu te poti uita in ochii oamenilor cand vorbești mi se pare foarte asemanator mie, nici eu nu pot exceptând situatii cand chiar ma pasioneaza un subiect. As dori sa iti spun... cauta un psiholog nu psihiatru, mi se pare foarte greșit ca in loc sa comunice cu tine sa comunice cu ei.
De ce? Un psihiatru are ca job sa dea oamenilor bolnavi 100% medicamente pentru a facilitate anumite conexiuni intre neuroni sa le mai alterneze din comportamentele atare.
Astfel un psiholog discuta cu tine, te intelege si cel mai important ce vorbiți acolo, acolo ramane si daca vrei sa vorbeasca psihologul posibilele tale probleme o face strict prin acordul tau.
Femeia la care te duci, nu am o experienta ce este drept, dar din ce mi-ai spus deja o inceput cu un pas stang, deoarece tu ești factorul principal si comun nu parintii tai. In acest fapt recomand gasirea altcuiva.
In legătură cu gandurile tale, teoriile tale si toate cele ma simt foarte asemănător tie. Eu la 11 ani ma gandeam cum e posibil ca o gaura neagra sa se formeze si de ce exista asa ceva in Univers. Asadar te rog nu te simtii singura, doar fi deschisa in privinta cu ce iti place si persoanele vor veni la tine sau tu la ele si asa veti comunica si imparte idei. Problema cu numerele impare sau acoperitul lucrurilor le simt mai degraba ca le o,, obsesivitate compulsiva,, citeste pe net ce înseamna asta.
Trebuie sa o iei usor si sa faci cumva sa continui intr adevăr cu vizitele la psiholog si sa vezi totusi ce se intampla, nu este okay sa ai depresie sau sa fi trista adică fi indiferenta cu gandurile si keepgoing.
Din ce ai scris esti o persoana foarte interesanta si inteligenta si de abia astept sa crești sa vezi ca părinții si in general persoanele te eticheteaza dupa prejudecăți, in mare parte. Dar e important sa nu fi ignoranta daca cumva te etichetează mereu asa, sa te gândești e ok ce fac sau ce as putea îmbunătății si asta ai putea sa vorbesti cu prietenii sau cu un viitor iubit mai incolo pe la 15 16 xD mai trebuie sa cresti sa nu cazi in prada baietilor ca mulți sunt prosti.
Ai grija de tine si stai calmă, nu pot spune precis daca ai sau nu. Dar ce pot sa te asigur ca nu e nicio problemă esti chiar ok si cum am zis mai sus interesanta. Daca ai nevoie de întrebări sau ceva astept reply sau mesaj privat!

Trebuie să ai minim 3 simptome ca să fii diagnosticat cu Aspenger. Autismul e un spectru, nu are simptome bătute în cuie, sunt foarte multe tipuri și da, nu e un diagnostic ușor de pus. Părinții tăi dacă sunt de acord că nu e bun, ar trebui să te ducă la alt medic. Dacă ai aspenger, e ciudat că nu ți-a zis, ar fi trebuit să faci măcar terapie pentru că nu există un tratament specific, dar ar trebui să te învețe cineva să trăiești cu asta, mai ales că ai recurs la self-harm. Cât despre faptul că au vorbit mai mult cu părinții tăi, unele simptome sunt timpurii, tu nu aveai cum să îți amintești la ce vârstă ai inceput să vorbești, cum interacționai cu copiii la grădiniță etc.

Faptul ca intri in "transa"; iti place sa traiesti in lumea ta, ai anumite obiceiuri neobisnuite sunt criterii care se incadreaza in sindromul Asperger. Poti citi mai multe aici: https://cursuriautism.ro/sindromul-asperger
,,Daca nu intru in lumea aia zilnic, ma simt obosita psihic si nu mai pot face nicio activitate calumea." - Cu totii ne facem scenarii in cap, ne imaginam conversatii, insa e nevoie sa ne detasam de ele si sa revenim fara probleme la viata reala.
Ti-as zice sa iti rogi parintii sa te duca la un psihoterapeut, terapeut ABA. Sa stii ca oamenii cu acest sindrom sunt foarte inteligenti si se pot adapta in societate.
Faptul ca te-ai taiat pe corp e un semn de alarma si de asta s-a grabit sa iti puna diagnosticul de depresie. Asteapta sa se linisteasca apele si vorbeste cu ai tai despre ceea ce simti.

Buna!

Nu o sa ma leg in special de partea medicala in cele ce urmeaza.
As vrea sa spun ca, nu ar trebui sa te legi de denumiri, definitii si alte catalogari. Nu iti trebuie un diagnostic, ca om ma refer. Nu trebuie sa apartii de o anumita categorie. Esti la fel ca toti si in acelasi timp esti speciala si unica, plecand inca de la structura ta ADN.

Legat de prima parte si de obiceiurile tale, de a te refugia in lumea ta, imi pare perfect normal, fiecare facem asta. Multa lume o face prin bautura si alte cele pentru a scapa de gandurile sufocante din timpul zile. Alte persoane o fac prin diferite activitati sa isi ia gandul de la ce nu le place cu adevarat in viata. Alte persoane se gandesc in fiecare seara la asta, cand este liniste si nu se mai aude galagia din timpul zilei (printre care si eu). Fiecare are obiceiurile sale de "refugiu, ceea ce este ok dupa parerea mea.

Daca tu crezi ca esti normala, si esti... atunci cam asta este. Esti la varsta in care incepi sa te descoperi, sa vrei sa inveti lucruri si sa fii sigura de ele. Este ok sa visezi, sa ai lumea ta acolo, este firesc. Grav ar fi sa nu avem asta.

Cum sa nu te asculte pe tine psihiatra? Ce cautau parintii tai acolo. Ar trebui pur si simplu sa te lase singura sa vorbesti, sa plece afara.


Numai bine! ^_^

Dupa cum am scris la ultima ta intrebare, am o prietena ce spune ca are Aspergers. Este o prietena online, deci tin sa precizez ca nu ne-am vazut, dar am conversat foarte mult. Ea nu a primit vreun diagnostic clar, ci doar un doctor a sugerat ca ar putea avea. Ce o face sa se identifice cu Asperger's este experienta si studiul ei personal. Pana la urma e greu sa dai un diagnostic clar, fiind lucuri destul de subiective, plus ca intr-o oarecare masura lucurile variaza si de asemenea sunt "simptome" ce le pot avea si oamenii normali ceva mai timizi sau introvertiti. Nu te astepta sa ai toate simptomele, este foarte rar sa te "mulezi" perfect pe setul lor de caracteristici, la fiecare se manifesta un pic diferit.

Acum, din ceea ce stiu de la aceasa cunostinta, nu ar fi exclus sa ai Asperger's. De exemplu si aceasta prietena a mea intelege glumele si ironia, ba chiar as zice ca e foarte amuzanta. Este cam ciudat ca au pus acest lucru in simptome, cred ca mai mult se aplica la cazurile severe de autism. In schimb exista acest lucru ca ti-e greu sa te pui in locul cuiva, cumva acest lucru nu vine natural. Treaba este ca te inveti, iar deja la o varsta e greu sa observi diferenta. Poate e mai greu pentru tine sa intelegi sau sa creezi o gluma, in sensul ca e mai greu sa empatizezi, dar din automatisme si rutina, te prinzi de aceste lucruri. Probabil la tine e deja un proces fin, in care nu ai probleme in identificarea umorului. Pana la urma, acest sindrom vine adesea la pachet cu o inteligenta aparte, astfel ca sigur te poti descurca in viata

Eu am impresia ca tu te simti complexata de aceasta denumire sau categorisire. Nu trebuie! Prietena mea a spus ca NU si-ar dori sa se "vindece" de aspergers(acest lucru este oricum imposibil, dar discutam de situatia ipotetica) deoarece ii ofera o anumita gandire si e o parte din ce e ea. Fara acest sindrom ar fi doar o fata oarecare. Acest lucru te face speciala, nu este nimic rau. Sunt multe persoane introvertite sau timide care pot pe aceasta baza sa semene cu tine. Ba chiar mai rau, caci tu spui ca nu ai probleme cu socializarea si esti destul de fericita! In plus esti si foarte inteligenta, ceva chiar deosebit!

Fie ca te consideri un copil superdotat cu cateva porniri mai ciudate, fie ca te consideri o persoana aspergenica, este clar ca esti o persoana super. Aceste trasaturi ale tale te fac deosebita. Sa fii fericita, nu ai de ce sa te amarasti, esti foarte speciala Mie mi-ar face placere sa vorbesc cu tine! Iti urez succes in tot ceea ce faci caci ai multe posibilitati

Pai diagnosticul poate sa fie gresit asa cum este destul de des, dar trebuie sa iei in calcul ca si persoanele diagnosticate nu accepta diagnosticul. Stii cum is atatia care zic ca sunt depresivi? A pai aia care chiar sunt nu cred ca sunt si nu accepta asa ceva. Dar trebuie sa primești o a doua opinie

Am citit despre boală și pot să spun că m-am regăsit de mai multe ori, am făcut multe lucruri ciudate ca să spun așa dar acum sunt mare și profit de faptul că pot să îmi imaginez cu ușurință orice lume. Poate tu crezi că ai o problemă dar nu e așa ai un dar, te-ai gândit vreodată să scrii povestea la care te gândești în fiecare zi, o să fii uimită să afli câți oameni sunt ca tine și mai ales ce au făcut. Cei mai buni pictori, arhitecți, scriitori, oameni de știință au avut acest sindrom și au devenit ceea ce sunt datorită lui ceea ce ai nu e o boală e doar un alt mod de a percepe lumea.

Nu ai nimic, ai prins un plictisit atotștiutor. Încearcă la un medic mai bun.

-Fiecare e unic in felul lui, nu exista 2 oameni care sa aiba legaturile neuronale la fel.

-Exista un tip cu Asperger care din cauza ca portiunea neuronilor care se ocupa de calcule matematice le avea legate in alt loc, mai exact in locul care se ocupa cu reflexele si miscarea corpului, putea calcula mai repede decat un om ce foloseste calculatorul, calcule cu zeci de cifre dupa virgula instant, exact ca un reflex din cauza ca zona neuronilor era mutata in partea de reflexe. Uite documentarul tipului cu Asperger cu abilitati matematice superioare, e smecher:

https://www.youtube.com/watch?v=ucO0C3xwyJg
Iar asta e al unui copil apropiat de varsta ta(tot 14 ani are in video ca tine), tot cu abilitati superioare fata de ceilalti copii si ceilalti copii fiind mai prostuti nu se integrau atat de bine cu el fiindca nu intelegeau chestiile teoretice complexe care el le zicea pentru acea varsta, dar macar se juca cu mingea, fotbal cu ei. Intr-un fel cateodata trebuie sa devii mai prostut ca sa socializezi cu lumea daca ma intelegi; 3 si o sa te placa majoritatea, fiindca majoritatea sunt prostuti, cam asta e ideea

https://www.youtube.com/watch?v=qVjnPvFENEE

-Acum ca stii asta e posibil sa ai un cadou fata de ceilalti de a putea face anumite lucruri mai bine ca ceilalti, si nu trebuie' sa fie matematice, poate sa fie o imaginatie mai puternica decat a celorlalti, o atentie la detalii mai buna decat a celorlalti, motivatie mai buna...etc. Iar cand o parte devine mai buna, alta implicit va scadea putin, cum ar fi partea sociabila de exemplu. Dar asta nu inseamna ca nu o ai, o ai si o poti face, dar nu esti foarte buna pe acea parte(fiecare e unic si are calitatile si defectele lui cum ziceam) sau cateodata nu te intereseaza mereu acea parte fiindca nu e asa interesanta pentru tine, fiecare are lucrurile lui care i se par interesante, trebuie doar sa gasesti pe acei foarte putini oameni care au lucruri in comun cu tine, good luck! E posibil sa ai o mica superputere ascunsa; 3

Poate o sa ti se para ciudat, dar ai vazut filmul: A beautiful mind?
E ceva tare asemanator cu ceea ce spui tu.
Pe scurt, se pare ca o sa fie nevoie sa iti "antrenezi dragonul" cum se spune...

Se numeste tulburare de personalitate schizoida

Am citit cu atenție tot ce ai scris.