Doctorul ginecolog o să vorbească prima dată cu tine, apoi o să îți facă un control ginecologic.
Îți laşi hainele după un paravan, inclusiv lenjeria intimă, apoi te întinzi pe masă. O să trebuiască să ai fundul foarte aproape de margine ca să poată să vadă ceva. Prima dată o să faca un control cu instrumentele care pot fi puțin reci. Aici îți identifică colul şi ia câteva probe, eventual Papanicolau.
Apoi o să palpeze colul şi abdomenul simultan cu ambele mâini.
La sfârşit o să te scaneze şi asta nu doare. Este un ecograf intern.
Ia eventual nişte absorbante de o zi pentru că poți sângera uşor de la consult.
Dar dacă as continua și nu m as duce la doctor ce s ar întâmpla?
Chestiile astea nu trec de la sine, cand se va agrava tot la doctor o sa ajungi si sunt tare curios la intrebarea:
"Dar de ce n-ai venit mai devreme si ai asteptat sa se agraveze?"
ce o sa razpunzi, chestia cu "mi-a fost frica..." e o prostie, procedurile complicate si dureroase sunt cand boala e agravata deja, nu la inceput, de aia se pune accent pe controale periodice si prevenire. Tratamentul si operatiile sunt intodeauna mai rele decat un control.
Trebuie să mergi. În cazul tău probabil o să îți facă ecografie abdominală.
Mulțumesc din suflet pentru fundă.
14 ani. Nu am acut contact sexual
In cazul asta este perfect normal ce ti se intampla, fiindca in primul an cand debuteaza menstruatia la fetite, ciclul nu vine regulat!
Ai rabdare, ca nu ai nevoie inca sa mergi la ginecolog din cauza acestei intarzieri.