| Andreea192388286jei660 a întrebat:

Bună, am o mare problema. Am o prietena, care are 2 cele mai bune prietene. Printre care sunt și eu, și ea, am văzut că își face zgârieturi pe mâna cu cuțitul, și am văzut că și cealaltă își face, și ieri am intrebat-o de ce face acest lucru, și a zis că nu mai vrea sa trăiască în corpul ei, a spus că toată lumea o critica. A încercat să își taie venele, și i-am spus că dacă lumea o critica că nu e o soluție sa moară. Apoi i-am trimis la sora ei, care a spus că încearcă să o convingă să țină cură de slăbire. Dar nu e grasă.și Apoi, de curiozitate am căutat pe net, și minune, am văzut o grămadă de videoclipuri pe yt cu oameni care încearcă să își facă zgârieturi cu lama, își taie venele, și surprinsă am văzut un site "Cum sa îți tai venele că sa nu mori". Deci mi-e sa nu fi văzut ea pe yt, a spus că mai așteaptă până la ziua ei, in vară și vede ea ce face. sper că nu se gândește să se sinucidă. Eu mă gândeam să îi spun surorii sale sa îi arate mamei ei, pentru că o cunosc de când era mică, și ea nu e așa, sa întâmplat ceva cu ea. Cred că ar fi bine sa o ducă la psiholog, i-am explicat că nu trebuie sa se schimbe pentru nimeni, dar nu știu ce să fac, după aceea probabil se va supăra pe mine, și vă zice că nu sunt o prietena buna, dar eu vreau doar sa o ajut ????????????????????????

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Donsavas a răspuns:

Buna! Nu te agita. Prietena ta fie are o problema de personalitate,fie sufera de vreo depresie. Totul se poate rezolva. Aveti psiholog scolar,poate merge acolo,poate chiar puteti merge impreuna daca va este mai usor sa o duceti acolo si ai invata si tu mai multe despre oameni,cum sa-i abordezi,v-ati intari relatia de prietenie,etc. Vorbiti cu psihologul sau dirigintele/diriginta voastra.
Daca are tente sinucigase, va trebui sa consulte si un psihiatru.
Parintii ei ii pot solicita internarea involuntara sau o pot duce frumos de mana la un cabinet particular pentru a lua tratament, in definitiv, care sa ii inhibe nevoia de a se auto-mutila cu ajutorul unor somnifere, stimulante antidepresive, etc.
Ai grija de ea! Dai dovada de faptul ca stii ce este o prietenie adevarata si acest lucru este de respectat la un om!

4 răspunsuri:
| MihaiNicu23 a răspuns:

Vorbeste cu ea daca nu cu sora ei despre asta.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Pai vorbeste-i si daca nu intelege vorbeste cu sora ei sa îi spuna masii.

| Andreea192388286jei660 explică (pentru anonim_4396):

Am vorbit cu sora ei, dar și ea face acest lucru, dar ea a spus că se calmează făcând acest lucru, dar ea suferă dar nu știu de ce, nu vrea sa îmi zică

| Patricia1996 a răspuns:

Daca continua si nu intelege de la tine, vorbeste cu mama ei.