Îndreaptă-ți privirile către Dumnezeu și atunci viața ta se va schimba. Omenirea va intra în curând în depresie; și asta pentru că oamenii caută să lupte singuri cu problemele lor.
Nu vorbesc doar că ținta noastră trebuie să fie veșnicia; ci chiar și pentru scurtimea vieții acesteia trecătoare avem nevoie de un sprijin mai mare decât al oamenilor pentru a putea face față dificultăților vieții. Dumnezeu nu doar că poate să ne ajute; El este interesat mai mult decât noi de binele nostru. El știe că avem nevoie de El. Dar noi ne lipsim singuri de privilegiul pe care îl avem de a apela la ajutorul Bunului nostru Tată ceresc.
Caută pe Dumnezeu; fii preocupat de mântuirea sufletului tău, și nu doar că depresia va dispărea, dar și bucuria, pacea și liniștea își vor găsi locul în inima ta.
Ai ajuns la vârsta în care poți căuta să cunoști pe Dumnezeu. Aceasta este datoria oricărui om.
El este sursa bucuriei, a păcii și a liniștii. Ne pierdem timpul dacă le vom căuta în altă parte.
Te întrebi cum să începi? Cartea "Calea către Hristos" este pas, este un început în cunoașterea de Dumnezeu. O găsești pe google în multe formate electronice. Sau aici: https://m.egwwritings.org/ro
Pai in loc sa visezi si sa stai suparat 24/24 (apropo, asta e depresie), fa ceva ca sa ai masina aia scumpa, iubita aia frumoasa etc. Daca stai si iti plangi de mila nu schimbi nimic, faci asta doar pentru ca e mai usor. Fii dedicat, munceste pentru ce vrei sa obtii si obtine-o, ca nu o sa faca nimeni asta pentru tine si asa o sa te simti toata viata.
Da,din punctul meu de vedere,ai depresie serotoninergica iar starea aia de energie e de la excesul de dopamina. Acum nu spun ca se rezolva cu antidepresive sau antidopaminergice dar ar trebui să faci ceva pentru a ti gasi echilibru. Pentru a avea parte de starea aia de împlinire data de serotonina,ai nevoie sa iesi, sa stai la Soare, sa socializezi, sa ti crești încrederea în sine. Cat despre surplusul de dopamina, ai putea să te folosesti de energia generată si sa muncești mai mult pentru a te bucura si in realitate de ceea ce iti doresti. Iti doresc spor la treaba!
Nu suntem medici sa te putem diagnostica, simptomele depresiei le mai au 100 de boli si afectiuni, asa ca fa-ti analizele si mergi la psiholog.