Buna comunitate. Am de ce să vă spun povestea mea de viață și problemă care mă frământă de atâta timp. Poate unul dintre voi s-a confruntat cu asemenea probleme și puteți să îmi dați niște sfaturi.
Sunt un adolescent în vârstă de 21 de ani sportiv practic fitness și am practicat în trecut box, am fost mereu un băiat activ. Mă gândeam doar la mine la binele meu și nu eram gândit la nimic altceva care să îmi strice starea. În urmă cu patru ani de zile am început să mă schimb atât fizic cât și psihic și aici mă refer că am început să am mustrări, gânduri temeri... Acele teme pe care poți să le numesc temeri de viitor de necunoscut, mai pe scurt anxietate și acea frică de moarte. Știu că fiecare avem în noi acea frică de moarte dar la mine a devenit foarte accentuata. Și am observat asta la primul meu atac de panică în care credeam că sunt ultimele clipe ale mele pe această lume. De atunci am gânduri peste gânduri și pe zi ce trece este tot mai rău. Mă simțeam acaparat de teamă simțeam că psihicul meu este acoperit de frica de necunoscut. Stăteam nopțile gândit la ce se va întâmpla mâine dacă voi mai fi. Aveam mereu în cap niște voci care mă speriau, care îmi fructifica acea teama, acea stare de rău și nu mai știam cum să fac față. Am început să am insomnii, adormeam la 5:00 dimineață și să mă trezesc la 15:00 după-masă... Simt că pe zi ce trece pierd controlul minții mele dar și al corpul meu. Am început să cred în tot felul de mituri, în visezi, deochi, am început să am anumite simptome și mereu când le aveam îmi era teamă să nu pățești ceva. Am ajuns să fac consultații dese la doctor, să mă prezint pentru o simplă durere de cap care dura patru cinci zile, eu care în trecut nu voiam sa aud de doctori pentru că nu aveam nimic. Acum orice simptom mă duce cu gândul la îmbolnăvire la boală din care rezultă moartea. Ma seacă gândul că nu pot să fiu acel băiat liniștit că în trecut și să pot să apreciez viața cât o mai am.
Nu vreau să o mai lungesc... Sper că pot găsi un răspuns serios și care să mă ajute. Simt că pe zi ce trece îmi pierd mințile și mă îndrept către depresie.
Mulțumesc mult!
Un răspuns simplu este că creierul ajunge uneori să funcționeze ca un PC defect, care este virusat.
Astfel el poate fi devirusat la psiholog sau reparat la neurolog și psihiatru.
Deasemenea ajutat să funcționeze bine cu mâncare adecvată și regim de viață și comportament potrivit.
Uneori poți face asta singur, sau ajutat de familie și prieteni, alte ori, trebuie să apelezi la specialiști, medici.
Dar chiar și dacă apelezi la ei, dorința ta de a te vindeca, ceea ve faci cu toată voința de a te vindeca, este foarte important în vindecarea ta. Astfel am ajuns într-o vară într-o stare ca a ta. Știam că pot apela la un medic pe care îl cunoșteam și care mă mai tratase, dar atunci am decis că rezolv eu, fără medici. Nu a fost ușor dar am rezolvat.
Dacă vrei să te ajut concret, mesaj privat.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Da,incearca sa nu te mai gandesti asa, gandeste-te ca viata e scurta si trebuie traita si inca o chestie, o data ce spui ca ai 21 de ani esti adult nu adolescent 
Răspunde
Copii, tineri și vârstnici -nu contează vârsta- sunt luați cu asalt de depresie.
Pe cât este de ușor de îndepărtat aceasta, pe atât este de greu. Ușor este atunci când ajungem să cunoaștem pe Dumnezeu; pentru că atunci când Îl cunoaștem nu putem să nu ne încredem în El, indiferent prin ce stare trecem.
Iar greu este atunci când Îl refuzăm pe Dumnezeu care este singurul care ne poate ajuta.
Te încurajez să citești cartea "Patriarhi și profeți". Vei vedea atunci cum a fost făcut omul; cum și înainte de căderea în păcat avea nevoie de Dumnezeu, și cu cât mai mult după aceea. Dacă am fost creați cu nevoia/dependența de Dumnezeu, atunci doar așa putem să și funcționăm corect, sănătos.
Te-ai gândit vreodată de ce Domnul Hristos -care era și El Dumnezeu- avea nevoie să se roage și să Se încreadă în Tatăl nostru ceresc? Știi că și El a căzut în depresie atunci când a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"?
Cartea recomandată o găsești aici:
https://www.viatasisanatate.ro/patriarhi-si-profeti
La 21 de ani nu mai esti un adolescent. Esti adult. Problema este ca gandesti ca un adolescent care nu are nici un țel in viata.
Incearca sa gandesti pozitiv.
Băiatul meu, îmi pare rău să te anunț, dar la 21 de ani nu mai ești adolescent. Dar știi ce mi se pare ciudat? Că probleme tale au început acum, când deja a trecut perioada asta în care e adolescența și în care de obicei apare anxietatea. Asta se întâmplă de obicei în perioada 14-19 ani.
De ce ție așa frică de moarte? Că nu e mare lucru. Chair și dacă mori acum...asta e.
Eu una am 16 ani, perioada asta de anxietate, stres, etc., o am eu acum.
Mie una sincer îmi e mai frică de viață decât de moarte, pentru că viața e mai grea, atunci când mori...nu mai e nimic. Pur și simplu te oprești din a exista.
Nu îți mai fă atâtea griji...că nu ai de ce.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
