Da, este afectat întregul organism, ceea ce se reflectă pe piele, este efortul corpului de a elimina boala spre exterior.
Ca și în cazul altor boli, repaosul, regimul alimentar și de medicație recomandat de medic, toate împreună ajută la vindecare. Dar cel mai mult în procesul de vindecare este lupta organismului însuși cu boala. El este cel mai mare medic. Organismul este format din creier plus restul corpului, dar ele sunt atât de legate unele de altele încât doar noi oamenii le separăm când ne referim la boală și sănătate.
Iar creierul este hard și soft. Softul este inconștient, programe autonome la care avem acces greu și de care nu suntem conșțienți și programe pe care le putem influența cu conștiința noastră. Aceste programe, le accesăm prin limbaj, atunci când vorbim cu noi înșine, când ne evaluăm, de exemplu starea de boală. Astfel modul în care gândești despre boala ta, vărsat de vânt, influențează evoluția ei. Ceea ce poți face este să stai cât se poate de liniștit, să gândești că este o stare trecătoare, că ai un organism, corp care dorește foarte tare ca tu să învingi boala și să ai încredere în viitor. Asta ajută la o vindecare mai rapidă și mai ușoară.
Daca nu ai facut pana acum este cam grav si poate deveni si mai rau pentru un adult, sa eviti alimentele tari cogrigi..., sa te duci la doctor neaparat
E foarte normal. Si mama a avut la fel nu manca alimente tari du te repede la stomatolog
___Enzo întreabă: