Am auzit destule povești despre oameni care s-au distrus pe viață, i-au distrus și pe cei dragi, doar pentru o iluzie. Să ții minte mereu ce îți spun acum despre jocurile de noroc: sunt construite pentru a aduce profit proprietarului, nu jucătorului. Într-un final, ce să-ți mai zic decât baftă în viață, ai încredere în tine.
Dupa simptomele descrise, te-as sfatui sa mergi la un medic neurolog bun, care sa te trimita la un RMN cranian nativ si cu contrast!
Doamne fereste. Fa terapie si petrece timp cu oameni distrandu-te. Daca n-ai prieteni, cheama pe cineva din familie sa faci ceva, sa vorbesti. E prea grava anxietatea asta si te-a afectat enorm. De ce sa tremuri? Nu vine un monstru si te mananca. Socializeaza si nu mai lua viata atat de tare in serios
Așa se manifesta anxietatea socială, e un simptom, un efect al stresului posttraumatic, am avut probleme și cu niște cocalari, prin multe am trecut.
Fără Xanax nu am șanse
Ce probleme? Te-au batut rau?
M-a jefuit un tigan de haine și de telefon, erau mai mulți că 1 la 1 știa că nu are cum sa se pună cu mine. un fost coleg de clasa mi-a înscenat asta, m-a montat calumea la cocalari, sau întâmplat mai multe în noaptea aia dar bătaie nu am luat că o sărut un tigan de al lor pentru mine când s vrut să mă lovească, chir mi-a dat bani de bilet așa tigan nu am mai văzut de treabă, ăla m-a salvat. Apoi un prieten m-a jefuit cu un psihopat de 1000 de lei și m-a drogat dar de la bully ăla din frizerie s-a umplut paharul și cicatricile apărute pe fata din senin cred că am făcut un șoc emoțional + stresul că voi avea probleme din nou cu țiganul ala că umblă în zona la mine, stăteam mereu in stres, singur nu ma puteam bate cu ei că ști că sar cu Sisu cu ce apuca. Prin multe am trecut am avut numai prieteni de rahat. Depresia m-a izolat și ea de societate, mă confrunt de 18 ani cu depresie,mă rupe ambele nu știu cum naiba pot sa rezist cu atâtea și fără părinți, dosr o ruda care ma ajută enorm daca nu era ea eram mort de mult. Bataie nu prea iau eu ușor de la oricine, numai daca se pun mai multi pe mine. Acum am probleme după cum vezi, mă face lumea și în toate felurile pe la spate pe lângă ce sunt bolnav, sunt lovit din toate direcțiile, nu mai știu ce să fac. Anxietatea e grava rău, mi-a distrus 5 ani din viața! Când îi vad pe unii că se plâng că au depresie ma ia cu râsul și că au anxietate,când eu de abia pot ieși până în zona și sunt un tip masiv nu pampalau,și nu ii pot face fata,dar nici nu ai cum. Daca nu tremuram nu era stres dar mă vede lumea și ma fac de râs,e o rușine să ai probleme de astea,nu ești nici acceptat,ești arătat cu degetul,noi nu suntem educați judecăm orice,mai și râdem de oameni cu probleme,pe unele le lua râsul când ma vedea panicat,noi nu știm ca nație sa fim civilizați.
Nu pot nici sa îmi fac iubita din cauza asta.
Nu îmi permit de psiholog,costa foarte mult o ședință și e nevoie de multe ședințe,și lumea mai ma judecă că nu muncesc când vezi ce probleme am.
Am momente și momente,cand am bani sunt ok,dar nu prea o sa mai primesc bani multi că am dezamăgit mult jucând la păcănele ca idiotul.
Din cauza prietenilor toate astea s-au petrecut, mi-a trebuit mie prieteni golani,adevărul e că numai la ăștia trag din cauza faptului că sunt mai creol,sunt blestemat
De unde am atata putere psihica nu știu, nici nu m-am refugiat în droguri sau alcool, nici țigări nu fumez, dar mult nu mai rezist, Xanax vad că nu vindeca tratează doar efectul. Mai sunt mulți așa care nu pot ieși fara pastile din casă, unii nici cu Xanax nu pot ieși aia sunt mai rău decât mine.
Muta-te de unde stai. Daca locuiesti unde ti s-au intamplat si unde ti se intampla toate astea, retraiesti momentele alea si nu iti face bine. Partea buna e ca nu ai luat bataie. Mai mult mintea ta e dusmanul, crezi sau nu. Sa stii ca peste tot in lumea sunt oameni rai si barfitori, nu e doar natia romana si o spun din experienta. E vorba ca esti diferit si te vad slab, prin urmare li se pare ok sa-ti dea bullying. Cele mai multe suferinte sunt provocate de oameni altor oameni.
Un job online nu poti gasi? Sau poti pleca in afara o perioada. Ai zis ca esti facut etc. poate iti gasesti un job in alta parte, dar trebuie sa incerci o schimbare. Pacanelele, da-le-ncolo si alte dependente aiurea. Iesi in parc si din astea, trebuie sa stai printre oameni ca subconstientul tau sa lase garda jos.
Am fost și în alte părți și aveam anxietate. Când am lucrat ultima oară în țară am reușit să scap, ieșeam și fără Xanax, acum păcănelele mi-au agravat rău anxietatea și așa eram varza. Oriunde mă duc am problema asta, numai cand am bani multi îmi revin când nu mai am începe să se dezlănțuie iadul. De Xanax nu mai scap că sunt dependent
Scuzați greșelile gramaticale am probleme cu telefonul și sunt foarte iritat, mi se pare nedrept ce mi se întâmplă, parca e prea mult chiar și pentru mine!
Așa este. Dar aveam problema asta și când ieșeam cu niste tovarăși, si ieșeam des. E cred că o trauma
Da, e o chestie mentală. Eu zic totuși că n-ar fi rău să stai mai mult pe afară. Dacă nu o faci acum, mai târziu vei fi perfect convins că odată ieșit pe ușă îl vei întâlni pe bau-bau.
E total greșit să te închizi în tine și să-ți faci tot felul de gânduri. Ia viața exact așa cum este ea, cu bune și rele. Și să știi că sunt mai multe bune decât rele.
Fă-ți prieteni de calibrul tău, nu copia nimic din atitudinea celor din jur, și fii absolut sincer cu tine însuți.
Ușor, vei recăpăta încrederea de altă dată. Ține minte, totul este la nivel psihic, mental. N-ai nevoie de inutilii psihologi. Ai nevoie de o mare gură de aer proaspăt și de cineva care să-ți zâmbească sincer. Do it!
Nu am cu cine sa ies. Singur doar pot ieși. Tremurul ăla mă termina psihic că mă vede lumea și mă va considera nebun,și așa unii ma fac cred handicapat pe la spate, proasti și proaste care nici liceul nu îl au terminat! Sa ii ferească Dumnezeu să îmi zică in fata nu o să țin cont că e femeie sau bărbat, m-am saturat de denigrări și bârfe, noi suntem campioni la bârfe și denigrat.
Nu știu dacă o să mai îmi pot face iubita cu problema asta, e grava situația, nici să mă sinucid nu am curaj că pot da gres și să rămân chiar cu handicap real pe viață.
Ieși singur, momentan. Nu e necesar să ieși însoțit de altcineva. Plimbările îți vor face bine. Ia-o ușor, gradual. Dar, trebuie să faci un real efort pentru a nu te mai gândi la toate tâmpeniile. Și vezi ce faci cu pastilele alea, fiindcă ele doar tratează efectul, nu vindecă.
Mersi pentru răspunsuri
Important e sa mă las de păcănele sa mă multumesc cu cat am
Am auzit destule povești despre oameni care s-au distrus pe viață, i-au distrus și pe cei dragi, doar pentru o iluzie. Să ții minte mereu ce îți spun acum despre jocurile de noroc: sunt construite pentru a aduce profit proprietarului, nu jucătorului. Într-un final, ce să-ți mai zic decât baftă în viață, ai încredere în tine.