| SuperAle a întrebat:

As dori si eu un raspuns. In urma cu cateva luni am luat pastile anticonceptionale, dar am renuntat la ele. De atunci folosesc MEREU prezervativ. De cand am renuntat la ele, ciclul menstrual este dereglat, iar luna trecuta mi-a venit ciclul de doua ori in aceeasi luna. Acum ar fi trebuit sa imi vina prin 18-19 sau 20. si deja e data de 24 si nu mi-a venit. Care ar fi cauza?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

Bună!

N-ai precizat câte luni ai luat AC, nici dacă ţi-au fost prescrise de medic, nici pentru ce anume, nici ce tablete ai luat, etc.

Cel mai probabil, este vorba de o dereglare hormonală GENERATĂ de întreruperea administrării AC, mai ales dacă le-ai luat mai puţin de 6 luni!


În privinţa întârzierii menstrei, aici este o altă "discuţie" :

Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...

O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!

Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.

AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!

Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).

Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.


De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059

http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html

http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562


Toate cele bune.

| SuperAle explică (pentru bursuc001):

Timp de 3 luni am luat Karissa, prescrise de medic pentru prevenirea unei sarcini nedorite. De 4 luni nu mai iau, iar in aceste 4 luni am avut mereu dereglari... si cum spuneam si mai sus... de doua ori in aceeasi luna. happy

| SuperAle explică (pentru bursuc001):

Poate e si de la stres. Sunt clasa a 12-a si sunt un "pachet de nervi" cam toata ziua pentru ca am examene... big grin

| bursuc001 a răspuns (pentru SuperAle):

Dacă era din cauza stresului, atunci NU aveai dereglări timp de 4 luni consecutive.

Dereglările sunt din cauză că ai luat AC doar 3 luni - perioadă în care organismul tău ABIA s-a obişnuit cu AC.

În general, ele se administrează cel puţin 6 luni!

Din cauză că tu le-ai întrerupt după DOAR 3 luni de administrare ţi s-a dereglat hormonal organismul şi din această cauză se produc dereglări/întârzieri ale menstrei!


Apoi, în privinţa faptului că ai avut menstră de 2 ori într-o lună - aici este o altă "discuţie" :

NU ai indicat date exacte : NU ai precizat datele CM pe cel puţin ultimele 6 luni ( dar, era PREFERABIL pe ultimele 12 luni, pentru a se compara durata CM faţă de perioada anterioară administrării AC ), apoi depinde cum ai calculat/aproximat tu data la care ar trebui să-ţi vină menstra ( data TREBUIA calculată cu "metoda calendarului" ), etc.

E posibil să ai un CM mai scurt şi să ai menstră în 3 şi în 28 mai ( spre exemplu )...

N-ai precizat ce aspect/durată au avut ultimele 2 menstre şi nici la ce interval le-ai avut ( una faţă de cealaltă )...

Una dintre cele 2 sângerări poate fi o sângerare care apare ( UNEORI, la unele fete/femei ) în perioada ovulaţiei : ea poate fi ( uneori, mai RAR ) mai abundentă şi poate fi CONFUNDATĂ cu menstruaţia!

Deci, sunt posibile diverse situaţii, dar eu NU am cum să ghicesc datele ciclului tău menstrual!


Dacă îţi cunoşti datele ciclului pe ultimele 6 luni ( cel puţin ) poţi să-ţi calculezi : când are loc ovulaţia, perioada cu fertilitate „ridicată" şi data următoarei menstruaţii – folosind „metoda calendarului"!

Un ciclu menstrual este perioada care ÎNCEPE cu PRIMA zi de ciclu ( inclusiv acele zile de menstruaţie ) şi PÂNĂ în prima zi de menstruaţie din ciclul următor - dar fără acea zi, deoarece ea intră la calculul lunii următoare!

Vorbim despre ciclu menstrual REGULAT dacă timp de cel puţin 6 luni consecutive îţi vine menstruaţia la acelaşi interval/număr de zile )!

Cea mai fertilă zi este în ziua ovulaţiei, iar perioada cu fertilitate RIDICATĂ ( şi cu risc MAXIM de sarcină ) ESTE cu 5 zile înainte de ovulaţie şi până după ovulaţie cu 2 zile ( după )!

În primul rând, e foarte IMPORTANT să ţi un CALENDAR SPECIAL ( doar pentru ciclul menstrual, pe care să nu notezi altceva ) : în acel calendar să-ţi notezi, ÎN FIECARE LUNĂ, prima zi de ciclu ( cu pix roşu ) şi apoi ultima zi de ciclu ( cu pix albastru ) – eventual cu verde zilele în care ai făcut dragoste!

Nu se ştie când ai nevoie de el...

Metoda calendarului se bazeaza pe cunoasterea zilelor in care femeia este fertila, zile in care daca au loc contacte sexuale neprotejate, se poate produce o sarcina. In aceasta perioada fertila, daca nu se doreste o sarcina se evita contactele sexuale, sau se poate recurge la alte mijloace contraceptive.

Pentru a se putea folosi cu succes metoda calendarului este necesar ca femeia sa tina o evidenta precisa a ciclurilor ei menstruale pe o perioada de minimum 6 luni.

Prima zi a fiecarui ciclu menstrual este ziua in care incepe menstruatia ( numita si ziua 1).
Apoi zilele se numeroteaza in continuare (ziua a 2-a, ziua a 3-a etc) pana la ultima zi inainte de menstruatia urmatoare.
Un ciclu menstrual complet este intervalul de timp cuprins intre prima zi de menstruatie / Ziua 1 a ciclului menstrual si prima zi a urmatorului ciclu.
Durata ciclului menstrual in general variaza intre 25 si 35 de zile, si bineinteles exista si exceptii.

Daca pe toata aceasta perioada durata ciclului menstrual este constanta, adica variata maxima este de 1 zi, inseamna ca ai un ciclu menstrual constant.
Daca in fiecare luna durata ciclului tau este diferita se considera ca ai un ciclu menstrual neregulat.
Daca ciclul tau menstrual are o variatie mai mare de 7 zile este bine ca urmarirea ciclului sa se intinda pe o perioada mai mare de timp.

Folosind „metoda calendarului" ( prezentată cu exemple pe site-ul SURSĂ http://www.mamicamea.ro/......eptie.html ), POŢI să-ţi calculezi CORECT data venirii menstruaţiei şi perioadele cu fertilitate ridicată sau scăzută!

Apoi, o întârziere ( a menstruaţiei ) de până la 7-10 zile ( faţă de data calculată CORECT cu metoda calendarului ) este acceptabilă - dacă întârzie mai mult, atunci pot fi alte „probleme".


O seară frumoasă.

| SuperAle explică (pentru bursuc001):

In luna aprilie mi-a venit in 3. In luna mai in 4 si in 18 happy. Acum astept...

| SuperAle explică (pentru SuperAle):

Mi-a venit in aceasta dimineata. O sa imi fac un control pentru a afla cauza acestor dereglari happy. Va multumesc pentru raspunsuri!

| bursuc001 a răspuns (pentru SuperAle):

Cu plăcere!

E bine că s-a "rezolvat" happy

Din 3 aprilie până în 4 mai sunt 31 de zile - deci, e un CM normal!
Ovulaţia ar fi cam la 15 zile, deci sângerarea din 18 mai era la ovulaţie ( NU era menstruaţie ).

Singura "problemă" este cu menstra de acum deoarece TREBUIA să vină cam prin 4 iunie : deci, are o întârziere de 22 de zile!
Foarte MARE întârzierea.

Totuşi, dacă este un caz IZOLAT ( 1-2 ori pe an ), atunci NU e nici o problemă...

Oricum, un control ginecologic este INDICAT, ca să excluzi alte "variante" mai grave.


Toate cele bune şi multă sănătate.

| SuperAle explică (pentru bursuc001):

Si din nou am patit-o! Mi-a venit in 26 iunie. Mi-a mai venit in 2 august, iar acum suntem in 8 septembrie si nimic.

| bursuc001 a răspuns (pentru SuperAle):

Bănuiesc că, ÎNCĂ, nu ai fost la ginecolog!

Din 26 iunie până în 2 august au trecut 37 de zile - deci următoarea menstră poate veni tot la 37 de zile, adică pe 8 septembrie ( ar trebui să vină azi ).
La această dată se poate adăuga o întârziere de maxim 7 zile ( din diverse cauze )...

Dacă menstra NU vine până în 15 septembrie, atunci poate fi o problemă!

Oricum, INSIST pe acel control ginecologic + endocrinologic :)


Ar fi BINE să bei şi ceai/tinctură de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului.

Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html

http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur

http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php

9 răspunsuri:
Brigaela
| Brigaela a răspuns:

Suferi niste dereglari menstruale din cauza intreruperii contraceptivelor. Trebuie sa iei imediat legatura cu ginecologul care ti-a permis sa intrerupi tratamentul contraceptiv, sa faci o consultatie si o ecografie. Vei primi tratament potriviot, asa incat problema asta sa nu aiba efecte pe termen lung