Cand sunt cu prietenii si amici, nu-mi pot dezlipii un zambet de pe buze, si mereu incerc sa rad si sa-i fac pe cei de langa mine sa se simta bine.
In schimb, cand sunt acasa, sau sunt singura, ma simt asa deprimata, de parca nimic nu ar mai avea rost, si simt ca toata lumea ma uraste, nimic nu e la locul lui, si urasc tot ceea ce ma inconjoara.
Am avut si ganduri suicidale, instincte distructive, si multe altele...
Dimineata, cand sunt din nou inconjurata de lume, comportamentul meu se schimba total, si sunt mereu fata care nu se poate oprii din ras, chiar daca durerea in sufletul meu, ramane permanent.
Intrebarea mea este: Este acesta un inceput de depresie?

Mergi la psiholog,nu e o rusine. Daca nu poti merge, gandeste-te daca ai vreo problema, daca esti stresata din cauza unui eveniment, daca ti-e frica de ceva, gandeste-te la relatie dintre tine si familie. Poate fi din cauza stresului.

Nu stiu ce varsta ai dar banuiesc ca esti adolescenta... trecerile de la o stare la alta, nu este tocmai ok dar la adolescenti se intampla destul de des! am trecut si eu in adolescenta dar nah...mi-a trecut. oricum daca socializarea iti face bine, atunci socializeaza iar seara sau ma rog cand ajungi acasa traieste cu gandu ca maine va fi din nou frumos!

Mai degraba este instaibilitatea psihica frecventa in adolescenta si determinata, pe langa framantarile varstei, de lipsa altor griji. Incearca sa-ti gasesti o ocupatie serioasa in timpul cand esti singura si te vei gandi mai putin la rele. Un psiholog te poate ajuta sa depasesti aceasta etapa.

Bună!
O consiliere psihologică te poate ajuta în acest caz.
Te pup!

Adolescenta ar fi fost mai usoara daca relatia cu parintii ar fi fost buna.
Nu stiu cat de bun este psihologul; stiu doar ca Cel mai bun este Insusi Creatorul nostru. La El te sfatuiesc sa mergi cu incredere.

Esti in mijlocul depresiei, psihologul o sa te ajute si o sa treci si peste asta.