Depinde de gânduri, dacă sunt mai grave.
Nu se poate scăpa de ele, prin luptă deoarece ele sunt autonome, automate. Se datorează unei zone excitate din creier care le emite. Când dta te lupți cu ele, atunci exciți și mai tare zona în care se află. Este ca și cum ai pune lemne pe foc, ca să stingi un incendiu.
Ca să vezi, să percepi un obiect, trebuie să îi dai importanță, valoare. Intri într-o cameră necunoscută. Pe masă este o statuie a lui Budha din aur. Imediat îți atrage atenția, căci e valoroasă. Te apropii și vrei să pui mâna pe ea. Apoi vezi într-un colț al camerei un tigru, animal de casă al stăpânului care stă gata, gata să te sfâșie. Încerci să fugi, te împiedici de covor și tigrul cade peste tine. Scapi căci tigrul era împăiat. Sosește gazda care râde de tine. Tu nu te poți bucura de întâlnire căci ai tot timpul o obsesie, tigrul care te atacă.
Apoi îl visezi noaptea și în zilele următoare iar când deschizi ușa camerei tale ca să intri, îți este frică, că te așteaptă tigrul după ușă.
Cam așa se formează obsesiile.
Cum se poate scăpa de ele fără medic îți spun mâine.